Locotenentul Bogdan Mihăilă este un ofițer obișnuit să spună lucrurilor pe nume. Consideră că face parte din generația care vrea și trebuie să aducă schimbarea, prin faptul că îi pasă și se implică.

Aparent timid, dar foarte vorbăreț încă de la prima întrebare, cu Bogdan am povestit despre orașul în care s-a născut și în care a ales să-și urmeze cariera, despre planurile de viitor, despre familie, dar și despre acțiunile civice în care se implică.

Crede cu tărie în rolul de cetățean al fiecărui individ și îl deranjează atitudinea de nepăsare a celor din jur.

Mă deranjează atunci când cei din generația mea trec nepăsători pe lângă ceea ce se întâmplă în jurul lor. De multe ori, lucrurile sunt simple, este suficient să sesizezi o anumită problemă, nu să vii neapărat cu o soluție, crede tânărul care, de-a lungul timpului, s-a implicat în tot felul de proiecte civice, în speranța unei schimbări în comunitatea din care face parte.

Locotenentul Mihăilă este comandant de companie sprijin în Batalionul 300 Infanterie Sfântul Andrei din Galați.

Aici m-am născut, apoi am urmat cursurile Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, dar și Facultatea de Inginerie – Autovehicule Rutiere.

După terminarea academiei, în 2012, s-a reîntors în Galați, la unitatea militară de care se simte, sufletește, foarte legat.

Păstrez amintiri frumoase din aceste locuri, deoarece toată copilăria, fiecare vacanță, a fost marcată de această unitate.

O istorie frumoasă, care se repetă, dar în altă formă. Bogdan nu crede că alegerea carierei militare i-a fost influențată de exemplul tatălui său, spune că a fost o decizie strict personală.

Tatăl meu a fost toată viața subofițer în această unitate militară, a fost șofer, și mă lua cu el la serviciu când putea, în special în vacanțele mele școlare. Parcul cu tehnică militară era parcul meu de joacă și chiar dacă în atelier nu prea îmi dădea voie, insistam să mă lase să mă uit cum repară anumite mașini.

A fost șoferul comandantului și a condus un autobuz pe care l-am prins atunci când m-am întors să lucrez în unitate, dar care, ulterior, a fost casat, își amintește tânărul.

Tatăl său a ieșit la pensie în 2002, dar zece ani mai târziu, atunci când colegii au vrut să-i prezinte unitatea militară, au rămas surprinși de faptul că el cunoștea mult mai bine locul decât ei. Mai are șapte frați – șase surori și un frate mai mic –, dar el este singurul care a urmat o carieră militară.

Simt că tatăl meu este mândru, pentru că și el, la rândul lui, a iubit foarte mult haina militară.

În 2015, cu ocazia Zilei Naționale a României, locotenentul Mihăilă a avut șansa să participe la un concurs-manifest la Antena 3.

Mi-a atras atenția un slogan, pe rețelele de socializare – e șansa ta să te faci auzit, să spui ce nu îți place la orașul sau țara ta.

Având atât de multe de spus despre comunitatea din care fac parte și de problemele cu care se confruntă, am hotărât să fac un filmuleț în care am prins toate problemele ce țin de aspectul orașului, ce s-a distrus, condițiile din spital, starea șoselelor. Am înscris filmulețul în concurs și am fost selectat, alături de alți șapte concurenți, să particip la concursul care s-a desfășurat în direct.

A obținut locul al doilea, iar anul următor a fost invitat să participe din nou, obținând același rezultat.

La prima ediție, am fost cel mai tânăr concurent, dar mi-a plăcut că am fost luat în serios. Am avut foarte mulți susținători, după emisiune am fost oprit de multe ori pe stradă, mai ales de oameni mai în vârstă, care m-au felicitat pentru curaj, dar și de tineri, care mi-au spus că s-au regăsit în ceea ce am spus.

A primit și critici, chiar de la unii colegi, dar a simțit că înainte de a fi militar este cetățean și fiecare are dreptul să-și exprime părerea.

Anul acesta, tot la 1 Decembrie, a participat din nou la emisiune, însă de data aceasta din postura de trainer, pentru a le împărtăși noilor concurenți din experiența acumulată în edițiile trecute.

Spune despre el că a fost întotdeauna cârcotașul de serviciu, o fire vocală, care a avut curajul de a semnala anumite probleme.

Sunt mai realist și nu pot purta ochelari de cal. Propun soluții atunci când țin de competența mea, nu mă bag în domenii în care nu mă pricep.

Comunitatea înseamnă, pentru el, familia, prietenii și cetățenii orașului Galați, cu problemele cărora empatizează și, dacă poate, se implică în rezolvarea lor.

Mi s-a întâmplat, de multe ori, să mă opresc și să stau de vorbă cu oamenii pe stradă, ultima dată cu un om îmbrăcat foarte îngrijit, care aduna ambalaje de plastic. Când l-am întrebat de ce face asta, mi-a răspuns că este nevoit, pentru că pensia nu îi este suficientă pentru a-și ajuta copiii și nepoții, pe care îi întreține.

În prezent, alături de colegi din unitate, a inițiat o strângere de fonduri pentru un coleg militar din compania sa, care a rămas paralizat.

Am dosarul lui, încerc să caut orice fel de ajutor, am organizat chiar și o campanie de donat sânge la nivelul unității și căutăm împreună un centru de recuperare medicală în străinătate.

Își amintește o întâmplare ușor amuzantă dar care, în același timp, i-a confirmat faptul că, prin atitudinea lui, va avea de câștigat. În 2014, a participat, la un exercițiu multinațional în Germania.

Eram sublocotenent, șef logistică și, la una din ședințele de lucru, a participat șeful Statului Major al Apărării, care m-a întrebat despre problemele de ordin logistic cu care ne confruntăm.

Am considerat că este momentul potrivit să i le comunic, de la paturile în care dormim în timpul aplicațiilor până la tehnica învechită. Am rămas surprins ca, la finalul exercițiului, să primesc o monedă în semn de excelență profesională și felicitări, deși comandantul încerca să mă oprească să vorbesc

Despre autor

Andreea Motoc

Lasă un comentariu