Arma condeiului

Ce rămâne după ce treci în rezervă

Ieșirea la pensie sau, ca să fiu perfect cazon, trecerea în rezervă e un prilej de bucurie. Pentru mulți. Uneori, chiar și pentru cei care fac pasul cu pricina.

Se deschide o nouă etapă în fața lor, pe care unii știu să o parcurgă activ, creativ, alții, dimpotrivă, se îngroapă într-un soi de mizantropie găunoasă și devin din ce în ce mai închiși în propriul orizont îngust, acru și pesimist.

Bucuria, mai prost sau mai bine mascată, este, uneori, și a celor care rămân.

Este trist, dar știu șampanii care s-au desfăcut, împrăștiind licoarea bahică în fântâni spumante, doar fiindcă un anume personaj ieșea la pensie: subordonații sărbătoreau momentul ca fiind unul de maximă fericire doar fiindcă cel care le fusese șef o vreme punea în cui ținuta militară.

Pe șleau spus, scăpau de el. Istoria militară, vreodată, va consemna, dincolo de documentele oficiale, aride, cu antet, în alineate frumos așezate și formule prestabilite, emoțiile, gândurile și sentimentele celor care vor fi fost siliți să intre într-un malaxor din care au ieșit amputați sufletește.

Am întâlnit astfel de cazuri și este cu totul regretabil că unii îi descoperă pe ceilalți, uman, firesc, abia după ce fac pasul spre rezerva oștirii.

Colonelul Ion Ciontea, după șase ani în fruntea Trustului de Presă al MApN, trece în rezervă. L-am sărbătorit şi am băut un pahar de vin în cinstea sa, dar am făcut-o cu regretul despărțirii, așa cum, cel mai probabil, în armata română, aceasta este regula, celelalte situații evocate fiind mai degrabă excepțiile.

Am parcurs împreună șase ani dificili. Doi, cel puțin, într-o tranziție continuă de la ceva spre altceva, uneori, din nefericire, siliți a sfida reguli elementare ale jurnalismului, traversând mări tulburi, furtuni aprige și îndoieli continue în onestitatea unora dintre cei care pretindeau a fi camarazii noștri.

Am rezistat. Și am făcut-o împreună, fiindcă meritul colonelului Ion Ciontea va fi fost acela de a pune mai presus de sine instituția. Și am mers mai departe. Construind. Uneori, luând-o de la zero, atunci când a fost posibil.

Am găsit mereu, în acești șase ani, o ușă deschisă la directorul Trustului de Presă al MApN și posibilitatea unui dialog, chiar și atunci când părerile noastre nu coincideau. Și aș fi ipocrit să spun că totul a fost atât de lin pe cât mi-aș fi dorit.

Dar nu ne avertizează, înțelept, cronicarul că nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi, înfruntând ceea ce-i este dat? Mai ales acolo unde regulile, cel puțin din zorii modernității noastre, suferă de o elasticitate îngrijorătoare?

I-am prețuit pe șefii care au știut să lase ceva în urma lor. Fiindcă una din măsurile cu care judecă posteritatea – știu asta prea bine! – este exact aceea a construcției. Niciodată ușoară, niciodată lipsită de efort consistent.

Ion Ciontea lasă în urma sa un Muzeu al Presei Militare, de altfel singurul muzeu al presei din România, pe care ceilalți, aceia care rămân, au obligația de a-l dezvolta și extinde, un post militar de radio –Vocea Armatei –, un vis devenit realitate, dorit și de alți directori ai Trustului de Presă al MApN, dar care a reușit să emită abia în mandatul lui Ion Ciontea, și un studio multimedia modern, prilej de zâzanii infantile, dar funcțional.

Și, în plus, lasă o frumoasă amintire. A reușitei. A construcției durabile în vremuri dificile. La care și alții vor trebui să așeze propriile cărămizi, cu vocație de ziditori autentici.

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

2 comentarii

  • Excelent articol. Prin unele pasaje am retrăit unele momente asemănătoare ale carierei și mi-am amintit de oameni pe care-i regret că au plecat din rândul militarilor activi, dar și de oameni – mai puțini ce-i drept – care, așa cum bine ați descris, au generat bucurie în jurul lor prin trecerea în rezervă.

Lasă un comentariu