La 1 august 1919, se înfiinţa primul batalion de care de luptă din România – o armă nouă, într-o ţară nouă, într-o lume nouă de după război. Cu trei ani înainte, tancurile intraseră pentru prima dată pe câmpul de luptă, în Bătălia de pe Somme. De atunci, nu l-au mai părăsit niciodată.

Cu toată masivitatea lor, primele tancuri au fost rapid depăşite tehnologic, înlocuite iar şi iar într-o cursă care a cuprins întreaga lume. O cursă la care România a luat parte ca producător şi exportator, într-un club select de ţări, poate pentru mai puţin timp decât ar fi avut capacitatea să o facă.

Tr-85 M1 „Bizonul”.

Acum, în vremuri nici prea rele, nici prea bune, spiritul de luptă al tanchiştilor rămâne puternic, la fel ca speranţa de întremare a industriei naţionale de apărare.

Centenarul armei tancuri are, pentru mine, o deosebită rezonanţă, personală – sunt fiu de ofiţer de tancuri – şi profesională, întrucât din cei 34 de ani de activitate ca ofiţer, mai mult de 25 de ani i-am petrecut în această armă, inclusiv „în fruntea tancurilor”, după titlul unei cărţi semnate de unul dintre iniţiatorii conceptului Blitzkrieg, generalul Heinz Guderian.

Am un uşor regret pentru că, în ultimii ani, în panoplia armelor armatei române, această armă a fost uşor ignorată ca dezvoltare, importanţă, înzestrare şi, nu în ultimul rând, la încadrarea cu personal. Dar speranţa tanchiştilor moare odată cu tancurile.

TR-85-800, succesorul lui TR-77-580, cu un motor mai puternic, produs între 1986 și 1990.

Aş fi uşor nepoliticos faţă de militarii din celelalte arme dacă aş spune că ne distingem prin ceva, dar formarea personalului din arma tancuri are câteva caracteristici esenţiale, menţinute în echilibru: pregătirea tehnică multidisciplinară, pregătirea pentru executarea tragerilor cu armamentul de pe tanc în orice condiţii, cu probabilitate de lovire din prima lovitură, şi nu în ultimul rând o pregătire tactică specifică, caracterizată de reacţie imediată, spaţii largi, confruntări decisive.

Tanchiştii se remarcă prin „spiritul de turelă”, rezistenţă fizică şi psihică, camaraderie specifică echipajului de tancuri.

În sinteză: putere de foc, mobilitate şi protecţie.

Rolul de „vârf de lance” sau „forţă de izbire” al forţelor terestre a fost consacrat ca hotărâtor în marile bătălii ale celui de Al Doilea Război Mondial.

T-72 M, important în număr mic din URSS, la începutul anului 1980.

În conflictele recente, războaiele din Golf, conflictul din Cecenia şi Georgia, războaiele din Orientul Mijlociu, Siria, au consfinţit rolul structurilor de tancuri în cadrul operaţiunilor duse de grupările de forţe.

Dacă analizăm înzestrarea structurilor de forţe terestre, observăm tendinţa de a „blinda” infanteria, artileria, geniul, artileria antiaeriană, asigurarea medicală, tehnica şi logistica etc. În acest peisaj, tancul va rămâne şi în viitor „regele” câmpului de bătălie.

Printr-un alt tip de analiză, de această dată la nivelul organizării şi înzestrării armatelor altor state, în special a celor din Europa, observăm existenţa unor importante mari unităţi şi unităţi de tancuri dotate cu tehnică blindată de ultimă generaţie (generaţiile patru și cinci).

TR-77-580, primul tanc proiectat și fabricat în România, între 1979 și 1985, bazat pe T-55. Din aproape 400 de tancuri construite, 150 au fost exportate.

Pentru a consolida rolul structurilor de tancuri, la nivel operativ şi strategic, analizăm măsurile de întărire a flancului de est al NATO care, printre altele, a dizlocat în Europa o divizie de tancuri, iar în est s-a reînfiinţat o armată de tancuri.

Tanchiştii români nu au participat la misiuni de luptă cu structurile de tancuri din Armata României, din multiple motive, dar au participat individual la misiuni în teatrele de operaţii din Balcani, Irak şi Afganistan. În ultimii ani, unităţile de tancuri din Forţele Terestre au participat la exerciţii în comun, interarme, în cadrul NATO. Ultimul exerciţiu, Saber Guardian 2019, s-a desfăşurat pe teritoriul României.

În România, de la mijlocul anilor `70 şi până la începutul anilor `90, s-au fabricat aproape toate categoriile de armament, muniţie şi tehnică de luptă necesare înzestrării armatei şi satisfacerii cererilor din pieţele externe de armament.

S-a produs toată gama de armament individual, guri de foc de artilerie de toate calibrele şi tipurile de muniţie aferentă, blindate pe roţi şi pe şenile, rachete de mai multe tipuri, nave de luptă pentru mare şi fluviu, tehnică de geniu şi de protecţie NBC, avioane de sprijin de luptă şi elicoptere de luptă etc.

T-54/T-55-100, comandat de România din Polonia, URSS și Cehoslovacia, în anii 60-70, în număr mare, rămas în serviciul de luptă până în prezent.

Începând cu anul 1978, când s-a fabricat în România primul tanc, făceam parte din clubul select al celor 16 producători de tancuri din lume, iar ţări ca Italia, Turcia, Coreea de Sud, India, Japonia, Iugoslavia şi altele nu produceau tancuri.

Viitorul acestui tip de industrie trebuia abordat la nivel naţional şi de interes strategic pentru România, în cadrul unei strategii a industriei naţionale de apărare, al unor obiective şi etape de evolutie. Din păcate, în anul 2019, din bugetul alocat înzestrării Armatei României, industriei de apărare i-au fost alocate fonduri mai mici de 1%.

În prezent, în domeniul producţiei de tancuri, putem vorbi numai de modernizarea parcului de tancuri din înzestrare, concomitent cu producerea derivatelor pe şasiu de tanc.

Începând cu acest an, în Uzina Mecanică Bucureşti, în colaborare cu General Dynamics, se va produce transportorul blindat pentru trupe 8×8 „Piranha 5”. În viitor, probabil va continua programul transportor blindat pentru trupe 8×8 şi 4×4, flotabil, în cooperare industrială europeană.

  • Colonel (r) Emilian Pîsu

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu