„Limba română este patria mea” – Nichita Stănescu

A asuma

Exprimarea dominată de clișee, de stereotipuri este lipsită de nuanțele necesare preciziei. Mesajele formulate n-au claritate, sunt vagi, echivoce.

Relativ recentă este utilizarea foarte frecventă a verbului „a asuma” ca vocabulă-șablon, joker cu care se evită alegerea cuvântului potrivit dintre alte verbe, precum „a lua”, „a primi”, „a accepta”, „a admite”, „a consimți”, „a recunoaște”, „a-și însuși”, „a se obliga”, „a se angaja”, sau dintre locuțiunile verbale construite cu „a lua” și „a primi”.

În lexicografia academică se consideră că „a(-și) asuma” înseamnă:

– „a lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva, a-și asuma o răspundere” („Dicționarul explicativ al limbii române”, ediția a II-a revăzută și adăugită, Univers Enciclopedic Gold, 2009);

– „a lua asupra sa”, „a se angaja să îndeplinească ceva” (Academia Română, Institutul de Lingvistică «Iorgu Iordan», „Micul dicționar academic”, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, 2010)

Așadar: „O femeie a încercat să ia asupra ei un accident provocat de soțul care avea permisul anulat” (ziare.com); „[…] a primit […] 500 de euro, pentru […] a-şi asuma accidentul rutier (observator.ro); „[…] s-a angajat să susțină băncile care nu vor trece testele de stabilitate finaciară” (b1.ro); „[…] și-a asumat să susțină un proiect politic în care eu cred foarte mult” (hotnews.ro); „[…] evită să-și ia pe cap o societate pe care trebuie ori să o scoată din nou la privatizare, ori să o lichideze” (capital.ro); „[…] se va teme de eșec, de schimbare și va evita să-și asume vreun risc” (ziarul de iasi.ro).

Clișeul „a asuma” le satisface unora pofta de a fi emfatici: „îmi asum să rămân același om devotat comunității” (ziarul exclusiv.ro). Aici, „asumarea” este de fapt o promisiune, un angajament de a avea o conduită normală.

Cu prețiozitate în ton, se încearcă înlocuirea verbului „a se angaja”, considerat probabil prea grav, prea precis: „Conducerea privată îşi asumase să crească numărul de pasageri cu 5%” (zf.ro).

Când se recurge la clișeul „a asuma”, rămâne neclar, ca în exemplul următor, dacă fraza se referă la „recunoaștere” sau la „însușire”: „Filosofia a pierdut pentru că nu fost capabilă să asume experiența oamenilor din perspectiva sensului acesteia” (Mihai Maci, „Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe”, Editura „Trei”, 2016, books.google.ro).

Sunt cazuri în care prin „a asuma” se poate înțelege „a asuma răspunderea”: „Cei doi lideri își vor asuma eșecul și vor demisiona” (zf.ro). În alte cazuri, „ a asuma” este folosit doar cu înțelesul „a accepta” sau „a recunoaște”: „își vor asuma eșecul […] și vor continua să ne conducă” (specialarad.ro).

Există sintagme în care clișeul „asumării” este inutil, deoarece devine parte a unui pleonasm: „își asuma angajamentul irevocabil în numele clientului său importator de a plăti exportatorului contravaloarea” (eximbank.ro); „și-au asumat angajamentul pentru îmbunătățirea relațiilor” (medifax.ro). Era suficient să se spună „se angajează să plătească”, „s-au angajat să îmbunătățească relațiile”.

Șablonul are și varianta „a asuma obligația”: „cumpărătorul și-a asumat obligația de a determina societatea să plătească datoriile restante” (gov.ro); „nu există nici un act prin care unitățile pârâte să-și asume obligația de a […] remedia defecțiunile” (avocatura.com). Era suficient să se scrie „cumpărătorul s-a obligat să determine societatea…”, „unitățile… să fie obligate să remedieze…”.

Aurelia Năstase

 

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu