Sâmbătă, 5 octombrie, pe dealul Coşna, lângă Târgu Ocna, în comuna Pârgăreşti, pe locul unde s-au dat bătălii sângeroase în Războiul de Întregire Națională,  s-a inaugurat un ansamblu comemorativ în memoria eroilor căzuţi la datorie.

Ansamblul monumental ridicat pe dealul Coșna completează simbolurile comemorative existente aici și aduce un omagiu eroilor căzuți la datorie din toate regimentele care au dus acțiuni de luptă în acest sector precum și în zona adiacentă.

De asemenea, monumentul are rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război.

De ce dealul Coșna? Pentru că acest obiectiv a reprezentat, potrivit aprecierii adversarilor din Primul Război Mondial, ultima redută a înaintării germane spre Moldova.  Printre comandanții trupelor germane de elită aduse în acest sector (Alpenkorps, Regimentul Württenberg) se afla și locotenentul Erwin Rommel, viitorul feldmareșal din cel de Al Doilea Război Mondial ce a fost şi rănit aici.

Dealul Coșna este locul în care jertfa și eroismul armatei române au înfrânat ambițiile invadatorilor sub deviza Pe aici nu se trece!, într-o bătălie decisivă, care s-a alăturat în mod strălucit celor de la Mărăști, Mărășești, Oituz, Cireșoaia și care au asigurat supraviețuirea statului român și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Ansamblul comemorativ are în compunere două cruci. Prima este dedicată memoriei ostașilor români din unitățile militare care au participat la luptele din sectorul dealul Coșna și zona adiacentă în Războiul de Întregire Națională (Regimentul 12 Infanterie, Regimentul 14 Infanterie, Regimentul 15 Infanterie, Regimentul 16 Infanterie, Regimentul 17 Infanterie, Regimentul 22 Infanterie, Regimentul 27 Infanterie, Regimentul 4 Roșiori, Regimentul 5 Roșiori, Regimentul 9 Roșiori, Regimentul 10 Roșiori, Regimentul 1 Grăniceri, Regimentul 2 Grăniceri,  Regimentul 7 Vânători, Batalionul de Vânători de Munte).

Cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul-Édouard Berge din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe dealul Coșna, la 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie Suceava.

Rănit, înainte de a fi spulberat de un obuz, ofițerul francez a strigat, în limba română, către ostașii pe care îi comanda: Înainte, camarazi! Nu vom muri niciodată! Foarte probabil, locotenentul Berge se gândea în acel moment la faptul că generațiile care îi vor urma nu vor uita faptele eroice și sacrificiul suprem al ostașilor români și a aliaților lor francezi.

Mormântul locotenentului Paul-Édouard  Berge nu este cunoscut, iar acest monument are rolul de a cinsti jertfa și memoria sa și a aliaților noştri francezi din Războiul de Întregire Națională.

Iniţiatorii proiectului au fost asociaţiile Prospectorii Istoriei și Regimentul 15 Infanterie, susţinuţi de autorităţile publice locale, Statul Major al Apărării, filiala Iași a Muzeului Militar Naţional „ Regele Ferdinand” şi diferiţi sponsori, firme şi multe persoane particulare.

Prin realizarea acestui ansamblu monumental, am avut în vedere patru obiective majore. Primul este aducerea unui omagiu eroilor căzuţi la datorie în anul 1917. Al doilea este reconfirmarea bunelor relaţii româno-franceze ce dăinuie încă dinainte de Primul Război Mondial.

Prin acest ansamblu arătăm şi recunoştinţa pentru ajutorul acordat armatei române de Misiunea Franceză din care a făcut parte şi eroul onorat astăzi. Un alt motiv a fost potenţialul educativ pe care îl poate aduce un astfel de ansamblu, în special pentru tineri, dar nu numai.

