O sută de avioane de luptă americane au atacat, la 10 iunie 1944, baza de la Popeşti-Leordeni, județul Ilfov, apărată de Grupul 6 Vânătoare, aflat sub comanda pilotului Dan-Valentin Vizanty.

În doar 12 minute, piloţii lui Vizanty, cu 36 de avioane româneşti de tip IAR-80, i-au pus pe fugă pe americani, scriind o pagină glorioasă pentru aviația militară românească din istoria celui de Al Doilea Război Mondial.

Pilotul de vânătoare locotenent-comandor Dan-Valentin Vizanty a fost unul dintre aşii Aviaţiei Militare Române din prima parte a secolului al XX-lea, alături de Constantin Bâzu Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu şi Ioan Milu.

O legendă a aviației militare, Vizanty, aflat la comanda Grupului 6 Vânătoare de la Popeşti-Leordeni, de lângă Capitală, era artizanul uneia dintre cele mai negre zile ale aviaţiei americane, căreia îi doborâse peste 20 de aparate de zbor.

Curajul şi măiestria pilotului român, care avea la manşă nebunia unui actor şi iuţeala unui fulger, l-au făcut unul dintre cei mai temuţi, dar şi mai respectaţi adversari în aer.

Pe Frontul de Est, în luptele cu piloţii sovietici, şi-a câştigat renumele de Lupul Carpaţilor.

După război, drept recompensă, a fost aruncat în temniţele comuniste, după care a lucrat ca macaragiu sau muncitor agricol. Salvarea lui a venit de la preşedintele de atunci al Franţei, Charles de Gaulle, cu sprijinul căruia Dan-Valentin Vizanty a părăsit România, în 1977, şi nu s-a mai întors niciodată.

A murit la Paris, în 1992, la vârsta de 82 de ani.

La 11 iunie 1944, ziarele americane Denver Post şi Boston Herald relatau despre o înfrângere dureroasă a aviaţiei Statelor Unite ale Americii deasupra teritoriului României: 24 de avioane de vânătoare Lightning P-38 fuseseră doborâte cu o zi înainte, la 10 iunie 1944, de aviaţia germană, în apropierea câmpurilor petrolifere de la Ploieşti.

O zi mai târziu, mass-media americană avea să repare eroarea.

Mai multe publicații din Chicago, Boston, New York şi Washington prezentau imagini cu grupul care a făcut prăpăd în rândul aviaţiei militare americane. Erau, de fapt, avioane româneşti IAR-80, iar artizanul acestei victorii era românul Dan Vizanty, comandantul Grupului 6 de Vânătoare de la Popeşti-Leordeni.

Pilotul militar, care a primit, în urma acestei bătălii, renumele de Spaima Lightning-urilor, a doborât sau a avariat grav, în acea zi, 13 avioane de vânătoare americane.

Nu întâmplător, autorul american Thomas McKelvey Cleaver, în Analele Luptelor Aeriene, a denumit ziua aceea Blackest Day (Cea mai neagră zi). Richard Dick Wilsie, aviator american care a participat la raidul din 10 iunie 1944, a declarat, potrivit Jurnalului de zbor, al aceluiaşi McKelvey Cleaver:

În acea zi, am simţit ca şi cum cerul ar fi căzut peste noi. Am simţit pe pielea noastră că am fost bătuţi rău.

Vizanty a pilotat, în magnifica bătălie, avionul său IAR-80, inscripţionat pe coadă cu numărul 344.

În dimineaţa zilei de 10 iunie 1944, de la baza aeriană din Foggia (Italia) au plecat Grupurile de Vânătoare 1 şi 82 din Forţa a 15-a Aeriană de Vânătoare a Statelor Unite ale Americii.

Erau 100 de avioane de vânătoare Lightning P-38 care aveau o singură ţintă: baza de la Popeşti-Leordeni, care îi împiedica să bombardeze în voie rafinăriile din zona Ploieştiului, principala sursă de combustibil a armatei naziste.

De obicei, atacurile se desfășurau seara sau noaptea. De această dată, americanii au schimbat planul. La 8 dimineaţa, au încercat un atac-surpriză, deoarece baza din apropierea Bucureştiului era apărată doar de oamenii lui Vizanty din Grupul 6 Vânătoare, care avea în componenţă escadrilele 59, 61 şi 62.

Lupta ar fi fost inegală, românii prezentând doar 36 de avioane IAR-80 contra celor 100  de aparate de zbor americane.

IAR-80.

Vizanty descria acest atac, în 1982, în revista franceză Pionniers. Printr-un miracol, cum recunoaşte şi el, avioanele americane au fost văzute pe radar de o santinelă aflată în postul de comandă şi care a dat imediat alarma. Avioanele româneşti s-au ridicat pe cer în câteva minute.

Grupul, alcătuit din trei escadrile de câte 12 avioane, a fost mobilizat de Vizanty cu o precizie matematică. Datorită disciplinei piloţilor români, americanii au fost, de fapt, cei surprinşi.

Tocmai intrasem în birou să-mi parcurg corespondenţa când… alarmă!?… La ora 8?! Surprins pentru moment de ora neobişnuită, îmi iau pistolul de alarmă, ies repede şi lansez racheta verde prin care dau unităţilor mele ordinul de decolare imediată. Am decolat după ultima patrulă şi, tăind traiectoria formaţiei, ne-am situat în fruntea ei, continuând să luăm altitudine, a povestit Dan Vizanty, în revista Pionniers.

Fără să stea prea mult pe gânduri, Vizanty şi grupul său de aviatori, deşi în inferioritate numerică, au atacat în trombă Lightning-urile americane. Ceea ce a urmat a fost desprins parcă din epopeile cinematografice hollywoodiene. Doar 36 de avioane IAR-80 au distrus o mare parte din flota americană.

Alte surse susțin însă că descoperirea pe radar a avioanelor americane plecate spre Popești-Leordeni este rodul unei minuni. Santinela a lăsat aparatura nesupravegheată câteva minute, iar când a revenit la tabloul de comandă, doar instinctul de aviator l-ar fi făcut pe militarul în cauză să cupleze imediat butonul de alarmă.

Mă aflam la 1.500 de metri altitudine în fruntea formaţiei şi am auzit codificat în cască: „Atenţie, Paris! Atenţie, Paris! Indieni deasupra cuibului!” Am recunoscut îndată vocea lui Traian Gavriliu, şeful Biroului Operaţii al Aerodromului Popeşti-Leordeni, care mă anunţa, astfel, că avioanele de vânătoare se îndreptau spre aerodrom.

Atunci, privind peste bord, văd val după val, la foarte joasă altitudine, formaţiuni de Lightning P-38. Imediat şi fără ezitare, ordon prin radio: „Paris către Paris: 1, 2, 3, atacăm, urmaţi-mă!”, relata Vizanty, la aproape 40 de ani de la evenimentele din 10 iunie 1944.

Într-o fracţiune de secundă, situaţia s-a răsturnat radical. După primul atac, în învălmăşeala care a urmat, principala preocupare a piloţilor români a fost să evite ciocnirile în vârtejul în care, în fiecare clipă, se aflau faţă în faţă cu avioanele americane, încrucişându-se cu viteze uimitoare.

Înmărmuriţi, toţi cei de la sol au fost spectatorii şi martorii acelei lupte sângeroase, în lumina orbitoare a soarelui de vară, în zgomotul exploziilor, în ţăcănitul asurzitor al mitralierelor, în urletul fantastic al motoarelor, în timp ce, pretutindeni, se înălţau spre cer volutele de fum ale avioanelor doborâte care ardeau, descria confruntarea Dan Vizanty în revista Pionniers.

Bătălia aviatică a piloţilor români a durat 12 minute. În acest timp, cele 36 de IAR-80 româneşti au doborât, conform statisticilor oficiale, 24 de Lightning-uri P-38, iar după relatările celor de la sol, peste 50 de avioane de vânătoare americane. Celelalte au fost puse pe fugă sau puternic avariate de eroii Grupului 6.

Dan Vizanty ar fi doborât personal 3 avioane şi ar fi lovit şi avariat grav alte 10. De altfel, pilotul român a dat un exemplu întregului grup, aruncându-se în mijlocul avioanelor americane şi mitraliindu-le.

A supravieţuit printr-un miracol, după ce un proiectil de 13,2 milimetri a străbătut carlinga aeronavei sale şi a ieşit prin spatele avionului. Doar o manevră genială a făcut ca Vizanty să scape.

Grupul lui a pierdut în confruntarea din 10 iunie doar trei aviatori, cei mai buni, după cum îi cataloga acesta.

Ceea ce au făcut cei din grupul lui Vizanty şi Vizanty personal a fost uimitor. Americanilor greu le-a venit să creadă că o mână de IAR-80 le-a distrus două grupuri de avioane Lightning P-38 cu fuselaj dublu.

Prima dată, i-au creditat pe nemţi, dar apoi şi-au dat seama că, de fapt, cei care i-au distrus erau românii Grupului 6 de Vânătoare. A fost un miracol şi supravieţuirea lui Vizanty, care a atacat direct avionul de comandă american şi l-a doborât.

Cu toate acestea, cum numai un as al aerului putea să facă, a redresat avionul şi a condus victorios grupul înapoi la bază, ne-a spus Gică Mariţanu, fost medic militar şi pasionat de aviaţia militară şi de cariera lui Vizanty.

Aviatorii Grupului 6 au fost primiţi cu urale la sol. Vizanty a fost scos din carlingă şi purtat pe braţe.

