Colonelul Marius Crucianu este noul comandant al Centrului de Instruire pentru Muzici Militare. Aproape 40 de ani i-a petrecut în uniforma Armatei României, urcând treaptă cu treaptă în ierarhia Muzicilor Militare.

Faceţi parte din muzicile militare de 37 de ani. Aţi început ca elev, iar acum sunteţi comandantul şcolii care v-a format. V-a trecut vreo secundă prin minte, la 14 ani, când aţi intrat prima dată pe poarta acestei unităţi, că într-o zi o veţi conduce?

Am intrat în şcoală în 1980 şi am urcat toate treptele ierarhice ale acestei instituţii, Muzicile Militare. Am fost întâi elev, apoi subofiţer instrumentist la Muzica Reprezentativă şi de Protocol a Armatei, cum se numea atunci Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.

După cursul de ofiţeri, m-am întors în şcoală pe funcţia de comandant pluton şi, ulterior, de companie. Pe rând, am devenit diriginte la elevi, profesor sau, mai bine zis, instructor şi şef de catedră. După aceea, am mers şef de muzică la Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă, din Braşov, o perioadă scurtă, de un an.

M-am întors în şcoală pentru puţin timp, după care am venit la Inspectoratul Muzicilor Militare. Am lucrat 10 ani la Biroul organizare, coordonare, îndrumare şi control muzici militare. După această experienţă, am fost numit comandant al Centrului.

Într-adevăr, nu cred că am ratat nicio funcţie. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că, în Bucureşti, sunt cel mai experimentat ofiţer de muzică, iar când spun experimentat mă refer la cel mai în etate (râde).

Cei mai mulţi dintre noi, când pornim pe un drum, habar nu avem unde o să ne ducă. Dar norocul şi foarte multă muncă tind să te împingă, în timp, la rezultate nebănuite. Cum şi Napoleon spunea, fiecare soldat poartă în raniţa sa un baston de mareşal, toţi sperăm, dar nu ştie nimeni ce îl aşteaptă şi dacă va ajunge la destinaţia propusă, la acel capăt de drum. Eu am reuşit.

Este această funcţie capătul de drum al carierei dumneavoastră?

Sunt un om realist, cu picioarele pe pământ cum se spune. Aşa că, da. Acesta, pentru mine, este punctul culminant. Nu ţintesc altceva. Sincer să fiu nici la această funcţie nu m-am gândit. Aici m-a purtat viaţa. A venit de la sine, având în vedere că am avut experienţa unor funcţii prin care puţini au trecut.

Sper însă să realizez toate proiectele cu care am pornit pe acest drum şi voi lupta să creez toate condiţiile favorabile. Iar asta pentru că, cel puţin pentru mine, muzica înseamnă efectiv viaţă. Fac muzică din clasa I.

Am studiat vioară, althorn, corn, basfligorn, chitară, pian şi tubă. Apoi, am trecut la dirijorat. Şi la pensie, când voi ieşi, tot cu muzica mă voi ocupa. Tot ce ţine de arta frumosului este aproape de sufletul meu. Iar muzica militară constituie un capitol important în istoria muzicii româneşti. A fost un foarte bun ambasador al ţării şi sper din tot sufletul să poată fi din nou.

Se poate spune că aţi simţit minusurile şi plusurile armei muzici militare din toate perspectivele. Cu ce agendă aţi preluat comanda Centrului de Instruire pentru Muzici Militare?

10 ani am lucrat în Biroul organizare, coordonare, îndrumare şi control muzici militare şi am cunoscut problemele muzicilor militare şi, implicit, ale şcolii. Misiunea Centrului este de a forma ofiţeri şi subofiţeri în specialitatea muzici militare, respectiv, perfecţionarea acestora prin cursuri de carieră şi specializare.

La 12 septembrie, anul trecut, a început noul an de învăţământ la CIMM, cu o promoţie de cursanţi, de 23 de băieţi şi o fată, la Cursul de formare pe filiera indirectă a subofiţerilor în activitate şi trei cursuri de carieră. Pentru că tot trebuie să intre în vigoare noul stat de organizare al Centrului, în vară, mi-aş dori foarte mult să reuşim să-l reorganizăm. Dorim să retransformăm instituţia în Şcoala Militară de Muzică. Ar fi un prim pas. De ce acest lucru? Din mai multe motive obiective.

În ultima perioadă, au fost foarte multe ieşiri la pensie. Încadrarea muzicilor militare este astăzi la un nivel foarte scăzut. Aproximativ 60 la sută. În viitorul apropiat, ne-am propus să creştem cifra de şcolarizare pentru a reuşi să acoperim nevoile de încadrare la muzicile militare din Capitală şi din teritoriu. Aceasta implică automat înfiinţarea unor posturi de instructori subofiţeri, necesare la susţinerea orelor instrumentale, şi angajarea pe posturile libere de profesori civili, având în vedere că, la ora actuală, mai avem doar trei profesori, care peste puţin timp vor ieşi la pensie.

Apoi, sarcina noastră va fi să primim acreditarea de la Ministerul Educaţiei Naţionale. Sperăm, prin acest lucru, să reuşim să atragem mai mulţi tineri spre cariera de militar instrumentist. Problemele sunt mult mai ample, pentru că, în afară de profesori, avem nevoie şi de o bază de selecţie mai bogată.

