Șeful Statului Major al Apărării, general Nicolae-Ionel Ciucă, a participat, în perioada 10-11 iulie, la conferința șefilor apărării pe problematica participării la misiuni și operații de menținere a păcii derulate sub egida ONU, desfășurată la New York, SUA.

Activitatea, aflată la a treia ediție, este o reuniune la nivel înalt, la care au fost invitate 145 state membre ONU și la care a participat și Secretarul General al ONU, António Guterres.

Obiectivul principal al conferinței l-a reprezentat informarea asupra dezvoltărilor recente ale mediului operațional în care se derulează misiunile și operațiile ONU, precum și evidențierea domeniilor în care sprijinul statelor membre este necesar.

Participarea la conferință a reprezentat, de asemenea, o bună oportunitate pentru reiterarea angajamentelor României la eforturile ONU pentru menținerea păcii și stabilității la nivel internațional.

  • www.mapn.ro

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu