Conferinţa specială a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Cultura şi armata – doi poli ai încrederii în dialog, i-a adus în faţa publicului, vineri, 24 noiembrie, pe directorul Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu şi al FITS, profesor universitar doctor habilitat Constantin Chiriac, şi pe comandantul (rectorul) Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, general de brigadă profesor universitar doctor inginer Ghiţă Bârsan. Vă prezentăm o selecţie din dialogul purtat la Librăria Habitus din Cetatea de pe Cibin, cu prilejul FITS.

Constantin Chiriac: Este pentru prima dată când vine cineva cu gradele pe umăr într-o conferinţă a Festivalului Internaţional de Teatru. Aşadar, domnule general, ce reprezintă pentru România această instituţie pe care o conduceţi?

Ghiţă Bârsan: Academia Forţelor Terestre reprezintă, pentru mine, un proiect de suflet. Am încredere în studenţii mei că împreună putem construi un viitor bazat pe valori, într-o academie care să le fie şi casă, la care să se întoarcă peste timp, pentru a fi, la rândul lor, modele profesionale. Avem o echipă, avem proiecte importante în derulare, vorbim despre internaţionalizarea învăţământului militar.

Dintr-o promoţie de 250 de studenţi, în jur de 100 studiază un semestru în străinătate. Un lucru de neconceput înainte de ’89 sau chiar şi în anul 2000, pentru că mediul militar este unul standardizat, puternic birocratizat. Trebuia să deschidem porţile, pentru că nu există autodezvoltare în interior, până nu te raportezi la ceilalţi.

De la o şcoală de ofiţeri la universitate drumul este atât de lung şi diferenţele sunt atât de mari, încât nu poţi să ai succes decât cu mari sacrificii. Le spuneam colegilor că o să ne judece istoria, că este momentul nostru în care putem să impunem schimbări, fiindcă acum avem tot ce ne dorim.

Constantin Chiriac: Armata a ajutat la schimbare în 1989. Eu cred că e un lucru rău că nu se mai face armată astăzi!

Ghiţă Bârsan: Tinerii care se pregătesc în Academie înţeleg locul în care se află, înţeleg unde trebuie să ajungă şi că pe parcursul carierei lor militare trebuie să atragă de partea lor atât simpatia locuitorilor din oraşele în care locuiesc, dar, mai ales, încrederea lor. Pentru că ei nu furnizează altceva decât linişte, siguranţă, iar evoluţia şi transformarea armatei nu s-au bazat decât pe o restructurare foarte dură şi dificilă. De la 300.000 de oameni, în 1989, astăzi suntem mai puţin de 70.000.

Selecţia este un proces foarte riguros şi controlat în ceea ce priveşte calitatea. Dacă la baza selecţiei ai copii foarte buni, dornici de afirmare, cu potenţial foarte bun, ei vor aduce cu siguranţă plus valoare, îşi vor aminti că au avut o şansă prin faptul că au fost corecţi cu ei înşişi. Toate aceste lucruri nu fac decât să pornească un tăvălug al transformărilor, care produce efecte şi în societate. Noi îi încărcăm cu responsabilităţi, dar evoluţia lor se bazează pe o pregătire foarte bună. Cred în ei şi cred în viitorul armatei române prin aceşti tineri.

Constantin Chiriac: De-a lungul timpului, domnule general, am avut în Academia Forţelor Terestre unul dintre cei mai importanţi sprijinitori ai Festivalului Internaţional de Teatru.

În 1995, la Academia Forţelor Terestre s-a jucat piesa Danaidele, în sala de sport a instituţiei. Geamurile au fost acoperite cu 450 de pături. Probabil că, dacă ar fi existat atunci ISU, aş fi fost închis. Pentru că am construit în acea sală o scenă şi am amenajat un spaţiu pentru 400 de spectatori. La spectacol au intrat 600 de persoane. Iar la porţile Academiei, oamenii aşteptau să intre la eveniment.

Militarii erau nevoiţi să păzească accesul în unitate, astfel încât să nu fie invadată de civilii dornici să participe la piesa de teatru. Cum aţi găsit acest dialog şi această bucurie de a uni arta, poezia, cu ordinea şi disciplina?

Ghiţă Bârsan: Mai mult de jumătate din studenţii mei au absolvit un liceu militar. Sunt convins că atât ei, cât şi ceilalţi colegi s-au îndrăgostit în perioada liceului şi au pus pe hârtie ceea ce au simţit. Chiar dacă suntem în uniformă, păstrăm în suflet lucruri care vibrează şi par departe de armată. Dar cred că acestea m-au făcut să fiu unul dintre cei mai buni din promoţie, în liceul militar. La momentul respectiv, aş fi optat pentru orice altceva în afară de şcoala de la Sibiu. Îmi imaginam că, aici, efortul fizic este mult mai mare decât cel intelectual.

În această transformare, de la şcoala de ofiţeri de altădată la academie, în care efortul fizic trebuia dublat de cel intelectual, nu înlocuit, trebuia să aduci alături de tine oameni care aveau nevoie de ajutor şi care te puteau ajuta. Eu am fost aici încă din 1995 şi vor veni şi alţi comandanţi după mine, care se vor gândi la aceşti tineri.

Dacă, atunci când eram elev şi student, în liceul militar şi în academie, vedeam în fiecare săptămână un film şi în fiecare lună mergeam gratuit la o piesă de teatru, studenţii de azi nu primesc nimic. Odată cu dispariţia Direcţiei de cultură din armată, după 1990, nu au mai avut parte de nimic. Nu au dreptul, la acest moment, decât la TVR 1. Sunt în vigoare câteva regulamente foarte vechi. Totuşi, noi avem, în campusul integrat al AFT, mai multe facilităţi.

De aici a venit şi ideea amenajării unei săli moderne de spectacole, care va avea o nouă instalaţie de sonorizare şi proiecţie video.

În 2010, aveam patru bilete la un spectacol. Ar fi trebuit să merg la Teatrul Radu Stanca cu soţia şi cu o altă familie, care nu a mai putut ajunge. Atunci au trecut pe lângă noi două domnişoare şi au rostit un Să trăiţi! hotărât. M-am întors, contrariat, şi le-am rugat să se oprească. Se grăbeau să ajungă la apelul de seară.

Le-am întrebat dacă voiau să meargă la teatru. Mi-au cerut câteva secunde să se sfătuiască. Au fost de acord, însă erau îngrijorate în privinţa apelului. Am sunat eu la Academie şi le-am învoit, lăsându-le să se bucure de piesa de teatru.

În vara următoare, la festivitatea de absolvire, două domnişoare superbe, îmbrăcate în haine de ofiţer, s-au apropiat de mine să îmi mulţumească. Nu aveam prea multe ore la studenţi şi îmi venea greu să cred că le-am predat lor. Mi-au spus că ele beneficiaseră de acele bilete şi că a fost pentru prima dată când au asistat la o piesă de teatru. Curiozitatea m-a îndemnat să le întreb ce au vorbit atunci când au cerut să se sfătuiască. Una dintre ele mi-a răspuns: Am întrebat-o pe colega mea ce înseamnă teatru. Era din Vaslui şi nu a avut şansa să meargă la un spectacol de teatru. Atunci mi-am spus că trebuie să fac mai multe pentru studenţi.

Am avut o legătură foarte bună cu Filarmonica Sibiu. Iniţial, am creat nişte lecţii pentru studenţi, ca să înveţe ce înseamnă muzica clasică. Apoi, prin dumneavoastră, am organizat câteva spectacole pentru ei şi mă bucură că, în continuare, îşi doresc să participe la astfel de evenimente.

Constantin Chiriac: Noi vă promitem că vom avea în continuare, o dată pe lună sau la două luni, un spectacol dedicat studenţilor Academiei Forţelor Terestre!

Ghiţă Bârsan: Nu pot decât să vă mulţumesc! Mai mult de atât, să ştiţi că suntem în discuţii avansate ca într-un stagiu de pregătire a viitorilor actori sau regizori să ia parte grupe de studenţi care să pregătească o piesă pentru că unii dintre ei au talent.

Constantin Chiriac: La câte spectacole din Festival reuşiţi să mergeţi?

Ghiţă Bârsan: Au fost perioade în care alergam de la o sală la alta. Vedeam şi câte trei spectacole pe zi. Acum, timpul nu îmi mai permite să văd atâtea câte mi-aş dori. Vin la teatru cu plăcere. Teatrul este locul în care văd viaţa altfel. Mă transpun în locul personajelor jucate de profesionişti, îmi aleg de fiecare dată un personaj şi mă gândesc ce aş fi făcut eu în locul lui. În felul acesta, văd piesa altfel. Mi-e dor de teatrul clasic şi îl revăd cu plăcere de câte ori am ocazia. Teatrul face parte din viaţa familiei mele şi, pentru mine, este o bucurie intelectuală.

Constantin Chiriac: Aţi deschis, pentru prima dată în România, porţile unei instituţii militare pentru un festival de teatru. Nu ne-aţi povestit ce a însemnat acest lucru pentru militari, pentru că noi avem intenţia de a continua acest parteneriat.

Ghiţă Bârsan: Viziunea noastră este ca în interiorul Academiei să existe un campus integrat, în care să avem toate facilităţile pentru a învăţa. Ne instruim, vara, în Daia, iarna, în Crinţu. Nu avem secrete în AFT şi nici lucruri care să fie puse sub semnul întrebării. Ne-am gândit că a deschide porţile unităţii înseamnă foarte mult. Şi am început cu cei care erau la Cincu, la un exerciţiu NATO, chiar în perioada festivalului. Ei au participat la spectacolele care erau în limba engleză.

Teatrul este locul sau modul de viaţă care te poate ajuta să înţelegi mai bine anumite aspecte din cultura celui de lângă tine. Sibiul devine din ce în ce mai important, iar AFT nu poate rămâne în urma acestei platforme de multiculturalitate. Chiar în acest moment, în instituţia noastră avem studenţi din Cehia, Polonia şi Bulgaria. Eu cred că orice formă prin care putem să comunicăm, iar în acest caz vorbim despre teatru, este benefică pentru noi.

Constantin Chiriac: Ce înseamnă pentru dumneavoastră familia?

Ghiţă Bârsan: Familia, pentru mine, este totul. Nu poţi avea performanţe fără sprijinul ei. Eu cred că am avut noroc. Familia şi-a construit viaţa în jurul meu şi m-a susţinut în toate proiectele pe care le-am avut. Nu e uşor să schimbi garnizoanele la un anumit interval de timp sau să schimbi serviciul ori şcoala. Nu ştiu dacă le-am mulţumit suficient faţă de cât au făcut ei pentru mine, dar tot ceea ce am realizat poartă amprenta lor.

Despre autor

Marius Mocanu

Lasă un comentariu