Din păcate, la noi în ţară, în ultima perioadă, cultura şi învăţământul nu mai primesc atenţia de altădată. Copiii nu mai sunt îndrumaţi pentru a învăţa un instrument de suflat. Am luat anumite măsuri în privinţa aceasta. Pentru a putea accede mai lesne la instituţia noastră, prima dată, am reuşit să scoatem obligativitatea liceului de specialitate. Tinerii se pot prezenta la examenul de admitere al centrului indiferent de profilul liceului absolvit. Dacă au învăţat muzică, pe note, oriunde, sunt bine veniţi la noi.

Am scos şi acel atestat de competenţe profesionale care era cuiul lui Pepelea. Puteai să nu fii absolvent de liceu de specialitate, dar îţi trebuia atestatul, care se acordă numai după absolvirea unui liceu de muzică.

Din alt punct de vedere, ne-am propus să abordăm o promovare mai agresivă, în sensul bun al cuvântului. Să facem un site al centrului şi o pagină de Facebook, să ne cunoască lumea şi să aibă acces, cât mai uşor, la informaţiile necesare. Acest canal media este cel mai rapid mod de a capta atenţia generaţiei căreia ne adresăm.

Totodată, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de învăţământ, foarte importantă este şi logistica didactică. Cu sprijinul Comandamentului logistic întrunit, pentru prima dată după 1989 am reuşit să achiziţionăm o parte din instrumentele muzicale necesare desfăşurării disciplinelor de specialitate. Sper ca în acest an să completăm garnitura de instrumente muzicale, astfel încât să putem desfăşura activitatea didactică la cele mai înalte standarde.

De promovare aţi început deja să vă ocupaţi. Urmează o serie de concerte ale cadeţilor în diferite instituţii de învăţământ.

De câţiva ani facem această promovare. Am implementat acest lucru încă de când mă ocupam de convocările şefilor de muzică din toată ţara. A început cu o colaborare între centru şi colegiile de muzică din Bucureşti. Apoi, am invitat şi studenţii Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la concertele noastre. Cu şefii de muzică am discutat să facă aceeaşi promovare în teritoriu.

Acum, având în vedere că nu mai trebuie să ne adresăm pentru selecţie doar liceelor de muzică, în perioada 27 februarie-3 martie, cu ocazia venirii primăverii, avem de susţinut şase concerte, cu orchestra elevilor centrului. Mergem la Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Şcoala generală din Cornetu şi la Colegiul Naţional Militar Dimitrie Cantemir, din Breaza.

Bineînţeles că un concert va fi susţinut şi la Studioul Dumitru Eremia al Muzicii Reprezentative a MApN, pentru domnişoarele şi doamnele din instituţia noastră. Acest tip de promovare ajută şi elevii în consolidarea deprinderilor de a interpreta cu orchestra, în prezenţa publicului spectator, experienţă necesară în activitatea lor viitoare.

Muzicile militare pot aborda orice gen de muzică, de la repertoriul clasic, muzică populară, muzică uşoară până la muzică de jazz. Dar, pentru că aceste concerte le dedicăm Mărţişorului şi Zilei femeii, ne vom încadra în această tematică.

La emisiunea „Bravo Romania”

Înainte să fiţi numit comandant, aţi participat, împreună cu elevi ai centrului, la un concurs televizat pentru a sprijini, financiar, Asociaţia Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilităţi din Teatrele de Operaţii. Povestiţi-ne despre acest proiect!

Am primit o propunere de a participa la o emisiune TV. La început, eu fiind responsabil cu organizarea proiectului, am implicat elevii centrului, apoi am cerut ajutor şi Ansamblului Artistic al Armatei şi Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul. Am organizat o selecţie.

Sarcina noastră era să cântăm şi să dansăm, să oferim un spectacol. Fostul inspector al muzicilor militare, care mă cunoştea destul de bine, mi-a propus să particip, ştiind că şi dansul este una din pasiunile mele. Producătorii erau interesaţi să aibă diferite categorii de vârstă în echipele din concurs. Am luat-o ca pe o provocare şi am acceptat-o. O provocare frumoasă şi foarte grea, în acelaşi timp.

Aşa am putut să sprijinim Asociaţia Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilităţi din Teatrele de Operaţii, cu premiul câştigat, în valoare de 5.000 de euro, un ajutor de început pentru demersul lor privind construirea primului centru de recuperare şi refacere din România.

De multe ori, aţi preferat colegialitatea în detrimentul posturii şef-subaltern. Vă obligă noua funcţie să vă repoziţionaţi în relaţia cu ceilalţi?

Sunt genul de om care se implică activ, care participă efectiv la activităţi şi pune preţ pe puterea exemplului. Acesta este felul meu de a fi. Şi atunci am gândit că respectul vine de la sine, nu prin postura funcţiei şi gradului. Oamenii te respectă pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce faci.

Despre autor

Alina Crișan

Plutonierul Alina Crişan a absolvit Şcoala Militară de Muzică, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Facultatea de Comunicare şi Jurnalism. Este preocupată de domeniul învăţământului militar şi realizatoare de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu