Arma condeiului

Anul Centenarului

În acest an, vom sărbători Centenarul Marii Uniri sau un veac de la crearea României Mari, nu Centenarul României, așa cum se încăpățânează unii să spună, incorect istoric de altminteri (fiindcă de România vorbim încă din anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza!), după cum stabilirea anului 1918 ca reper al debutului modernității în istoria românilor este, de asemenea, o greșeală.

Va fi un an presărat cu evenimente majore, din perspectiva drumului parcurs de provinciile istorice românești în eforturile lor de a-și regăsi identitatea pierdută sau anulată și de a se alătura Vechiului Regat, încununând aspirațiile românilor la unitate națională, dar mă tem că multe borne istorice vor fi ignorate (fiindcă nu ne place să le amintim, în același parcurs eroico-patriotard-flamboiant de care nu ne-am lecuit!), altele, probabil, vor fi ușor trecute cu vederea (pentru că le punem surdină „geopolitic” și „diplomatic”, cu explicații inconsistente sau de-a dreptul ridicole), în favoarea, desigur, a sărbătoririi Marii Adunări de la Alba Iulia, în decembrie, a cărei rezoluție, importantă, va fi citită, după un secol, doar în cheia lor proprie, așa cum s-au obișnuit, mai degrabă de unii minoritari decât de populația majoritară pentru a-i înțelege profunda semnificație și rolul jucat în crearea noii Românii, după 1918.

Este încă un an în care două procente din PIB se vor îndrepta spre apărarea națională, pentru achiziții de tehnică modernă, un an care va aduce reașezarea unor structuri militare pe noi baze și, sper, generalizarea noii ținute de instrucție.

Un an al schimbărilor și reformelor (iarăși!), dar care, în egală măsură, îmi doresc să fie unul al reglementărilor corecte în privința salarizării personalului militar și civil, al regândirii importanței resursei umane în realitate, în viața de zi cu zi, nu doar în discursuri sforăitoare.

Un an în care „vânătoarea” pentru specialiști, în diferite domenii, să fie stopată și încadrarea funcțiilor de importanță vitală pentru manipularea tehnologiei secolului în care trăim să fie încheiată. În acest ultim punct, integrat unui cerc vicios, se află și problema mult-discutată a offsetului în privința achizițiilor de tehnologie militară (fie că vorbim de tehnică de luptă, terestră, navală și aeriană, fie de armament sau instalații speciale).

Da, este important ca achizițiile în acest domeniu sensibil, al apărării naționale, să fie făcute cu dezvoltarea propriei industrii de apărare, prin asigurarea locurilor de muncă pentru cetățenii români (unii propun chiar ca 80% din producția unor echipamente militare să fie, prin lege, realizată în țară!).

Din nefericire, e o preocupare relativ târzie, care apare mai degrabă în discursuri, multe, dar care ține prea puțin seama de faptul că o bună parte din tinerii care ar fi putut fi parte a unui asemenea demers sunt deja în străinătate.

Peste patru milioane de români, potrivit cifrelor oficiale, au luat în ultimii 10 ani calea străinătății, unii cu o înaltă calificare mai ales în domenii de vârf, precum IT și industrii producătoare de tehnologie avansată.

Alte cifre oficiale arată că aproximativ 35% din populația cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani (aceia care ar trebui să contribuie, prin veniturile realizate, la sistemul public de pensii și cel de sănătate!) nu beneficiază de un loc de muncă.

Ei ar putea fi absorbiți de industrii dedicate mult-invocatului offset, dar au nevoie de o calificare, dificil de obținut aici (așadar, rămânând, în mare parte, o forță de muncă brută, necalificată, dar neimplicată nici măcar în proiecte de infrastructură!), într-un sistem educațional complet neadaptat cerințelor tehnice ale momentului.

Doi importanți oameni de afaceri români – unul acționând în domeniul IT, altul în tehnologie aviatică – recunoșteau, în diverse ieșiri publice, că se confruntă cu problema calificării personalului propriu, ca urmare a lipsei programelor speciale într-un învățământ tehnic-profesional dezorganizat, întârziat și vetust.

Să fim însă optimiști! Este limpede că veacul scurs de la crearea României Mari cere generațiilor de azi propriile răspunsuri la provocările prezentului. Eu cred că le vom găsi!

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu