Orice meditație cu privire la Augustin Costinescu mă duce cu gândul la Clavecinul bine temperat… Omul aparent vulcanic, cu o ușoară familiaritate în adresare, nu de puține ori de o ironie subtilă, apolinicul și modernul Costinescu este un clasic ca structură sufletească. Este legat de origini, de la mamă, ca ființă tutelară în viața unui copil, de anii începuturilor, de familie, de farmecul solitudinii, de colțuri de lume ce evocă amintiri puternice, de chipul și joaca copiilor.

Autoportretele lui sunt luminate de o privire ce alunecă înăuntru. Costinescu este emotiv, tandru, sensibil, reflexiv și ludic, de aici, răbufnirea culorilor puternice, cromatica viguroasă și surprinzătoare. Se simte bine printre singuratici: balerine, mimi, personagiile circului, doamnele pustiite de toamne stând pe vreo bancă în tovărășia unui câine.

Compozițiile ultimilor ani au nevoie de spațiu. Este incredibil ce univers prefigurează tabloul cu copii la joacă. Dacă ai o distanță suficientă, pictorul te lasă să vezi și ceea ce vede dincolo de spațiul pânzei.

Ceea ce leagă opera unei vieți întregi – om industrios, Augustin Costinescu pictează cu conștiinciozitatea unui om ce merge zilnic la muncă – este bucuria dăruită privitorului, lumina, culoarea, linia atentă sau molatecă a desenului, căci timidul Costinescu este un generos, un risipitor.

Și pânzele acestei toamne, cu lucrări din perioade diferite, cu nuduri, naturi statice, peisaje sau atmosfere, pictură și desen, toate vin să ne aducă aminte că fostul dascăl de desen din Liceul Militar Dimitrie Cantemir, din Breaza, împlinește 60 de ani de la absolvirea Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, din București, și, la ceas festiv, ne oferă, la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Național, un festin!

• Răduț Bîlbîie

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu