Bicicleta a fost utilizată de armata română în operațiile militare, în Al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial. O succintă istorie a bicicletei în armată ne spune că, în conformitate cu primele consemnări, bicicleta este atestată pe câmpul de bătălie în 1870, în Războiul franco-prusac.

După 1890, bicicleta este implicată în variate activități militare, cum ar fi cercetășie, asistență sanitară, curierat, transport de arme, muniții și provizii etc.

Compania 2 Cicliști, Divizia 2 Cavalerie.

Actul de naștere al velocipediei militare, în România, este datat în jurul anului 1890. Ziarul Universul, din 28 ianuarie/9 februarie 1892, vorbește de reorganizarea batalionului drum de fer din cadrul Regimentului 2 geniu, asemenea și velocipedia militară.

Reiese că bicicletele erau folosite de geniști la momentul publicării acestei știri. Publicația respectivă mai menționează că în armata română existau cinci mărci diferite de velocipede militare, două fabricate în Franța, una în Anglia, alta în Belgia și încă una în Germania.

Același articol precizează că după o perioadă de testare, ministrul de război de la vremea respectivă, generalul Iacob Lahovary, urma să se pronunțe asupra celui mai bun sistem de velocipedie militară.

Din numărul ziarului Universul, apărut la 25 august/6 septembrie 1893, aflăm că la Regimentul 1 geniu se fac experimente cu un nou biciclu militar, inventat de locotenentul Pinto, din armata italiană.

Presa sfârșitului de secol al XIX-lea mai oferă și alte ilustrații de militari pe biciclete, cu specificații care vorbesc despre acțiunile de mesagerie și curierat ori despre deplasarea mai lesnicioasă a militarilor bicicliști în timpul manevrelor.

Compania II Cicliști.

Revista sportivă, din 17 martie 1896, găzduiește, în coloanele sale, un articol intitulat Ciclismul militar.

Bicicleta fusese testată în armata română, conform sursei menționate, în două manevre militare, fiind recunoscută ca foarte utilă în serviciul de curierat pe distanțe mari și ca legătură între avangardă, masă și ariergardă, în cazul deplasării convoaielor militare mari.

După aceea, Unirea Velocipedică Română, organizație obștească înființată în 1897, pomenește în articolul I din statutul său despre velocipedia militară.

Toate aceste încercări de utilizare a bicicletei în operațiile militare se materializează în elaborarea unui document – Regulamentul asupra instrucţiei cicliştilor în armată, adoptat prin Înaltul Decret nr. 208, din 17 ianuarie 1901, publicat în Monitorul Oastei nr. 5, din 29 ianuarie 1901.

Ciclist, la întoarcerea de pe front.

Mai târziu, în timpul ciocnirilor militare, cicliștii vor fi menționați cu diverse activități pe câmpul de luptă. De exemplu, Al Doilea Război Balcanic, din 1913, ori participarea României la Primul Război Mondial (1916-1919) implică prezența cicliștilor, la unități de cavalerie, pe front.

Pentru pregătirea bicicliștilor militari s-a amenajat un velodrom militar. Ulterior, odată cu mecanizarea intensivă, rolul bicicletei va scădea, până la a fi
înlocuită în totalitate.

• Informațiile și fotografiile utilizate în acest material au fost furnizate de Muzeul Ciclismului Românesc, instituție care are o parte dedicată velocipediei militare, din coleția lui Adrian Hubca.

Despre autor

Cristian Frisk

Lasă un comentariu