Comandantul Aviaţiei Române, ministrul Aerului de la acea vreme, generalul Gheorghe Jienescu, când a aflat despre această uriaşă victorie, ar fi izbucnit în lacrimi şi le-ar fi trimis imediat, cu maşina personală, 24 de sticle de şampanie franţuzească oamenilor din companie. Lui Vizanty personal i-a trimis trei sticle de whisky pentru avioanele doborâte de acesta.

Grupul 6 de Vânătoare cu IAR-urile româneşti a ţinut piept aviaţiei americane care ataca zonele petrolifere. În total, între 4 aprilie 1944 şi 23 august 1944, Grupul 6, avându-l în frunte pe pilotul Dan-Valentin Vizanty, a doborât pe câmpul de luptă șase fortăreţe zburătoare B-17 (avioane pline cu muniţie, foarte greu de doborât), șase bombardiere Liberator B-24 cu patru motoare şi 28 de avioane Lightning P-38.

Personalitate charismatică și remarcabilă, locotenent-comandor Vizanty, absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație Cotroceni, a avut, pe 24 august 1944, o convorbire telefonică ieșită din comun cu comandorul german Eduard Neumann, cu care legase o strânsă prietenie în perioada în care România și Germania fuseseră aliate. Cum raportul de forțe pe front se schimbase între timp, Neumann și Vizanty se aflau în tabere adverse.

Aviatorul german l-a contactat telefonic pe prietenul său și l-a pus în gardă asupra intențiilor germane de a bombarda Bucureștiul. Vizanty, la rândul său, i-a dat replică omologului german, ridicând aviația română în întâmpinare.

Vizanty a înțeles că Neumann își făcea doar datoria, la fel cum și pilotul român, de asemenea, își servea patria, independent de simpatiile personale.

Până la sfârșitul războiului, Vizanty a acumulat 4.600 de ore de zbor și 43 de victorii personale, conform sistemului prevăzut de Statul Major al Aerului, ceea ce l-a plasat printre cei mai buni piloți de vânătoare din cel de Al Doilea Război Mondial.

După anul 2000, cercetătorul american Jay A. Stout, pilot de vânătoare, veteran al operaţiunii Furtună în Deşert, relatează, în cartea sa Fortăreaţa Ploieşti. Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler, cu obiectivitate, pe baza unei documentări intense, confruntările aeriene româno-americane, în special bătălia din 10 iunie 1944. El subliniază confuziile existente în frenezia luptei:

Un amănunt interesant al acestei bătălii aeriene este faptul că americanii şi-au identificat în mod eronat adversarii ca fiind avioane germane FockeWulf (FW)-190. Greşeala a fost perpetuată timp de câteva decenii şi a fost corijată doar relativ recent.

Modelul românesc IAR-80/81 era puţin cunoscut la momentul acela şi semăna foarte bine cu avionul de vânătoare german.

De asemenea, autorul american recunoaşte:

Este probabil ca aviatorii americani să fi confundat avionul românesc cu FW-190 german din alt motiv. Românii nu erau consideraţi la fel de abili sau de formidabili ca omologii lor germani şi este posibil ca americanii să fi considerat că piloţii care-i învinseseră atât de categoric nu puteau fi decât germani.  

Pilotul american Herbert Stub Hatch, participant la lupta din 10 iunie 1944, a scris câteva pagini dedicate lui Vizanty şi Grupului 6 Vânătoare în cartea sa An ace and his angel: Memoirs of a World War II Fighter Pilot (Un as şi îngerul său: Memoriile unui pilot de vânătoare din cel de Al Doilea Război Mondial), creditându-i cu acea victorie memorabilă, contestată mult timp de americani.

Actualmente, pe locul fostei baze aeriene de la Popești-Leordeni este o uzină dezafectată, Danubiana, un teren de fotbal părăsit, dar și mai multe construcții aflate în pericol de prăbușire. Structura acestora, pentru cunoscători, evidențiază fosta lor utilitate, acea de hangar pentru avioane.

Între timp, pe locul de unde altădată decola IAR-80 s-au construit blocuri de locuințe pentru cei care la un moment dat au lucrat la Danubiana. Actualmente, cu excepția fostelor hangare, în cartierul de la marginea orașului Popești-Leordeni nu mai există niciun indiciu cum că acolo ar fi fost, odată, o bază aeriană.

Primăria din Popești-Leordeni are, pe un perete al său, o placă de comemorare pentru eroii aviatori care s-au jertfit în acea memorabilă zi de 10 iunie 1944, iar în monografia orașului Popești-Leordeni există câteva pagini care vorbesc despre momentul glorios al aviatorilor români.

Despre autor

Cristian Frisk

1 comentariu

Lasă un comentariu