Lumea de azi

Bulgaria scutură turbinca spionilor ruși

Procurorii l-au acuzat pe şeful unui ONG bulgar de spionaj în favoarea Rusiei, în cadrul unei scheme care viza îndepărtarea Bulgariei de aliaţii săi occidentali şi reorientarea spre Moscova.

Nikolai Malinov, în vârstă de 50 de ani, lider al Mişcării Naţionale Rusofile, a lucrat din 2010 pentru Institutul rus pentru Studii Strategice, condus în principal de foşti oficiali din serviciile de informaţii rusești şi, de asemenea, pentru un alt ONG rus, Vulturul cu două capete. Procurorul-şef Sotir Ţaţarov a declarat că 15 persoane, care au legături în principal cu Mişcarea Naţională Rusofilă, au fost anchetate în cadrul investigaţiei şi opt dintre acestea au fost reţinute temporar.

Procurorii au dezvăluit că au descoperit un document în limba rusă, pregătit de Malinov, în care se vorbeşte despre necesitatea reorientării geopolitice a Bulgariei. Documentul schiţează paşii care trebuie făcuţi pentru a reforma complet orientarea geopolitică a Bulgariei, îndepărtând-o de Occident şi apropiind-o de Rusia, a declarat procurorul general adjunct Ivan Gheşev. De asemenea, procurorii i-au interzis intrarea în Bulgaria, timp de zece ani, unui veteran al serviciilor secrete ruse, Leonid Reşetnikov, vicepreşedinte al organizaţiei Vulturul cu două capete şi fost şef al Institutului rus de studii strategice. Nikolai Malinov a călătorit frecvent în Federația Rusă pentru a se întâlni cu Reşetnikov şi cu Konstantin Malofeev, un finanţist rus şi preşedinte al institutului amintit, prilej cu care primea fonduri şi misiuni.

În ciuda acestui scandal, la 14 septembrie, sub motto-ul Europa este mai puternică cu Rusia, aproximativ 15.000 de bulgari, printre care deputaţi din partidele de guvernământ şi de opoziţie, au participat la tradiţionala adunare naţională a Mişcării Naţionale Rusofile. Pentru a-și demonstra solidaritatea cu preşedintele organizaţiei, Nikolai Malinov, o parte din participanţi au purtat insigne cu mesajul: Eu sunt rusofil. Arestaţi-mă! În mod deloc surprinzător, președintele bulgar Rumen Radev a transmis un mesaj de susținere: Prietenia seculară între Bulgaria şi Rusia a rezistat furtunilor politice. Aceste relaţii au un viitor solid. Bineînțeles, de la adunare nu puteau să lipsească reprezentanţi ai Ambasadei ruse.

Despre autor

Marius Bâtcă

Lasă un comentariu