Foto: Adrian Gîtman

Asociaţia noastră îşi doreşte să desfăşoare aici activităţi interactive cu tematică istorică, un fel de lecţii de istorie altfel. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere potenţialul turistic, o combinaţie fericită a peisajelor superbe cu istoria, ce poate aduce beneficii acestei zone.

Pe viitor ne dorim dezvoltarea acestui ansamblu monumental, a declarat președintele Asociației Prospectorii Istoriei, inginer Florin Boşoteanu.

Inaugurarea ansamblului comemorativ s-a făcut în cadrul unei ceremonii militare şi religioase, organizată de Brigada 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu  cu sprijinul Brigăzii 15 Mecanizată Podu Înalt, al Școlii de Subofițeri de Jandarmi Petru Rareș din Fălticeni şi al muzicii militare a Bazei 95 Aeriene Erou Căpitan  Aviator Alexandru Șerbănescu.

La activitate au participat şeful Direcţiei doctrină şi instrucţie din Statul Major al Apărării, general de brigadă Dragoş Iacob, ataşatul militar francez în România, colonel Flavien Garrigou Grandchamp, comandantul Bazei 95 Aeriene din Bacău, comandor Leonard Baraboi, locţiitorul comandantului Brigăzii 61 Vânători de Munte, colonel Vasile Cristea, comandantul Școlii de Subofițeri de Jandarmi din Fălticeni, colonel Ionel Postelnicu, nepoatele locotenentului francez Paul-Édouard Berge, colonel (r) prof. univ. dr. Petre Otu de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, directorul adjunct al Oficiului Naţional Cultul Eroilor, colonel Florin Roman, comandanţi ai structurilor militare din Miercurea Ciuc, Bacău şi Iaşi, prof. univ. dr. Gheorghe Iacob de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, directorul filialei Iaşi a Muzeului Militar Naţional, colonel (r) Dan Prisăcaru, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai Asociației Tradiția Militară și Deutsches Freikorps, precum şi numeroşi localnici.

Ion Luncanu, președintele Asociației Regimentul 15 Infanterie a prezentat semnificația Ansamblului monumental comemorativ de pe dealul Coșna, apoi s-a dezvelit monumentul. Slujba de sfinţire a monumentului a fost oficiată de un sobor de preoţi ortodocşi şi catolici.

Aduc mulţumiri celor care au avut iniţiativa, care au contribuit şi care au şi înfăptuit-o. Oricât de multe monumente s-ar ridica, tot nu sunt destule pentru cât sânge a curs pe acest pământ. Sunt bucuros că în această zonă a Moldovei, reîntoarcerea către recunoştinţa eroilor a căpătat o nouă dimensiune.

Trebuie menţionată frăţia de arme româno-franceză. Îi rog pe dascăli să îi aducă pe elevi aici la orele de istorie! Aici, poţi să afli şi să simţi ce înseamnă să-ţi aperi ţara, a afirmat generalul de brigadă Dragoş Iacob.

S-au susţinut mai multe discursuri ale oficialităţilor prezente, apoi a urmat un moment solemn interpretativ realizat de corul Glasul Bucovinei al Școlii de Subofițeri de Jandarmi din Fălticeni. În continuare s-au depus coroane şi jerbe de flori.

La sfârşitul festivităţii s-a reconstituit un moment de luptă de pe dealul Coșna, realizat de către asociațiile Tradiția Militară și Deutsches Freikorps, desfăşurat chiar pe locul vechilor tranşee, parte din ele refăcute cu ocazia acestei inaugurări.

De asemenea, publicul prezent a putut vizita expozițiilor cu tematica militară organizate de asociațiile Prospectorii Istoriei și Regimentul 15 Infanterie cu tema Secvențe ale participării ostașilor români în Războiul de Întregire Națională. Imagini, documente, obiecte militare găsite pe câmpul de luptă în zona Dealului Coșna.

• Locotenent-colonel Adrian Gîtman, Plutonier-adjutant principal Lucian Irimia

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu