Lupta a fost foarte dârză și a durat până aproape de ora 2 dimineața (1 Septembrie s. v. 1916).

Batalionul, care apăra satul Curu Orman fiind atacat prin surprindere, părăsește pentru moment satul și se retrage mai înapoi. A fost trimes însă imediat batalionul din rezervă, care reușește nu numai să reocupe satul, dar să facă și prizonieri.

În timpul luptei dela Curu Orman a căzut mort Prințul de Hessa și un adjutant al său. Insignele militare ale acestor ofițeri au fost trimise în cursul dimineței la postul de comandă al diviziei pentru stabilire de identitate și înregistrare a acestui eveniment.

În lupta, care a avut loc în defileu concomitent cu cea dela Curu Orman, inamicul reușește să ocupe la început defileul, atacând tot prin surprindere și capturează cele 3 mitraliere cari apărau defileul. Contraatacat însă viguros de rezerva locală se reușește nu numai să se ia înapoi cele 3 mitraliere, dar chiar să se captureze: 7 tunuri, 4 mitraliere și să se ia 13 prizonieri, din cercetarea cărora s-a putut căpăta informațiuni importante despre inamic.

General de divizie N. Mihăiescu, Amintiri și învățăminte din Războiul de Întregire a neamului 1916-1919, Editura Universul București,1936, pag. 27

  • Foto: Radu Cristi

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu