Elevi ai Colegiului Național Militar Ștefan cel Mare au acceptat provocarea de a participa la a treia ediție a concursului de robotică First Tech Challenge. Echipajul câmpulungean, numit sugestiv Șteftech, a parcurs procesul de înscriere și a aplicat pentru un grant în valoare de 5.000 de euro, pe care l-au și obținut. Mentorii celor 15 elevi curajoși sunt profesorii Florin Mariuc și Marius Măgurean.

Foto: Georgiana Lupu

Adolescenții militari au fost instruiți de reprezentantul asociației Nație prin Educație în ceea ce privește sarcinile de lucru și deprinderile necesare participării la această competiție. În cadrul instructajului, s-au familiarizat cu  imprimanta 3D, cele două kituri de robotică și piesele necesare pentru construirea unui robot.

Pasiunea ștefăniștilor a apărut odată cu proiectul, ei au învățat cum să lucreze în echipă și să rezolve diferite probleme în mod creativ. Conceptul proiectului First Tech Challenge presupune, de asemenea, spirit de inițiativă și abilități anteprenoriale, pe care cei 15 elevi le exersează zilnic.

Foto: Georgiana Lupu

Până la sfârșitul lunii ianuarie, când va avea loc Campionatul Regional la Iași, participanții trebuie să construiască și să programeze un robot care execută comenzi de finețe. Aceasta este o provocare pentru adolescenții pasionați de științele exacte, deoarece trebuie să construiască robotul cu care vor participa, inclusiv cu piese concepute de ei.

Elevul caporal Marius Mariș a spus că dorința de a învăța lucruri noi l-a determinat să se înscrie în echipa de robotică a colegiului.
Ne dorim să folosim învățătura dobândită într-un mod care ne face să ne simțim bine, să cunoaștem oameni noi și, bineînțeles, să obținem un loc cât mai bun în clasamentul final, a spus Marius.

Elev caporal Rebeca Dănilă.
Foto: Georgiana Lupu

Elevul caporal Rebeca Dănilă este singura fată din echipa Șteftech care se ocupă de programare și asamblare.

De mică mi-a plăcut să construiesc tot soiul de dispozitive și eram atrasă de tot ce repara tata, mărturisește Rebeca. Când am intrat la Colegiul Național Militar Ștefan cel Mare, am conștientizat că sunt pasionată de informatică. Îmi place că în fiecare zi învățăm ceva nou. Noi reprezentăm un prim pas pentru colegiu în această competiție. Generațiile viitoare se vor bucura de echipamentul și informațiile dobândite de noi.

Mai importantă chiar decât competiția este munca în echipă depusă pentru a concepe și programa robotul.

Georgiana Lupu

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu