În Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila au fost realizate luni, 13 februarie, primele intervenţii chirurgicale urologice laparoscopice asistate robotic, în cadrul unui proiect de cercetare medicală cu tema Studiu comparativ-chirurgia robotică versus abordarea clasică a patologiilor onco-urogenitale.

Acestă performanţă medicală a fost posibilă ca urmare a dezvoltării activităţii derulate de specialiştii Centrului multidisciplinar de cercetare pentru abordarea multifuncţională a patologiei tumorale abdominale şi mioosteoarticulare a bazinului şi membrelor pelvine (CERPATUM), structură realizată în cadrul proiectului cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), implementat de SUUMC, în perioada 2014–2015, la nivelul Secţiei Chirurgie generală II.

Intervențiile au fost realizate de colonelul medic dr. Marius Dinu, şef Secţie Urologie, şi de maiorul medic dr. Victor Mădan, ambii fiind atestaţi, la începutul acestui an, pentru operarea cu sistemul chirurgical robotic da Vinci.

Echipa operatorie a efectuat primele intervenţii de Prostatectomie radicală, sub supravegherea profesorului dr. Achilles Ploumidis, trainer în cadrul ORSI Academy, de la Athens Medical Center– Atena. Operaţiile s-au desfăşurat conform celor mai noi protocoale chirurgicale minim invazive, făcând astfel posibil ca pacienţii români să beneficieze de terapii existente în centrele medicale de referinţă din Europa şi SUA.

Intervenţiile chirurgicale au decurs fără probleme şi complicaţii intra şi postoperatorii, pacienţii aflându-se într-o stare generală foarte bună, echilibraţi hemodinamic şi respirator, fapt ce le-a permis începerea, sub supravegherea medicală de specialitate, a programului de mobilizare şi alimentare. Programul operator a continuat şi marți, 14 februarie.

Colonel Oana Ciobanu

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu