Pornind de la formula Ne-ar trebui două vieţi: una ca să învăţăm, alta ca să trăim, Dominique Loreau îşi continuă seria cărţilor grupate de editori în colecţia Savoir vivre cu cea numită Arta rafinamentului.

Ce a determinat-o pe Dominique să aleagă Japonia ca ţară de adopţie este maniera de viaţă a acestei ţări, ce se bazează pe principiul Moins pour plus (Mai puţin pentru mai mult) aplicat în toate domeniile, de la materie până la spirit.

Arta rafinamentului, a patra lucrare a sa, vorbeşte, de pe mai multe paliere, despre o anumită manieră de a consuma şi de a concepe viaţa. Ca să trăieşti bine nu este o chestiune doar de mijloace, ci şi de o relaţie sănătoasă cu banii, dar mai ales să ştii să-i foloseşti în mod responsabil. Este o chestiune de gust, de discernământ şi de inteligenţă. După părerea lui Loreau, poţi să duci o viaţă luxoasă fără să dispui de mijloace materiale, la fel cum poţi să fii bogat şi să duci o viaţă de sclav.

Dominique Loreau .

O plăcere convenabilă şi satisfăcătoare ar fi să trăieşti purtându-ţi de grijă. Din nefericire, majoritatea oamenilor ocupaţi în permanenţă doar de gândul de a câştiga din ce în ce mai mulţi bani, nu o cunosc. Luxul nu înseamnă să cumperi lucruri scumpe, ci să trăieşti în aşa fel încât să apreciezi orice lucru. Oamenii de azi cunosc preţul oricărui obiect, dar nu cunosc valoarea niciunuia.

Ochii nu pot să perceapă anumite valori. Numai inima poate asta…, spunea personajul din „Micul Prinţ”. Căniţa de cafea, de porţelan fin, a bunicii poate fi una din piesele de veselă preferate, deoarece aceste obiecte capătă demnitate, graţie şi eleganţă odată cu scurgerea anilor. Percepţia şi valoarea sunt legate de afectivitate, ele ne arată valoarea trecutului şi frumuseţea pe care timpul o imprimă obiectelor.

Se spune că, într-o zi, un călugăr l-a întrebat pe un bătrân care e calea cea dreaptă, iar acesta i-a răspuns: discernământul, asta este singura cale.

Echilibrul este un lux rezervat doar celor înzestraţi cu discernământ şi inteligenţă. Cei care cunosc arta cumpătării pot să ajungă la un asemenea echilibru, încât luxul să devină de prisos. Cumpătarea este o faţetă importantă a luxului şi se rezumă la a duce o viaţă calmă, fără suişuri şi coborâşuri, care să-ţi dea o stare de bine, apreciată doar de aceia care îi cunosc valoarea.

Herman Hesse spune că omul cultivat nu este neapărat omul instruit, ci acela căruia îi plac şi îi displac lucrurile care trebuie să-i placă şi să-i displacă. Doar atunci înseamnă să ai gust.

Unul din capitolele mai mult decât speciale, prin valoarea lui pragmatică, este Arta de a cheltui inteligent. Pornind de la faptul că marketingul este de fapt arta de a-i convinge pe oameni că au nevoi inexistente, singurul ţel al acestui concept este stimularea consumului în scopul obţinerii de profit. Nu ni se mai oferă ce ne trebuie, ci ceea ce credem că ne trebuie. Secretul lor este să ne convingă, nu că vrem ceva nou, ci că ne trebuie ceva nou.

Un exemplu la îndemână ar fi apa de la robinet. Toţi ne conving de faptul că apa îmbuteliată este mai bună. Am mai fi avut noi nevoie de atâtea sticle, dacă nu ar fi fost inventate niciodată? Dar, aşa cum spunea Aristotel, în faţa ideilor simple, oamenii sunt la fel ca liliecii în faţa luminii: complet orbi.

În trecut, luxul era rezervat unei elite, pentru ceilalţi opţiunea lui era considerată ruşinoasă şi condamnabilă. Pe vremuri, luxul însemna graţie, eleganţă, distincţie, nobleţe, dar mai ales discreţie. Fenomenul globalizării a distrus şi una din comorile cele mai rare, luxul de altădată. Am devenit prăzi uşoare, slabi, uşor influenţabili, manipulaţi, iar luxul înseamnă, pur şi simplu, să poţi spune nu la toate acestea.

Un alt capitol interesant este cel ce tratează importanţa calităţii, cea care ne ajută să trăim mai liniştiţi şi cu mai multă încredere în viaţă şi în noi înşine. Nu este o chestiune de mijloace, ci de alegeri. Calitatea ne cruţă energia, în sensul că folosirea unui obiect nu e deloc indiferentă simţurilor noastre: ori ne satisface, ori ne irită. Toate au impact asupra noastră, de la o foarfecă bine ascuţită la un fotoliu balansoar cu spătar comod. Calitatea este cea care aduce împuţinarea poftelor.

Obţinând ce e mai bun într-un domeniu, dorinţa de a deţine ceva mediocru dispare. Dacă realitatea de a avea cât mai puţine lucruri este un lux în sine, să nu mai doreşti aproape nimic e luxul cel mare. Calitatea durează ani mulţi şi aduce mari economii. Se spune – şi cât adevăr exprimă aceasta! – că ceea ce consumăm sau ceea ce avem reflectă fidel ceea ce suntem. Lucrurile cu care ne înconjurăm trebuie să ne amintească de ceea ce vrem să fim.

Şi ergonomia este un atribut al luxului – este ştiinţa care permite crearea de obiecte a căror formă răspunde perfect nevoilor corpului. Doar corpul nostru ne poate spune dacă ne place sau nu o anumită piesă. Aşa cum spune Loreau: Puţin îi pasă lui de marca sau de logoul articolului respectiv. Corpul vrea doar să se simtă bine, iar luxul tocmai asta înseamnă: simplitate, confort, uşurinţă la utilizare.

Sufletul îşi pierde fundamentul când urmăreşte ceea ce crede că-i va aduce fericirea – posesiunile. Şi Socrate, văzând atâtea obiecte expuse, a exclamat: Câte lucruri inutile!

Să trăieşti în lux înseamnă mai ales să trăieşti liber de orice griji şi de orice angoase legate de viitor, să fii capabil să apreciezi fiecare moment al existenţei, să ai destulă înţelepciune, cunoaştere şi discernământ ca să trăieşti în pace cu tine. Este deja o evoluţie pe verticală – să nu te temi de sărăcia materială, să refuzi orice posesiune pentru aţi dobândi liniştea.

Trebuie să fii bogat la interior ca să trăieşti cu puţin, deoarece în acest context trebuie să-ţi reconsideri activităţile, prieteniile şi chiar propria ta existenţă. Nevoia umană este dominată de mici bucurii cotidiene, numai că nu reuşim să le şi vedem. Reţeta? Să fii mereu în căutarea diversităţii şi a noului, să fugi de rutină şi plictis sau de cei care-ţi sorb energia. Cele care aduc bucuria sunt emoţiile mărunte.

Cultura este o chestiune de acumulare, dar nu de cunoştinţe, ci de emoţii. Michel Onfray merge mai departe afirmând faptul că demnitarii nazişti aveau o cultură vastă, dar şi arta de a distruge orice cultură.

Micile bucurii ale zilei? De a nu te grăbi dimineaţa şi a savura o primă plăcere, o cafea, o muzică bună. Luxul de a-ţi permite o mică risipă, să arunci, să donezi sau să revinzi, fără să te simţi vinovat. Să pui săculeţi parfumaţi printre aşternuturi. Să păstrezi în minte chipul oamenilor care te inspiră pentru ca, treptat, să începi să le semeni. Poate le consideraţi superficiale şi desuete, dar sunt atemporale pentru că simţurile sunt la fel de importante ca neuronii, fără ele nu am putea trăi.

Interesant şi savuros este capitolul dedicat utilităţii ocupaţiilor inutile.

Se spune că atunci când încetăm să visăm, încetăm să trăim. Oamenii cei mai fericiţi sunt cei care au preocupări aparent inutile, iau lecţii de muzică, de dans, fac parte dintr-un club aeronautic sau pur şi simplu stau degeaba.

Să ne educăm atenţia, să privim mai atent şi în profunzime tot ce ne înconjoară, mai ales natura. Loreau spune că lectura şi călătoriile ajută la încetinirea ritmului vieţii.

Cartea este un formidabil antidot pentru epoca noastră de zapare permanentă, aşa devenim incapabili să ne concentrăm pe noi şi pe necesităţile noastre. Lectura ne permite să ne aplecăm asupra noastră, să dăm vieţii mai multă culoare, să ne rafinăm simţurile, să ne putem bucura.

Un proverb englezesc spune că drumul spre rai trece printr-un ceainic. Pasiunea pentru ceai stârnită de prepararea, mirosirea, parfumul şi savurarea lui poate să vă facă să încercaţi, fără porniri critice şi prejudecăţi, un moment al stării de bine.

Cel mai mare lux la care ar trebui să adere în mod firesc orice om este relaxarea, trândăveala, lipsa nevoii de a lua decizii – spune Dominique. Atunci îţi dai seama că viaţa, cu toate problemele ei, nu are decât importanţa pe care i-o acorzi. Când te abandonezi, te eliberezi de tot ce te împiedică să fii tu însuţi.

Pentru că timpul este principalul nostru capital, organizarea acestuia, judicios şi înţelept, aduce armonia de care avem atâta nevoie. Poate de aceea Abraham Lincoln spunea că sărăcia înseamnă eforturi maxime cu rezultate minime, iar bogăţia eforturi minime cu rezultate maxime.

Ca să te bucuri de luxul de a nu te grăbi trebuie să fii organizat. Doar aşa reuşeşti să-ţi trăieşti viaţa în propriul tău ritm care devine şi cel mai mare lux. Adică să ţii sub control timpul de care dispui, să anticipezi.

Constrângerile ne îndepărtează de noi înşine. Ritmul natural al vieţii umane este alternanţa dintre profan şi sacru. Odată cu declinul acestor practici a dispărut treptat un întreg echilibru din arta de a trăi. Dar, aşa cum afirmă şi Loreau, lucrurile stau din ce în ce mai mult pe dos.

Un alt simbol al luxului, dat de Dominique, este călătoria. Putem da un sens călătoriilor noastre făcând, de exemplu, turul izvoarelor minerale dintr-o anumită zonă, vizitând rând pe rând operele unui arhitect cunoscut.

Astăzi, să trăieşti cu un scop, să ai o dorinţă sinceră de a trăi, este deja un lux. A trăi cu adevărat, a fi viu, înseamnă a trăi fără să-ţi pese de gândurile materiale, să nu gândeşti prea mult.

Ultimul capitol vine ca o încununare a tuturor celorlalte atribute ale luxului. Este cel dedicat armoniei, cea care are nevoie de multe alte calităţi ale noastre pentru a se lăsa compusă. Să ştii să fii fericit de unul singur, să-ţi poţi ţine sub control propria viaţă şi propria sănătate, să trăieşti vesel, să ştii să găseşti distanţa potrivită dintre tine şi ceilalţi, să nu te justifici în faţa nimănui, să-ţi păstrezi doar prietenii adevăraţi, să ştii să dăruieşti, să nu fii la întrecere cu nimeni.

Cartea lui Dominique Loreau este o inspirată lecţie despre modul în care poţi trăi lucid şi detaşat, liber de orice, chiar de tine însuţi.

Despre autor

Elena David

Elena David este asolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii din Bucureşti. Este interesată de medicina militară, asistenţa religioasă în armată şi cercetare ştiinţifică militară.

Lasă un comentariu