Istorie Portret

Alexandru Şerbănescu,
pilot de elită
al aviaţiei de vânătoare 

Căpitanul-aviator Alexandru Șerbănescu este unul din piloții de seamă ai României în anii celui de Al Doilea Război Mondial. S-au împlinit, anul acesta, la 18 august, 75 de ani de ani de la jertfa supremă a eroului aviator Șerbănescu, într-o luptă aeriană la Ruşavăţu-Vipereşti (Buzău).

Alexandru Serbanescu, in carlinga avionului Me 109.

El făcea parte din Flotila 1 Vânătoare, Grupul 9, înfiinţat la 19 aprilie 1942. Dorind să plece pe front, cere să fie mutat la Grupul 7 Vânătoare, unde face trecerea pe avionul Messerschmitt Bf 109 E7.

În septembrie 1942, pleacă cu Grupul 7 Vânătoare în zbor spre Stalingrad, care avea în dotare 25 de avioane Bf 109 E. La 12 septembrie a fost doborât căpitanul-aviator Alexandru Manoliu, comandantul Escadrilei 57, Alexandru Şerbănescu preluând provizoriu comanda escadrilei.

La 7 octombrie 1942, Grupul 7 Vânătoare se mută pe aerodromul Karpovka, unde Alexandru Şerbănescu și-a folosit toate cunoştinţele de vânător de munte. La 17 octombrie, frontul a fost spart la Cotul Donului și, două zile mai târziu, la Stalingrad.

Într-o recunoaştere, Şerbănescu constată că tancurile ruseşti se află la doar șase kilometri de aerodrom. Gerul era cumplit şi obliga ca schimburile de santinelă să fie numai de un ceas, dublându-se numărul lor. Oamenii erau nedormiţi, cu hrană insuficientă, la fel şi piloţii care mai trebuiau să şi zboare, atât pentru a se opune presiunii ruseşti, cât şi pentru a cunoaşte exact linia acestui front interior care se restrângea cu fiecare ceas.

În faţa celei mai dramatice situaţii de până atunci, căpitanul aviator Grigore Crihană, comandatul Grupului 7 Vânătoare, a clacat şi nu se ştie cum s-a evacuat. Comanda grupului a fost preluată de Alexandru Şerbănescu.

Era singurul ofiţer aviator capabil să domine dramatica situaţie, spune Tudor Greceanu.

Pe Karpovka erau doar două baterii de apărare, total insuficiente. În condiţii de panică generalizată, Şerbănescu a dispus ridicarea cozilor avioanelor pe butoaie şi folosirea armamentului de pe avioane pentru a respinge atacurile.

În dimineaţa zilei de 23 noiembrie, la racheta trasă de căpitanul Şerbănescu, am început să decolăm fiecare cum am putut, își amintea adjutantul-aviator Nicolae Burileanu.

Era o adevărată nebunie, nu se mai ţinea cont de vânt şi vizibilitatea era zero. Am decolat printre două avioane care ardeau, nu mai judecam, executam totul automat şi pierdusem orice simţ de orientare în cerul cenuşiu şi cu plafon jos. M-am orientat după hartă şi am ajuns pe aerodromul de la Morozovskaia.

La ordinul căpitanului-aviator Şerbănescu, au decolat toate avioanele Me-109 E disponibile. Fiecare pilot a luat la bord unul-doi oameni, înghesuiţi ca vai de lume în carlingă sau în fuzelaj, pentru a salva cât mai mulţi camarazi.

Mareşalul von Richthofen, comandantul Flotilei a IV-a Aeriene germane, i-a decorat pe aviatorii români cu înalta decoraţie Crucea de Fier clasa I, pentru ieşirea din încercuire şi salvarea personalului navigant.

După episoadele dramatice, Alexandru Şerbănescu este citat pe Ordinul de Zi nr.910/15 decembrie 1942. Extrasul din foaia calificativă pe anul 1942/1943 a căpitanului conţine următoarele aprecieri, consemnate de comandorul av. Constantin Tănăsescu, comandantul Flotilei 2 Vânătoare:

Continuu în fruntea formaţiilor, se dovedeşte bun navigator, bun luptător aerian, temerar şi cu foarte mult spirit combativ. Capătă repede ascendent moral şi profesional asupra subalternilor pe care reuşeşte să-i instruiască bine. Execută peste 30 de misiuni de război în luptele de la Stalingrad şi obţine o victorie aeriană. Este un element care se face repede remarcat şi prin înfăţişare şi prin activitate.

Îl calific: foarte bun zburător. Foarte bun ofiţer.

La terminarea campaniei de la Stalingrad, aviatorul Alexandru Şerbănescu avea șase victorii şi era deja considerat un as al aviaţiei.

În pofida unei ierni foarte aspre, piloţii care mai aveau avioane în stare de funcţionare din Grupul 7 au executat misiuni de însoţire, protejând bombardierele româno-germane în misiunile lor din zona Rostov-Donul mijlociu.

La nici o săptămână de la sosirea în ţară, un grup de piloţi de vânătoare din Grupul 7 a fost convocat de generalul Gheorghe Jienescu.

Având în vedere aprecierile elogioase ale Comandamentului Flotei IV Aeriană germană, privind vitejia în luptă a piloţilor români din Grupul 7 Vânătoare, a propus aviatorilor care luptaseră în acest grup şi, prin aceasta, armatei române, onoarea de face parte din cea mai de elită şi de tradiţie unitate a aviaţiei de vânătoare germane, Flotila 3 Udet.

Germanii urmau să le pună la dispoziţie aviatorilor români 40 de avioane de vânătoare noi de tipul Me-109 G4, cu întreaga dotaţie de teren: specialişti, trupă, corp tehnic, hrană, soldă. La comanda celor două escadrile erau căpitanii Alexandru Şerbănescu şi Dan Scurtu.

Aviatorii români au fost primiţi cu respectul cuvenit de întreaga comandă a flotilei Udet. Ordonanţele germane au adus pentru fiecare câte o ladă de lemn, cu gradul şi numele complet al fiecăruia, ladă ce conţinea numeroase lucruri, de la batista albă până la costumul de zbor de iarnă încălzit electric, cască de zbor cu radio, set de hărţi, dar şi uniforme. Însă toate erau uniforme germane.

Apăruse o situaţie excepţională, aviatorii români trebuiau să poarte uniforma aviaţiei aliate. Alexandru Şerbănescu a fost cel care s-a opus și, la îndemnul său, niciun aviator român nu a acceptat să îmbrace o altă uniformă decât aceea a Forţelor Aeriene Regale Române.

După două zile de aşteptare tensionată, prin dispoziţia specială venită de la Înaltul Comandament German, colonelul aviator Wilke i-a anunţat pe aviatorii noştri că au primit aprobare să poarte uniformele româneşti.

La 14 martie, toţi piloţii români s-au prezentat pe aerodrom, unde aşteptau cele 40 de avioane Messerschmitt 109 G 4, dar cu însemnele armatei germane. Piloţii români erau puşi iarăşi în faţa unei situații inacceptabile.

Şerbănescu s-a adresat comandantului Flotilei Udet şi l-a informat că avioanele, chiar dacă fuseseră primite în dar, aparţineau armatei române şi, în consecinţă, aparatele de zbor nu puteau să îndeplinească misiuni de luptă sub însemnele şi culorile germane. După alte trei zile, colonelul Wilke le-a comunicat zburătorilor noştri:

Cu toată opoziţia forurilor de decizie ale Flotilei de Vânătoare Udet, însuşi mareşalul Hermann Göring a ordonat ca pe avioanele românilor să se vopsească imediat însemnele şi culorile Aviaţiei Regale Române.

În dimineaţa zilei următoare, toţi au avut o surpriză dincolo de aşteptări. Sectorul avioanelor româneşti era ocupat de cele 40 de Me 109 G4 vopsite peste noapte cu însemnele şi culorile Aviaţiei Regale Române.

Căpitanul-aviator von Bohremski, şeful piloţilor instructori, as cu 80 de victorii aeriene, le-a explicat piloților români diferenţele specifice ale noului tip de avion. Aviatorii Alexandru Şerbănescu, Ion Milu, Ion Panait, Ion Mucenica, Ion Burileanu au hotărât să le facă aviatorilor germani o demonstraţie de profesionalism.

Cele patru avioane Me 109 G4 cu însemne româneşti au trecut ca fulgerul pe deasupra aerodromului, dispărând în zare. Formaţia a reapărut la circa 400 de metri altitudine, făcând o demonstraţie de zbor de mare clasă, după care a aterizat la punct fix pe pista betonată. Aplauzele aviatorilor germani aproape că au acoperit zgomotul motoarelor.

Comandantul Grupului 3 Vânătoare din Flotila Udet, maior Ewald, le-a adus la cunoştinţă aviatorilor români sectorul de front unde urmau să execute misiuni de însoţire pentru a asigura protecţia avioanelor de bombardament.

Cu aerodromul de lucru la Pavlograd, Grupul 7 Vânătoare a intrat în acţiune la 29 martie. Mai bine de două luni, grupul mixt de vânătoare româno-german a executat misiuni de luptă, Şerbănescu devenind asul aviației române. La 6 iunie 1943, acesta este decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică clasa Cruce de Aur.

Se decide ca şi Grupul 9 Vânătoare să treacă pe Bf109 G şi să lupte împreună cu Grupul 7, astfel colaborarea cu flotila Udet se încheie. La 15 iunie, căpitanul-aviator Alexandru Şerbănescu avea 23 de victorii omologate, fiind cel mai bun aviator de vânătoare român, ceea ce i-a adus recunoaşterea din partea aviaţiei germane.

La 17 iulie 1943, ruşii sparg frontul de la Marea Azov. Grupul obţine 15 victorii confirmate, dintre care trei îi aparţin lui Şerbănescu, însă asta nu poate schimba situaţia de la sol.

La 14 august, grupul este suplimentat cu 10 piloţi din Grupul 9 Vânătoare (printre care şi locotenentul Ion Dobran). În timpul uneia dintre luptele aeriene, Şerbănescu este rănit la faţă şi va rămâne cu cicatrice.

La 30 august, alături de încă patru camarazi (Ion Milu, Tudor Greceanu, Bâzu Cantacuzino, Di Cesare) primeşte din mâna ministrului subsecretar de stat al aerului, general de escadră Gheorghe Jienescu, Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a – ca o meritată recompensă a activităţilor pe front ale căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu, care niciodată nu a lipsit din fruntea unităţii sale, conducând-o ca unul care şi-a iubit mult ţara şi neamul, ca unul care şi-a făcut cel mai bine datoria.

Grupul 7 Vânătoare este înlocuit de Grupul 9 Vânătoare. Câţiva veterani ai Grupului rămân pe front pentru instruirea nou sosiţilor. Pentru vitejia dovedită în luptă, Alexandru Şerbănescu a fost decorat, la 28 august 1943, cu Ordinul Mihai Viteazul clasa III-a.

Notarea căpitanului Alexandru Şerbănescu pe anul 1943, făcută de comandantul Corpului Aerian Regal Român, generalul de escadră aeriană Emanoil Ionescu, arată:

Un ofiţer excepţional prin educaţia lui militară şi prin modul eroic în care şi-a făcut datoria pe front. Natura l-a înzestrat din bogăţie cu excepţionale calităţi, iar el are meritul că a ştiut să le pună în valoare şi să aducă unul din cele mai frumoase randamente.

La 13 februarie 1944, căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a fost numit la comanda Grupului 9 Vânătoare, cunoscut ca Zburătorii Grupului Şerbănescu, care au luptat eroic în primăvara şi vara anului 1944 împotriva unui inamic covârşitor tehnic şi numeric.

Alexandru Şerbănescu a căzut la datorie la Ruşavăţu-Vipereşti, Buzău, la 18 august 1944. As al aviaţiei române, a avut 590 de misiuni de luptă, 237 de lupte aeriene şi 55 de victorii, postament de nezdruncinat care l-a situat în vârful piramidei zburătorilor români.

  • Eleonora Arbănaş

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu