E din Pitești. Pe acolo trece doar Argeșul, un râu care nu te inspiră neapărat la navigat. Cu toate acestea, pentru comandorul Gabriel Moise, marina a fost un vis de lungă durată.

Comandor Gabriel Moise.

„Îi „obligam” pe părinți să mergem undeva cu apă în concediu. Dar în clasa a VIII-a am avut o adevărată revelație și i-am spus tatălui meu că vreau să merg la marină. Mi-a spus: Bun, de acord, să vedem dacă există un liceu militar, pentru că (n.b. liceul militar) reprezenta o garanție pentru părinții care-și lăsau copiii să plece de acasă la 14 ani. Am fost inspirat”, explică comandorul Moise primii pași în alegerea carierei.

După liceul militar de marină, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, ANMB, a fost continuarea logică pentru împlinirea visului, navigația fiind specialitatea pe care și-a ales-o.

Prima funcție a fost de ofițer secund la bordul unei vedete blindate fluviale. În 1995 a ocupat funcția de comandant de pluton la Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale și, între anii 1996-2001, a îndeplinit pe rând funcțiile de scafandru de luptă, comandant de vedetă maritimă de intervenție cu scafandri și comandant serviciu de luptă navigație pe nava logistică „Midia”, în cadrul Divizionului de scafandri de lupta.

Navigare cu vele spre Portul Tivat, Muntenegru, 2018.

A urmat un pas și mai important; a fost numit ofițer secund pe nava-școală „Mircea”, barcul pe care toată lumea-l numește bric. „Mircea” se afla în șantier pentru reparații capitale de șase ani, deja.

„Știam că nava se afla în șantierul din Brăila când a apărut oportunitatea de a încadra funcția de secund; recunosc că mi-a fost oarecum incomod la început, pentru că nu știam când se va termina această perioadă de șantier. Dar am fost tot timpul un răsfățat al sorții, și în perioada când am fost numit secund au fost alocate și fonduri pentru terminarea reparațiilor”, povestește comandorul Moise începutul odiseei sale la bordul lui „Mircea”.

În șantier, beneficiul cel mai mare este că vezi nava „dezbrăcată” de tot și o înveți foarte bine, dar anul pe care l-a petrecut mai mult la Brăila decât alături de familie, la Constanța, nu a fost ușor. Nici interacțiunea cu comandantul de atunci al navei, comandorul Dinu Pamparău, nu a fost foarte încurajatoare.

„Comandantul era un tip bătăios, dur, dar am avut o chimie bună, nu prietenie, ci camaraderie, politețe militară, deși atunci când am venit la bord, la Brăila, mi-a spus: Tinere, stai pe lângă mine, nu pui multe întrebări, că nu sunt un pedagog foarte bun; dacă te prinzi din prima bine, dacă nu, nu prea ai ce căuta aici. Ulterior, mi-am dat seama că avea dreptate, deși la început mi s-a părut o primire rece.”

O navă-școală internațională

Relațiile cu „Mircea” au fost, însă, excelente de la început, și cinci ani mai târziu, atunci când a devenit cel de-al 13-lea comandant al navei, a putut să înceapă să pună în practică planurile pe care le avea.

Cadeții germani, la o prezentare ținută în cazarma navei.

Pe durata mandatului său, ,,Mircea” a marcat câteva premiere; toate legate, desigur, de ceea ce comandorul consideră a fi misiunile principale ale navei: „instruirea cadeților și activitățile de diplomație navală, atunci când acostăm în porturi.”

Instruirea cadeților pe durata marșurilor pe care „Mircea” le face anual este definitorie pentru cariera lor, spune comandorul. Chiar dacă ANMB are o stațiune de pregătire marinărească la Palazu, unde se face o pregătire aproape similară cu cea de pe navă, nimic nu se compară cu săptămânile petrecute pe mare și experiența pe care o acumulează aici.

„Tinerii care vin la bord nu mai primesc o astfel de pregătire marinărească la navele de luptă. Cred că ar avea un mare gol în pregătire fără instruirea de aici. Nimeni nu mai are timp să se ocupe de ei în ABC-ul marinăriei. În plus, au în lada de zestre câteva mii de mile marine parcurse și depinde doar de ei cum știu să le folosească.”

În jur de 100.000 de mile marine a parcurs comandorul Moise cât timp a fost pe navă, o performanță aproape de neegalat în Forțele Navale. Doar puțini alți membri ai echipajului se pot mândri cu această experiență profesională. Experiență care, de altfel, le este utilă în pregătirea cadeților.

„Este unul din cele mai umblate echipaje, dar voiajele noastre de practică nu sunt de plăcere, implică sacrificiu și responsabilitate. Fiecare clipă pe mare este plină de responsabilitate pentru fiecare membru al echipajului, inclusiv cadeți, și cu atât mai mult pentru echipa de comandă. Trebuie să-i aducem pe cadeți acasă sănătoși și instruiți. N-au nicio șansă cei care pleacă cu noi la drum, decât să se întoarcă mult mai bine instruiți, pentru că echipajul navei este, haideți să nu spun cel mai bun, să nu se supere colegii mei din Forțele Navale, dar unul dintre cele mai bune.”

Părerea comandorului este, cu siguranță, împărtășită de mulți marinari, și nu doar români.

Începând cu anul 2005 au apărut în marșuri cadeți străini din academiile navale, în special din Europa. De-a lungul timpului au fost cadeți chiar și din Olanda, Italia, Danemarca, Belgia, Franța și acestea sunt doar țările cu o bogată tradiție marinărească. Pe finalul mandatului comandorului Moise au început să se instruiască și studenți din China, dovadă a reputației ANMB și a echipajului navei-școală „Mircea”.

Un proiect de anvergură, însă, este instruirea cadeților germani la bordul velierului. De patru ani, Gorch Fock, nava-școală a Marinei Germane, sora lui „Mircea”, este în reparații capitale, iar de anul trecut, toți cadeții germani care s-ar fi pregătit pe această navă, o fac în marșurile de instrucție ale lui „Mircea”.

Cursuri la bordul navei-școală.

„Comandantul Marinei Germane a hotărât, după o selecție riguroasă, recunosc, să ne aleagă pe noi pentru instruirea viitorilor ofițeri de marină germani. Nu există nicio diferență de pregătire și, de aceea, Germania ne-a ales pe noi”, spune comandorul Moise.

O  parte de Românie, așa cum ne-ar plăcea să fie toată

Am văzut, în fotografiile și filmările de pe Internet, entuziasmul primirilor de care se bucură „Mircea” oriunde acostează. Românii de peste hotare vin mândri să o viziteze, străinii o privesc cu admirație și curiozitate. Nu sunt multe țări care au un astfel de velier și prezența sa la diferitele competiții nautice internaționale nu a trecut neobservată.

Așa au reușit să organizeze, în 2011, Black Sea Tall Ship Regatta, prima competiție pentru veliere de clasă A desfășurată în România.

„Chinezii nu au velier, și-au dat seama că este un ambasador nemaipomenit și din câte știu vor să-și construiască nu unul, ci două veliere. Turcia nu are velier și încearcă de mult să-și convingă guvernanții să cumpere așa ceva. Noi îl avem și trebuie să fim mândri de el, să fim mândri că reușim să-l întreținem – când zic noi mă refer la România, dar în special la Forțele Navale și la ANMB -, că putem sta la aceeași masă cu țări cu tradiție marinărească, că putem participa la toate regatele care se organizează în lume.”

Am vorbit mult mai multe cu comandorul Moise – care a predat anul acesta comanda navei pentru postul de comandant al Divizionului Nave Școală și Instrucție – despre navă, alături de care a înfruntat furtuni de până la gradul 8; despre echipaj, „căruia i se datorează toate succesele navei”; despre familiile marinarilor, pentru că „dacă ai o familie care te înțelege, te sprijină, poți să te ocupi doar de problemele navei”; despre Șantierul Naval de la Brăila, „oamenii de acolo sunt patrioți; am simțit că lucrează nu doar pentru că sunt plătiți, ci pentru România, pentru că această navă reprezintă România”, și despre multe altele care, din păcate, nu mai au loc în pagină.

Închei însă articolul cu un mesaj al fostului comandant, care mi se pare că este definitoriu pentru filosofia de la bordul lui „Mircea”, o poveste despre tradiție și continuitate, despre speranța că nava, care va împlini anul viitor 80 de ani, va continua să educe multe generații de marinari de acum încolo:

„Mă despart destul de greu de haina de comandant de velier, de comandant de navă, însă vă mărturisesc că nu-mi pare rău că am plecat, pentru că am lăsat la comanda navei – comandant și ofițer secund – doi ofițeri tineri, care au făcut parte din echipajul navei-școală ,,Mircea” mult timp, știu rutina activităților la bordul unui velier (…) și pot continua proiectele începute de mine în anii anteriori și, cu siguranță, pentru că sunt foarte creativi, pot iniția și alte proiecte la fel de îndrăznețe precum cele de până acum.”

Despre autor

Bogdan Oproiu

Maiorul Bogdan Oproiu este licenţiat în jurnalism şi ştiinţele comunicării al Universităţii din Bucureşti, absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică. Este interesat de învăţământul militar, cercetare şi dezvoltare în domeniul tehnologiilor militare şi analiză geopolitică. Este realizator de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu