Insuficiența capacității de exprimare este vădită nu doar de numărul mic de unități lexicale folosite, ci și de ignorarea rolului unor cuvinte și de evitarea unor forme ale acestora, urmări ale inabilității gramaticale. Din cauza nepriceperii morfologice apar dificultăți pe planul combinării cuvintelor.

În sintagme neliterare, vocabula „care” este tratată doar ca liant între cuvinte, ignorându-i-se funcțiile sintactice care îi revin ca pronume relativ.

De exemplu, se obține o sintagmă încâlcită atunci când prepoziția „în” este plasată înaintea unui pronume personal și nu înaintea pronumelui relativ „care”.

Astfel, un cântec „de lume”, cu vorbe înșirate după modelul vorbirii populare curente, se referă la „prieteni care ai crezut în ei” (versmuzica.ro). Sintagma construită după cerințele normei literare este însă mai simplă: „prieteni în care ai crezut”. Această sintagmă rămâne clară și fără dublarea pronumelui relativ „care” cu un pronume personal.

Pronumele relativ „care” este desconsiderat în același fel și într-o declarație politică, unde este introdus inutil ca liant în locul conjuncției coordonatoare „și”.

Folosirea pronumelui relativ „care” era necesară dacă al doilea predicat din frază ar fi fost exprimat prin forma de persoana a treia a verbului „a crede”, nu prin forma de persoana întâi: „Sunt un om care cred în valorile democrației” (interviu, 19 ian. 2005, jurnalul.antena3.ro).

Declarația nu și-ar fi pierdut solemnitatea dacă ar fi fost mai scurtă. Era destul să se formuleze doar a doua propoziție, „cred în valorile democrației”, fără enunțul emfatic introductiv. Astfel ar fi rămas nerostit clișeul „sunt un om care cred […]” în care nu se face acordul între verbul „a crede” și pronumele relativ „care”.

De observat că la acest clișeu se recurge frecvent în activitatea de propagandă: „sunt un om care cred în lucrurile mele” (prosport.ro); „sunt un om care cred mult în descentralizare de sus în jos” (interviu, 17 aug. 2011, evz.ro); „sunt un om care cred în liberalism dar am ajuns să emigrez” (comentariu, 27 apr. 2012, contributors.ro).

Desconsiderarea, în limbajul popular, a pronumelui relativ „care” ajunge până la înlocuirea lui cu prepoziția „de”: „toate spețele de le-am citit, din anii trecuți, erau cu recurs” (avocatnet.ro/forum); „i-a furat pământurile de le-a vândut cum le-a vândut” (13 mai 2010, comentarii, gds.ro); „șuturile […] fost-au totuși pe bună dreptate […] cei de le-au încasat încă mai pot fi înțeleși – frustrări şi alte alea” (articol, 8 mar. 2018, ziaruldeiasi.ro); „ia-te de mână cu ăla de crede că apele adânci sunt liniștite” (perfectdeimperfecta.wordpress.com).

S-ar potrivi cu normele limbajului literar să se spună „spețele pe care le-am citit”, „pământurile pe care le-a vândut”, „șuturile pe care le-au încasat”, „cel care crede”.

Pronumele relativ „care” are și forme arhaice, precum „cari”, „carele”, „carea”, „carii”: „Nu socotesc să fie nici unul din cei ce au puţinică ştiinţă den sfânta Evanghelie, carele să nu poată înţelege fără multe tălmăcituri, cui să închipuiaşte acest Lazăr, pentru care pe larg provestește Evanghelia lui Ioann” (Antim Ivireanul, „Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca floriilor”, în „Didahii”, Editura Basilica, București, 2010, p. 140).

„Asia nimiciră centralisatorii mag[h]iari […] autonomia […] acelei Transilvanie, carea mai multe sute de ani până la 1848, se află numai în referința de uniune personală cu Ungaria” (în „Telegrafulu românu”, nr. 22, Anulu IV, Sabiiu, 17/30 martiu 1866, vol. 9, p. 85). „fostu mi-a dat să fiu încunjurat de părinţi, rude, oameni de casă, ţărani şi slugi cari trăise viaţa celor dintâi şasăzeci de ani ai veacului” (Radu Rosetti, „Ce am auzit de la alţii. Amintiri”, Humanitas, 2011, books.google.ro).

  • Aurelia Năstase

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu