Colonelul Mădălin-Sorin Hîncu a fost împuternicit la comanda Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, pentru o perioadă de șase luni. Colonelul Hîncu a fost șeful Centrului de Sporturi Montane Bucegi al CSA Steaua București, iar până la 1 ianuarie 2018 a fost comandantul Clubului Sportiv Aplicativ Militar Bucegi, din Predeal. Colonelul Mădălin-Sorin Hîncu s-a născut în anul 1965, în localitatea Bran, judeţul Braşov. A absolvit, în anul 1987, Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie şi rachete antiaeriene Leontin Sălăjan, de la Braşov.

Şi-a început cariera militară la Regimentul 19 Rachete Antiaeriene, ocupând succesiv, de-a lungul carierei, funcţii pe linia specialităţii militare Educaţie fizică, de la ofiţer cu pregătirea fizică şi instructor-şef la ultima funcţie încadrată, cea de şef al Centrului de Sporturi Montane al CSA Steaua București. Locțiitorul său la comanda clubului militar va fi colonelul Cornel Milan, antrenor de scrimă în instituție.

Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Marius Bălu, a participat miercuri, 29 ianuarie, la ceremonia prin care colonelul Mădălin-Sorin Hîncu a fost împuternicit la comanda Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, ceremonie care s-a desfăşurat la sediul clubului.

În mesajul său, secretarul de stat Marius Bălu a apreciat experienţa profesională şi managerială a colonelului Mădălin-Sorin Hîncu la conducerea Centrului de Sporturi Montane Bucegi şi i-a urat succes în noua funcţie încredinţată. Totodată, şi-a exprimat convingerea că mandatul la conducerea acestui club reprezintă o provocare şi, în acelaşi timp, o mare responsabilitate, cărora noul comandant le va face faţă cu succes.

Referitor la priorităţile CSA Steaua Bucureşti, printre care se află finalizarea lucrărilor de renovare şi reconstrucţie ale Complexului Sportiv Ghencea, dar şi pregătirea loturilor sportive pentru reprezentarea României cu succes la Jocurile Olimpice de la Tokyo din această vară, demnitarul a declarat că Steaua a dat României o constelaţie strălucitoare de campioni olimpici, dar şi mondiali, europeni şi naţionali. Ca urmare, avem în faţa noastră un început de drum cu o însemnătate aparte, un drum plin de responsabilităţi, presărat cu subiecte mereu actuale, cu priorităţi pe care le voi reafirma cu fiecare ocazie.

De asemenea, sursa citată mai precizează că secretarul de stat Marius Bălu i-a asigurat pe reprezentanţii clubului de faptul că, vor avea parte de întregul sprijin al conducerii Ministerului Apărării Naţionale în promovarea şi realizarea obiectivelor de pe agenda roș-albastră, în domeniul de responsabilitate.

Despre autor

Cristian Frisk

Lasă un comentariu