La 10 ianuarie 2017 se împlinesc 75 de ani de când se înfiinţa, pentru a fi aruncat direct în luptă, Regimentul 4 Transmisiuni.

Astăzi îl găsim într-o cazarmă istorică din Bucureşti, Fortul 3 Otopeni, a Regimentului 2 Pionieri Gardă, sub denumirea modernă: Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice.

Acum, după aceşti 75 de ani de fiinţare, când rosteşti Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice, gândul se împarte între performanţe militare atestate de misiunile unităţii şi istoricul acestei arme a armatei noastre, chiar de dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial şi până în prezent.

Pentru că denumirea centrului este strâns legată de Modulul de Comunicaţii şi Informatică Dislocabil DCM E, pus la dispoziţia NATO de către România, cât şi de Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii, ambele aflate în curtea aceleiaşi unităţi militare.

Președintele României, Klaus Iohannis, primește raportul de la căpitanul Cristina Dinu, comandantul Modulului NATO de Comunicaţii și Informatică Dislocabil DCM E, în cadrul exercițiului Steadfast Cobalt 2016.

O cazarmă în care se alătură, iată, ca într-un joc educativ, celor mai vechi mijloace militare de transmisiuni din încăperile muzeului, cea mai nouă tehnică de comunicaţii şi informatică intrată în dotarea Armatei României, pe care o desluşesc şi se instruiesc specialiştii unităţii.

Nu mai departe de anul trecut, a avut loc aici cel mai important exerciţiu NATO desfăşurat, până în prezent, în ţara noastră, Steadfast Cobalt 2016.

În cadrul lui s-a testat şi evaluat tocmai interoperabilitatea sistemului de comunicaţii şi informatică, în sprijinul structurii de comandă şi de forţe ale NATO.

Iar acestea sunt dintre cele mai recente realizări notabile, fără a aminti de misiunile din teatrele de operaţii. Cu toate ne aduc aminte de o veche vorbă românească, pe care o şi întăresc, cum că: Omul sfinţeşte locul!

În cazul nostru, militarii şi civilii care au pus şi pun în continuare suflet, nu doar cunoştinţele, în slujba armei comunicaţii şi informatică.

Sunt locotenent Cristina Chirvase, comandant companie informatică, se prezintă milităreşte, dar cu vorbă blândă, o tânără care nici nu ai zice că ştie să ducă greul unor aplicaţii militare care nu se desfăşoară în scaunul comod al biroului.

Am venit în Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice în urmă cu şase ani, când mi-am luat repartiţia din şcoală. De atunci, m-am dezvoltat ca ofiţer şi ca om.

Am participat la diferite exerciţii naţionale şi la unul internaţional, de mare amploare, anul trecut. Unitatea este una de elită întrucât are foarte multă tehnică performantă de comunicaţii şi informatică.

Numai la începutul anului trecut am primit nişte module IT noi, pe care continuăm să ne pregătim. Am participat cu ele la Steadfast Cobalt 2016. Nu suntem mai prejos decât militarii altor armate. A fost provocator.

Şi nu doar nivelul exerciţiului cu cerinţele şi testele sale, la care au luat parte peste 1.000 de militari din 12 naţiuni NATO, a fost o provocare.

Pe lângă faptul că Armata României a participat cu tehnică şi efective pentru prima dată la un asemenea exerciţiu, l-a şi găzduit.

Iar, pentru participare, am reuşit, într-un timp foarte scurt, să operaţionalizăm o nouă categorie de tehnică, de module IT, care doar cu câteva luni înainte de exerciţiu au fost achiziţionate.

Totul a fost realizat la foc automat, aflăm de la colonelul (r) Eugen Borca, cel care a predat comanda unităţii la scurtă vreme după încheierea Steadfast Cobalt 2016, colonelului Viorel Ştefancu, împuternicit acum la comanda Centrului 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice.

Colonel Viorel Stefancu

Cum au reuşit?

Nu ar fi fost posibil fără o adaptare a infrastructurii, atât cea de pregătire, cât şi cea de zi cu zi, fără o calificare a personalului, care s-a desfăşurat de-a lungul mai multor ani, şi fără a beneficia de experienţa Modulului NATO de Comunicaţii şi Informatică Dislocabil DCM E, înfiinţat din efectivele Centrului 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice şi comandat de căpitanul Ecaterina Cristina Dinu, ne spune colonelul Viorel Ştefancu.

Cu ce forţe reuşesc nu doar să facă faţă, ci să se şi remarce în faţa acestor provocări am aflat întrebând-o pe aceeaşi locotenent Cristina Chirvase câţi oameni are în subordine.

Ar trebui să am 20 de maiştri militari în subordine, dar am doar doi subofiţeri şi cinci soldaţi gradaţi profesionişti. Şi aştept maiştrii.

Problema aceasta cu personalul nu este singulară. Trebuie, însă, să facem faţă solicitărilor, pentru că exerciţiile se ţin, misiunile sunt destul de multe şi trebuie să ne prezentăm cum se cuvine.

Cum priveşte pe deasupra celor 75 de ani împliniţi de unitate? Cu mult curaj. Şi cu aceeaşi bucurie care a adus-o aici.

Avem o tehnică pe care foarte puţine unităţi din Armata României o au şi, pentru militarii care vor să aprofundeze domeniul, este o ocazie extraordinară de a se dezvolta aici.

O colegă de promoţie, locotenentul Georgiana Arsenie-Trican, îi susţine vorbele şi le subliniază: Unitatea noastră chiar este una foarte bună. Avem tehnica cea mai recent adusă în România, dar avem şi oameni foarte dăruiţi, deşi ne confruntăm cu lipsuri destul de mari în ceea ce priveşte încadrarea funcţiilor.

Despre nevoia stringentă de personal, colonelul (r) Eugen Borca remarcă, asemenea unui părinte îngăduitor: Studiind istoria unităţii, pot spune că această unitate militară a fost continuarea şcolii şi aşa va rămâne. Foarte mulţi tineri care parcurg o formă de învăţământ instituţionalizată vin aici, îşi perfecţionează pregătirea şi, apoi, merg pe funcţii mai înalte. Tot timpul aici a fost o fluctuaţie mare de personal.

Generalul-maior (r) Ion Cerăceanu a fost nouă ani comandant al Centrului 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice, regiment pe atunci, regimentul său de suflet, aşa cum îl numeşte.

În perioada cât i-a fost la comandă, i s-a dedicat nu doar militar, părinteşte şi administrativ, ci şi cu pasiunea de cercetător istoric.

A scris cărţi mărturii ale armei şi însemnătăţii acestei unităţi militare în istoria Armatei României şi, mai mult ca orice, existenţa singurului Muzeu de Comunicaţii şi Informatică i se datorează.

Am muncit în această unitate aproximativ 30 de ani. Tot timpul m-am considerat fiul acestui regiment. Când am preluat comanda unităţii, aceasta primise noul Drapel de luptă.

Începuse dotarea armei noastre cu tehnică nouă. Foarte multe experimente s-au făcut cu ocazia exerciţiilor anuale.

Erau câte două pe an, mereu în condiţii grele, de instabilitate meteorologică. Am început dotarea cu tehnică nouă, care a scos din uz mijloacele analogice. Ceea ce mi-a permis să le introduc la muzeu.

Este singurul muzeu de telecomunicaţii din ţară şi unul dintre cele mai mari din NATO.

Acestui muzeu care a adunat în evidenţă peste 35.000 de repere, imposibil de expus chiar şi în clădirea sa proprie, vom dedica articole ulterioare.

Celor care scriu, însă, Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice în istoria unităţilor militare de elită ale Armatei României, le suntem alături şi le urăm acum, la ceas de sărbătoare: La mulţi ani!

Despre autor

Cornelia Mihăilă

Maiorul Cornelia-Gabriela Mihăilă este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Hyperion” şi a studiilor universitare de masterat ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative). Domeniul său de interes este Chipul Frumos din omul înveşmântat sau nu în haină militară.

Lasă un comentariu