Arma condeiului

Aroganța și tratarea ei

Am găsit leacul pentru tratarea aroganței și vă dezvălui modul de preparare a unei poțiuni miraculoase și cum și câtă vreme se administrează tratamentul!

Așa mi-ar fi plăcut să mă prezint în fața dumneavoastră, cu soluții sub formă de injecții, perfuzii sau pastile care să neutralizeze, în timp, această maladie periculoasă și contagioasă pentru toate colectivele umane, inclusiv pentru mediul militar.

Din păcate, sistemul nostru social nu a găsit, atât amar de vreme, vaccinul sau antidotul pentru eradicarea sau diminuarea acestui flagel, așa cum s-a întâmplat cu ciuma, malaria, tuberculoza sau febra tifoidă.

Dar, pentru o mai bună înțelegere, să definim termenii, apelând la DEX, bineînțeles.

Arogánță provine din fr. arrogance, lat. arrogantia și denumește o purtare obraznică și sfidătoare a unei persoane care se crede mai presus decât altele, un gen de trufie manifestată printr-o atitudine de mândrie disprețuitoare și insultătoare. Înfumurare, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, sfruntare, trufie, tupeu, țâfnă și multe alte sinonime cu care aș putea umple o pagină, dar nu acesta este scopul.

Sunt sigur că v-ați întâlnit cu astfel de persoane bântuite de această molimă și dacă ați avut neșansa să intrați în sfera lor de acțiune și interese, mai plastic spus, în gura lor, ați simțit, cu certitudine, gustul amar al umilinței.

Cum trebuie să procedăm în astfel de situații? Care sunt manevrele de eschivă? Greu de răspuns. Cel mai bine, astfel de specimene ar trebui evitate, izolate. Dacă îți este coleg, lucrurile sunt mai simple.

Grupurile mici de oameni au acea capacitate de a amenda atitudinile neconforme ale unora cu linia generală de conduită stabilită. Și cel în cauză este marginalizat, blamat, contrat și, în cele din urmă, exclus.

Dar, ce te faci când o astfel de persoană ți-a devenit șef, trecând, printr-o ironie a sorții, peste furcile caudine ale comisiilor de selecție? Nu poți să-l eviți, pentru că mecanismul de dare și executare a ordinelor impune o minima relaționare, fie ea și telefonică, pentru a răspunde scurt și convingător: Am înțeles!

Totodată, evoluția ta în carieră depinde de aprecierea de serviciu, de calificativul anual și de aprobarea lui, în ultimă instanță. Unii nu pot părăsi lesne zona lor de confort și aleg să suporte, să îngroașe din piele, cum se spune, cu efecte în timp asupra stării sănătății. Stresul macină lent și sigur, precum picătura de apă granitul.

Alții, cei neconflictuali, migrează și își caută de lucru în alte subunități sau unități, stăpâni pe ce au învățat și acumulat.

Cei mai mulți trebuie, însă, să rămână și să reacționeze pentru îndreptarea lucrurilor. Uzitând de toate formele legale și regulamentare la dispoziție. Printre care, rapoartele personale, promovate pe cale ierarhică, adunările fără ordine de zi, ședințele de lucru, convocările pe linie de specialitate, bilanțurile semestriale și anuale, audiențele până la cel mai înalt nivel ierarhic. Cu calm, cu răbdare și cu încredere. În spiritul respectării onoarei și demnității militare.

Un arogant într-un colectiv este ca un măr putred lângă altele sănătoase. El trebuie înlăturat la timp, până nu se compromite toată recolta. Am introdus în text și puține elemente de natură, așa cum bine ne sfătuia, deunăzi, un fost coleg de breaslă.

Atitudinea arogantă a unor subordonați, colegi sau șefi nu duce la nimic bun, dimpotrivă, provoacă reacții nocive ce riscă să ucidă orice urmă de respect și de omenie, să distrugă sau să compromită coeziunea grupului. Atât de necesară atingerii obiectivelor, îndeplinirii misiunilor.

Nu mă pot lăuda că am reacționat cel mai bine când m-am confruntat cu astfel de situații. Am așteptat ca timpul să-mi facă dreptate, fără replică de moment, deși sângele îmi clocotea năvalnic în vene.

De pildă, proaspăt absolvent de facultate, cu practică la zi în clinici psihiatrice și cercetări pe teren în cadrul unor echipe și departamente de profil ale Academiei Române, m-am prezentat la șeful secției de psihosociologie din instituție. Structură unicat, la vârf, cu valențe extraordinare în prospectarea direcțiilor generale de acțiune ale ministerului și ale gestionării resursei umane. Acolo voiam să lucrez.

Mă anunțase și mă condusese cineva printr-un labirint de holuri, culoare, grilaje și etaje și mă frământa mult grija că nu voi mai putea găsi calea înapoi. Nu am fost invitat să iau loc și un răpăit de întrebări s-au năpustit asupra mea, ca un foc de mitralieră. Am răspuns când cu da, când cu nu, ca la sondajele de opinie, exersate îndelung în teren.

M-am gândit că anii mulți petrecuți la comanda plutonului, companiei și, mai apoi, în statul major al regimentului sunt o carte de vizită importantă pentru a scoate în evidență că știu să lucrez cu oamenii, să developez  problemele și frământările lor. Adică, domeniul științei în cauză. Un punct-cheie, cu care credeam că-l conving.

Reversul: De aici, de la înălțimea SMG nu se văd regimentele. Noi nu avem nevoie de ofițeri de comandă, avem nevoie de specialiști care să gândească globalist, să aibă o viziune de ansamblu asupra fenomenului militar internațional contemporan.

A tunat mai apoi și alte fraze pompoase care m-au însoțit până la capătul holului, prin ușa întredeschisă. Plecasem derutat, fără să mă mai uit în urmă. Nu eram eu cel dorit. Deranjasem flagrant. Produsesem o furtună în capul celui care, când se concentra, revărsa înțelepciune necesară pentru toată armata. Atât de necesară pentru integrarea euroatlantică, care nu se produsese încă.

Peste trei ani l-am întâlnit în aceeași instituție, câteva etaje mai jos. Mă nimerisem într-o funcție de care depindea continuarea activității lui, după trecerea în rezervă. Am încercat să reconstitui din memorie și să derulez același tip de interogatoriu pe care mi-l aplicase și el, dar pe un ton obișnuit, nu arogant.

În cele din urmă l-am scos din derută și l-am invitat să privească pe geam. L-am întrebat:

De aici se văd regimentele, domnule colonel?

Firește, dacă nu se văzuseră de la etajul 5, nu aveau cum să se vadă de la etajul 1. În plus, platanii din arenele BNR mai crescuseră cu câțiva metri și aveau frunzișul mult mai bogat.

Nu știu dacă și-a amintit de căpitanul timid, venit odinioară să lucreze pe o funcție, să-și pună în valoare cunoștințele acumulate, nu să cerșească un post. Practic, venisem să muncesc și nu să câștig un ban, cum venise el acum…

Ceva frământări cred că a avut pentru că, atunci când a venit vremea să-l conduc până la poartă, i-am spus că acum se pune mare accent pe baza piramidei militare, pe lucruri mai simple și concrete, pe pregătirea luptătorului, capabil să lupte în diverse teatre de operații.

Avea, de bună seamă, legătură și cu teoriile, principiile și cunoștințele lui din mediul global de securitate, circumscrise fenomenului militar internațional contemporan, invocat cu ani în urmă la acel amărât de pseudointerviu. În care eu fusesem pacientul. Dar, prea mare legătură, periculos de mare…

Despre autor

Ion Ciontea

3 comentarii

  • Să fii arogant presupune mai întâi de toate să te bazezi pe ceva, fie că acel ceva poate fi definit ca o funcție importantă sau că stai pe un munte de bani-indiferent cum le-ai obținut, că ești leaderul informal al grupului și tot ce spui e pur și simplu lege pentru haită sau că deții anumite abilități extraordinare într-un domeniu specific.
    Aroganța bazată pe ceva palpabil poate fi justificată în anumite situații, dar aroganța bazată pe oportunism este pură dovadă de lașitate și prostie deopotrivă.
    Ironia, poate îmbrăca forma aroganței, deși, e caracteristică persoanelor inteligente, nu?
    Încercați să tratați aroganții cu un zâmbet cu subânțeles și cu înțelegere și o să vedeți ce reacții incredibile o să aibă – am și o întâmplare în acest sens, pe care o voi cuprinde în cartea ce nu m-am apucat s-o scriu.
    Am mai citit formularea „soluții sub formă de injecții” (îi drept nu aroganța dorea să trateze cu ele) și sigur nu era formuată de dumneavoastră … sper să îi oferiți un CICO colegului dumneavoastră pentru drepturi de autor (al naibi plagiat, mama ei de originalitate).
    S-a desfundat penița – FELICITĂRI!

    • Mea culmea daca am plagiat. Si eu care credeam ca am inventat formularea aia. Asa incepe batranetea!…O sa fiu mai atent! Dar, oricum ideea cu aroganta a plecat de la comentariul dvs la articolul trecut. Practic si furtul unei idei este tot plagiat, cu mult mai grav decat copierea unui fragment de text. Dupa parerea mea! Multumesc pentru felicitari! Ma straduiesc sa tin si eu pasul cu vremurile in care traim…Cu respect!

Lasă un comentariu