Istorie

75 de ani de la evenimentele din august 1944

Evenimentele de la 23 august 1944 m-au găsit, la nici 16 ani, copil de trupă într-una din unitățile de aviație subordonate Subsecretariatului de Stat al Aerului, dispersat după bombardarea Capitalei, la 4 aprilie, în Triunghiul de foc Titu-Boteni-Conțești, unde lucram ca dactilograf, încadrat la 1 august 1942.

General (ret) Florea Dobrescu.

23 august. Dimineața zilei nu prevestea nimic deosebit. Căldura excesivă, caniculară, părea că moleșește orice eveniment, iar peste comuna în care eram cantonați se așternuse liniștea, majoritatea sătenilor ieșind la câmp.

După asfințit, când seara începuse să se topească în noapte, după aproape două ore de la aterizarea pe aerodromul militar Boteni, din apropiere de Titu, a avionului de legătură și comandament, pilotat de aviatorul Dumitrescu (care, în prealabil, executase câteva rotiri deasupra satului pentru a da, prin legănarea aripilor aparatului, salutul adresat logodnicei, o poloneză blondă, frumoasa, Elena Glinischi, refugiată la noi și angajată în unitate), o undă de agitație cuprinde inițial cadrele cu funcții de conducere.

Apoi, s-a răspândit fulgerător, ca un trăsnet, știrea că încetează ostilitățile cu Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) și se întorc armele împotriva Germaniei. Totodată, se aflase că în după-amiaza zilei fusese arestat, la Palat, mareșalul Ion Antonescu, după refuzul de a încheia Armistițiul în orice condiții.

Noaptea, după difuzarea la Radio România a radiojurnalului și citirea repetată a Proclamației regelui Mihai I, găsește unitățile din zonă în stare de alarmă, organizând paza și apărarea garnizoanelor, reamenajând și ocupând lucrările genistice.

Totodată, spre miezul nopții, se stârnește o hărmălaie de nedescris care trezește satul. Un grup de câteva zeci de prizonieri, ce lucraseră pe moșia din apropiere, părăsiseră conacul. Beți, gălăgioși, strigau cât îi țineau gurile, în română și în rusă, nedeslușit din cauza mahmurelii și posibil a bucuriei că a încetat războiul cu URSS.

În acea noapte blândă și caldă, destul de luminată, unitatea primește misiunile generale și specifice pentru situația creată. Totodată, se constituie subunități de luptă, eu fiind încadrat ca soldat-voluntar, pușcaș, ultimul în ordinea de bătaie a uneia dintre subunități, deși nu împlinisem optsprezece ani, ci doar șaisprezece.

Atmosfera în rândul cadrelor, inclusiv a piloților care luptaseră cu avioanele alături de cele germane, aripă lângă aripă, era calmă, de hotărâre de a alunga trupele germane, dar reținută și temătoare în privința armatei sovietice și a soartei poporului român. În orice caz, nu era nici un militar care să șovăie, să se sustragă sau să refuze lupta dusă, de această dată, cu armele întoarse la 180 de grade.

Din discuțiile în grupuri restrânse de cadre rezulta că unii împărtășeau decizia regelui, iar alții susțineau ideea că armata română trebuia să opună rezistență pe Carpații Orientali și pe linia fortificată, apoi pe întregul lanț al Carpaților, ceea ce ar fi creat posibilitatea negocierii cu sovieticii, admițând concepția mareșalului Antonescu.

Și unii și alții aveau însă convingerea că Armata Roșie se va considera învingătoare și va aduce pe teritoriul țării, în vârfurile baionetelor și pe șenilele tancurilor, așa cum s-a întâmplat, o mare dorință de răzbunare, de teroare, de sânge pentru sânge, de încălcare a independenței și a suveranității.

Soldat voluntar (in mijloc), 1948.

24 august. Dimineața, înainte de ivirea zorilor, terenul de zbor Boteni este atacat de trei avioane trimotor, care reușesc, inițial, să debarce peste cincizeci de militari germani, cu intenția de a pune stăpânire pe aerodrom. După o luptă terestră pe viață și pe moarte, desantul este capturat, pe sol rămânând morți și răniți, circa 35, de ambele părți.

Un avion este incendiat la sol, al doilea doborât la decolare, iar al treilea în zbor, neajungând la București, astfel, niciun militar sau avion german. Au urmat încercările succesive de aterizare a încă zece avioane de transport cu aceeași soartă.

25 august. Atacurile din aer se intensifică. Cu cincisprezece avioane de bombardament în picaj, de tip Stukas (Junkers Ju 87), este lovită întreaga zonă, pagube mai importante producându-se pe terenul de zbor, unde sunt incendiate mai multe avioane ale LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat).

Este atacată și unitatea din care făceam parte, de două avioane, fiind lovită cu armamentul de bord și cu bombe. Șanțurile-adăpost bine amenajate au evitat producerea de victime, atenuând riposta slab executată cu carabine și pistoale-mitralieră.

Tot în această zi, încep să-și facă apariția avioanele Gigant, cu șase motoare și cu o mare capacitate de transport personal (aproape de valoarea unei companii, inclusiv tehnică de luptă), care decolau din Belgrad și intenționau să debarce desant pe aerodromurile din București și din apropiere, pentru a pune stăpânire pe ele.

În zonă, incursiunea avioanelor Gigant (Messerschmitt Me 323) este marcată de șase aparate, care încearcă să aterizeze pe terenul de zbor. După o luptă dârză, aeriană și terestră, se interzice aterizarea, după ce trecuseră de bariera aeriană de la Pitești. Parte sunt distruse în zona aerodromului, iar alte câteva, ce luaseră direcția București, sunt doborâte în aer, în apropiere de aerodrom.

Unul dintre cele care continuau zborul căzuse aproape de aerodrom, la marginea localității în care eram cantonați. L-am văzut de pe șoseaua Târgoviște, pe care mă aflam în patrulare cu un sergent; pe mine m-a trimis la comandant să raportez. Când m-am întors, militarii germani începuseră să părăsească avionul, iar sergentul trăgea continuu cu arma automată.

Detașamentul a sosit după un sfert de ora și, împreună cu plutonul, am stopat fuga, fiind luați 120 de prizonieri germani și tehnica respectivă.

În multele acțiuni de luptă terestră, desfășurate în acest triunghi fierbinte, se înscriu și misiuni de patrulare, când am somat doi motocicliști care au reușit să fugă în lanul de porumb, luându-le doar motocicletele; scăparea de focul unui tanc, când am reușit, cu câteva secunde înainte de focul mitralierei, să ne aruncăm în șanț, anunțând, de asemenea, pe comandant, tancul fiind stopat să ajungă la București; blocarea și capturarea, în zăvoiul Dâmboviței, a unei minicoloane mixte de militari germani, fugiți de pe terenul de zbor Boteni, care încerca să iasă pe șoseaua națională București-Targoviște ș.a.

Flugzeug Me 323 Gigant.

Aveam să înțeleg mai bine intenția Berlinului de ocupare a României când, dintr-o publicație militară, am luat cunoștință de conținutul unui document găsit în arhiva secretă a lui Hitler, în care se spunea:

Capitularea României, pe lângă consecințele imediate de ordin militar, a produs, în același timp, o răsturnare extrem de periculoasă… Dat fiind că este, în decurs de treizeci de ani, a doua oară când România trădează cauza Germaniei, se impune a lua toate măsurile ca România să dispară de pe harta Europei și poporul român să dispară ca națiune…

Cele opt zile și nopți de foc sau cele 240 de ore trăite, minut cu minut, în misiunile de luptă din zilele fierbinți ale lui august 1944, încrustate cu litere de foc în inima și în mintea mea, constituie perioada cea mai densă din viața de până atunci. Oboseala și istovirea se cuibăriseră în costumul cazon gri-bleu pe care nu-l mai dezbrăcasem.

În vâltoarea luptelor, nu-mi mai dădeam seama de importanța evenimentelor pe care le trăiam, dar eram conștient că sunt o albină din marele roi ori transformat într-una din cărămizile zidului ce pun stavilă de oțel dușmanului.

Eram stăpânit, totodată, de sentimentul de mândrie că, în acel triunghi de foc, pe bucățica de pământ românesc, făcusem parte din grupul de viteji care reușiseră să zădărnicească ocuparea aerodromului de inamic, să interzică trupelor aeropurtate aduse din Iugoslavia și coloanelor de blindate, ce se deplasau pe cele două comunicații strategice, pătrunderea spre capitală sau defluirea spre Transilvania.

Analizând situația la scară națională, între 23-31 august, așa cum au înregistrat documentele de istorie militară a poporului român, aproape două treimi din teritoriul țării este curățat de trupele hitleriste, cu o jertfă de aproape nouă mii de morți și răniți.

Inamicului i se provoacă pierderi de peste șaizeci de mii de oameni uciși și luați prizonieri și i se capturează o mare cantitate de tehnică, între care două sute de avioane și patru sute de nave de diferite tipuri și se anihilează o forță de aproape șase sute de mii de germani din zona interioară și din cea de operații.

Conform calculelor specialiștilor militari, Germania a pierdut șaptezeci de divizii, ceea ce a dus la schimbarea raportului de forțe în favoarea Națiunilor Unite și la scurtarea războiului cu șase luni, avându-se în vedere cele douăzeci și patru de divizii germane aflate pe teritoriul țării noastre, plus șase pierdute în perioada 23-31 august 1944 și alte patruzeci pe care România le putea angaja, dacă lupta continua alături de Germania. Se adaugă aici și cele cincisprezece divizii române opuse Germaniei până la capitulare.

  • General (ret.) Florea Dobrescu

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu