Aniversare

CRIV, în anul 40 al ascensiunii sale pe Olimpul Caricaturii

De câte ori mă întâlnesc cu Cristi Vecerdea-CRIV, trăiesc impresia că îmi este prieten dintotdeauna.

Nu reușesc să identific un început anume al prieteniei noastre, după cum nu cred să fie cineva atât de departe de mine, la sute de kilometri, fără a vorbi zilnic, dar pe care să-l pot socoti, fără vreo urmă de reținere, prietenul meu.

CRIV este un artist desăvârșit, cu un umor reconfortant, și mă uimește de fiecare dată cu modestia lui.

L-am urmărit cu admirație în câteva festivaluri, așezat la masa de desen, mânuind cu o ușurință de invidiat creionul și, din câteva linii și tușe, imortalizând o privire, fixând-o pentru eternitate într-un portret în care posesorul se regăsește.

Este clipa mirabilă a unui chip care se veșnicește, CRIV furându-i trecerii grăbite a timpului o frântură din firescul curgerii sale.

La 40 de ani de carieră, plăcut înrobit liniilor și culorilor, prin care, punându-le împreună cu un talent hărăzit îndestul de ursitoare, face minuni, CRIV merită onorul nostru.

Să ne trăiești întru mulți ani, maestre, bucurându-ne cu desenele tale incisive și umorul tău șfichiuitor, fericiți noi, aceia care te iubim și prețuim, că suntem contemporanii tăi.

Cum a debutat caricaturistul Cristi Vecerdea-CRIV?

Debutul în caricatură s-a produs la 1 aprilie 1979, la Salonul Republican al  Umorului Apollo din Tg. Mureş.

Iniţial, desenam la gazeta de perete a Liceului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia, apoi a batalionului de Intendenţă-Finanţe al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu din Sibiu, unde am absolvit ca ofiţer de finanţe.

Pot spune că aveam succes la colegi, căci după ce desenele apăreau la gazetă, imediat dispăreau, drept urmare aveam de lucru permanent. Odată, chiar, a dispărut gazeta cu totul… O aruncaseră pe geam! Ştiu cine, dar nu spun!

Despre debut pot spune că a fost un şoc pentru mine să văd maniere de lucru în grafică, la confraţii mai experimentaţi, eu desenând doar cu creionul.

Am fost tentat să plec dar graficianul Denes Molnar, organizatorul salonului, m-a oprit, recunoscându-mă după uniformă că aş fi elevul de şcoală militară care a trimis desene la acest concurs. Aflând că sunt și din Sibiu, m-a dat pe mâini bune în grija caricaturistului sibian Rudi Schumuckle, de care m-a legat o lungă şi frumoasă prietenie, până la trecerea în nefiinţă a acestuia.

Rudi m-a iniţiat în tainele umorului grafic, mi-a dat adrese de la festivaluri, şi încet, încet, am început să intru în plutonul caricaturiştilor români, care, la vremea aceea, avea în componenţă  nume valoroase.

Cei mai în vârstă poate îşi aduc aminte de Matty, Bour, Nel Cobar, Silvan Ionescu (portretistul care m-a iniţiat în tainele portretisticii), Albert Poch, Pim, Octavian Covaci (colonelul) şi mulţi alţii…

Apoi, am fost descoperit de căpitanul (la vremea aceea) Liviu Vișan de la Viaţa militară, şi am început să public în presa militară. Iată că au trecut de atunci 40 de ani!

Cum anume se individualizează un caricaturist în raport cu ceilalți colegi de breaslă? Cei mai mulți și-l imaginează simplist, un neliniștit trăgător de linii care capătă, în cele din urmă, un sens. Ce presupune, de fapt, munca unui caricaturist?

Un caricaturist este un solitar… la masa de lucru, la planşetă, este doar el şi ideea.

În primul rând, ce este caricatura, de fapt? Nu există o definiţie standard. După părerea mea, caricatura este esența grafică a tot ceea ce există în jurul nostru. Caricaturistul este analistul vieţii sociale, politice, observatorul cotidianului.

Este o meserie periculoasă, dacă stăm să ne gândim că au existat conflicte în urma publicării unor caricaturi, câţiva caricaturişti fiind chiar ucişi (vezi drama celor de la revista de satiră şi umor Charlie Hebdo, din Franţa).

Caricatura este, poate, cea mai complexă artă, ea poate fi realizată în orice manieră plastică – pictură, grafică, sculptură, modelaj sau orice alt mod de reprezentare vizuală. Cu greu a fost recunoscută şi la noi ca o componentă a artelor plastice.

Mult timp a fost renegată, asimilată doar cu o sperietoare a regimului politic comunist, prin biciuirea şi umilirea moravurilor, derapajelor de la conduita comunistă, prin vestitele gazete de perete, singurul loc unde trona, triumfătoare.

Ziarele şi revistele acelor vremuri publicau rar câteva desene pe an, nişte glumiţe nevinovate, cenzura fiind pe fază ca nu cumva să scape ceva la adresa regimului.

Caricaturistul este ochiul critic, satiric, inteligent şi, de ce nu, haios al societăţii. Mulţi îl iau în derâdere, dar, de obicei, un desen bun poate spune mai mult decât o carte.

Să nu uităm că mulţi caricaturişti români au fost răsplătiţi cu premii importante, de mii de dolari, pentru desenele lor, la marile concursuri internaţionale, unde, de regulă, participă sute de artişti din zeci de ţări.

Dictatura a născut mari caricaturişti, în toată Europa de Est, în tot blocul comunitar comunist.

Vorbind despre portretistică în caricatură, aici pot spune că m-am refugiat cel mai mult în ultimii ani.

Multă lume a fugit de o caricatură la minut, pentru că aveau o teamă sau o ruşine de a se vedea aşa cum sunt. În faţa unui portretist, modelul este caracterizat în câteva linii, haioase, prin care se scoate la suprafaţă caracterul uman.

Dacă am şti să ne privim mai bine în oglindă, am observa că toţi avem acea doză de caricatură în noi.

Mă bucur că am prins vremurile când şi românul a înţeles că un portret haios nu este neapărat o critică, ci mai degrabă o personificare, un unicat, o mărturie a existenţei noastre pe Pământ.

Ce presupune să fii caricaturist? Nopţi de  muncă, renunţare la timp liber, psiho-analiză, spirit critic, reprezentarea realităţii, inteligenţă şi cât de cât talent la desen.

Şi ar mai fi ceva: caricaturistul este tot timpul în opoziţie… indiferent de cine deţine puterea.

Spune-mi măcar o întâmplare din cariera ta de care îți amintești cu plăcere.

Am avut multe întâmplări haioase, datorită caricaturilor. Îmi aduc aminte că, în şcoala militară, s-a organizat concursul gazetelor de perete.

M-am mobilizat exemplar, cum se spunea, şi am realizat o gazetă de perete a batalionului de nota 10. Au fost expuse la sala de festivităţi, unde un juriu competent, format din câteva cadre militare, a analizat. S-a anunţat rezultatul şi… gazeta noastră s-a clasat pe locul al doilea!

Am fost chemat la comandantul batalionului şi criticat de nu m-am văzut. Să dispari cu gazeta ta cu tot!, au fost ultimele sale cuvinte. Bineînţeles că nu mi-au căzut bine şi m-am dus şi eu să văd cu ce au câştigat locul I, cei de la batalionul de grăniceri.

Mare mi-a fost surprinderea să văd că desenele de la gazeta lor de perete erau… ale mele, copiate cu foaie de calc din revista Viaţa militară (unde publicam frecvent), doar că nu apărea semnătura mea!

M-am întors la comandantul de batalion şi i-am raportat: Toaşu comandant, să ştiţi că noi am luat şi locul I! Cum vine asta?, m-a întrebat. I-am explicat ce şi cum, ba chiar i-am arătat revista de unde au fost copiate şi s-a amuzat şi dânsul. S-a dus cu revista la cei de la propagandă, care au organizat concursul, dar rezultatul a rămas la fel.

Cred că le-a fost ruşine să modifice clasamentul,  pe vremea aceea te puteai pune cu partidul? Cert este că am ieşit basma curată din toată povestea asta şi am rămas mai departe redactor la gazeta de perete.

Imediat după 1989, un prieten stabilit în Austria m-a anunţat că vrea să ne vedem şi dacă pot să vin într-un punct vamal din vestul ţării, el neavând curajul să intre în ţară, fiind plecat ilegal.

M-am deplasat la locul stabilit şi, după câteva ore de aşteptare, în ţara vecină şi prietenă Ungaria, apare amicul meu. Bucurie mare, nu ne văzusem de ceva vreme. Am petrecut ziua împreună şi, la despărţire, m-a condus până aproape de punctul de trecere al frontierei spre România.

Mi-a adus o sacoşă cu tot felul de lucruri folositoare  la desen, creioane, pensule, rotringuri şi câte şi mai câte, pe care eu le-am văzut doar în revistele de specialitate.

La punctul vamal, vameşii unguri m-au privit ca pe un suspect ce făcea bişniţă (la vremea aceea, era dezvoltată această îndeletnicire în vestul ţării!). M-au dus într-o cameră şi mi-au scos tot ce aveam în sacoşă. Asta bişniţă!, mi-au spus, într-un fel de  limbă română.

Eu le-am explicat că lucrez la un ziar, caricaturist şi sunt lucruri de care am nevoie. Chiar le-am arătat şi legitimaţia de la publicaţia Redeşteptarea, din Lugoj, unde publicam caricaturi.

Mi-au adus nişte coli de hârtie, le-au pus pe masă şi mă gândeam că mă pun să dau declaraţie ce şi cum, de unde şi până unde… Au adus un tip mai grăsuţ, cu mustăţi mari răsucite în sus. El şeful… faceţi caricatura la el!, a fost îndemnul vameşilor.

M-am pus pe treabă şi, în două-trei minute, a fost gata portretul şefului… Au râs, s-au distrat pe seama lui, după care mi-au împachetat lucrurile şi m-au condus pînă la bariera frontierei cu România.

– Mai poftiţi pe la noi!, par să fi fost cuvintele de despărţire.

– Ce bine e să ştii o limbă străină!, a fost concluzia mea. Da, caricatura este o limbă universală!…

Şi au mai fost multe alte întâmplări: am obţinut o viză pentru Austria abia după ce am făcut caricatura consulului austriac, care, iniţial, mi-a respins paşaportul. L-am convins că mergeam în Austria să fac o expoziţie.

Am avut şi mici necazuri din cauza caricaturii, mai ales în perioada de tristă amintire când un marinar ne veghea destinele. Am fost chemat la eşalonul superior, de un domn general şi, timp de câteva ore, a trebuit să confirm sau să infirm tot felul de acuzații legate de nişte caricaturi care, până la urmă, s-a adeverit că au fost ceva de genul este, dar nu există. Oricum, concluzia a fost că ar fi bine să nu mai fac… caricaturi.

Dacă îți aduci aminte, e chiar perioada în care am fost interzis în Observatorul militar.

Îmi amintesc cu mare tristețe de acea perioadă…

Caricatura te ridică, dar te şi bagă în bucluc… În cei 40 de ani, am avut multe momente din acestea.

Mă bucur că am reuşit, prin caricatură, să particip la acţiuni umanitare, amintesc aici experienţa cu o organizaţie daneză, pentru care am desenat în scopul strîngerii de fonduri care au fost folosite la acţiuni umanitare în folosul centrelor de plasament din Lugoj şi nu numai.

Știu că nu toate mărimile cărora le-ai făcut portrete au fost încântate de desenele tale. Unii lingăi din preajma lor chiar erau tentați, la unele expoziții, să le ascundă portretele. Să nu se întâlnească,
totu
și, caricatura cu originalul…

În portofoliul meu, există o colecţie de portrete ale miniştrilor civili ai apărării. Fiecare şi-a primit originalul, la momentul potrivit. Firește, unii au simţul umorului.

Astfel, Victor Babiuc, după ce a primit caricatura, însoţită de câteva rânduri, a contribuit la numirea mea la Cercul Militar Lugoj.

Eram locotenent-colonel, la vremea aceea, financiar la o unitate din Buziaş. Ioan Mircea Pascu s-a amuzat copios pe seama portretului, chiar am făcut parte din delegaţia Domniei sale în Afganistan, în anul 2004.

Atunci, ţin minte că l-a predat pe Bin Laden, sub formă de caricatură, bineînţeles, americanilor.

Domnul Mihnea Motoc a ţinut să vadă expoziţia mea, cu portretele miniştrilor, organizată de Ziua Armatei României, la Carei, în 2016. A fost plăcut impresionat de lucrări, afirmând, mai în şoaptă, că acele portrete ar sta bine şi în holul central al ministerului.

Adrian Ţuţuianu m-a sunat personal să-mi mulţumească pentru portret şi a afirmat că se recunoaşte.

Actualul ministru, Gabriel Leş a postat caricatura pe pagina personală de Facebook, cu câteva comentarii favorabile.

Cu diferite ocazii, am desenat o serie de colonei, care ulterior au devenit generali, şi o seamă de generali care au mai primit apoi o stea. Eu le spun caricaturi cu premoniţie, şi unele chiar s-au nimerit.

Aş aminti aici pe generalul-locotenent Dumitru Scarlat (care mă invită, anual, la Bruxelles, să particip la  programul NATO Charity  Bazaar), generalul-locotenent Mihai Şomordolea, de la CSAȚ, generalul-maior Dorin Ioniţă, generalii de brigadă Constantin Luca și Dorin Ionescu.

Și mulţi alţii, care au avut curajul şi plăcerea  de a le pune pe perete, în birouri, de aici concluzia mea că sunt oameni cu simţul umorului şi atracţie spre artă.

Cel mai interesant moment a fost acela când reprezentantul militar al României la NATO şi UE, generalul-locotenent Dumitru Scarlat, a înmânat caricatura secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. S-a luminat la faţă!, mi-a mărturisit domnul general Scarlat.

Dar, trebuie să recunosc, mai este şi un alt gen de şefi care nu gustă umorul şi, deşi sunt persoane publice, nu agreează caricatura. Aceştia sunt mai ales oamenii politici, personalităţile publice locale care cred că sunt cei mai deştepţi şi mai frumoşi. Deci, vă închipuiţi că formula nimeni nu-i profet în ţara lui mi se potriveşte perfect.

 Ce se întâmplă cu umorul cazon, își dă duhul încet, la terapie intensivă?

Umorul cazon e de mult timp la terapie intensivă… Nu ştiu dacă-l mai poate resuscita ceva sau cineva. Când a prins avânt, ca să-i spun aşa, exista în armată Direcţia Cultură, cu o echipă de oameni deosebiţi.

Îmi aduc aminte de acele festivaluri de umor cazon de la fazele pe armate, apoi Braşov, după care s-a mutat la Sibiu (vestitul Pod al minciunilor)… Totul a dispărut şi au rămas amintiri.

Mai sunt câţiva supravieţuitori ai umorului cazon, dar faptul că festivalurile de gen au dispărut, mă face
să cred că greu mai poate fi înviat umorul cazon. Totul depinde de un şef cu… simţul umorului! Circula, pe vremuri, un banc: Ştiţi de ce sunt santinele la gardul fiecărei cazărmi? Să nu sară în interior umorul cazon… 

 

Oameni, despre CRIV…

zi în care nu ai râs este o zi pierdută, spunea Charlie Chaplin. L-am descoperit pe domnul locotenent-colonel (r) Cristian Vecerdea, unul dintre artiștii recunoscuți în țară și nu numai, care a reușit să mă surprindă cu o caricatură extrem de reușită. Nu atât de slab cum credeam:) Mulțumesc!

– Gabriel Leș, ministrul apărării naționale

Caricaturiștii și portretiștii sunt, în opinia mea, cei mai puternici dintre realizatorii de glume sau bancuri, chiar și pentru simplul fapt că acestea rămân extrem de bine întipărite în memoria noastră și datorită componentei vizuale extrem de puternice!

Unul dintre marii cavaleri ai cărbunelui sau creionului, ca să-i numim așa, este și maestrul Cristinel Vecerdea, CRIV pentru cunoscători!

Bonom și hâtru, în egală măsură, cu un simț al umorului extrem de rafinat, lucrările lui CRIV au fost, sunt și vor fi admirate de români, cu ocazia celor mai importante evenimente de profil: festivaluri, interviuri ilustrate, expoziții, work-shop-uri!

Personal, mă bucur că viața mi-a scos în cale, acum ceva vreme, un artist de o asemenea valoare, cu care am legat o prietenie frumoasă și cu care am parcurs evenimente memorabile! 

– Ovidiu Ianu, actor

La 24 ianuarie 1958, când se sărbătorea Centenarul unirii sub Cuza, în buza artei grafice apăru mâna îndemânatică a unui viitor caricaturist de top, cu care armata avea să se mândrească: CRISTINEL VECERDEA-CRIV.

Caricaturist, dar în armia română deloc turist, fiind ofițer activ de finanțe, apoi șef al Cercului Militar Lugoj, unde a înflorit creația sa portretistică sau de grafică satirică (al naibii de critică!). Ca scriitor de satiră  și umor, Ananie se mândrește cu a sa prietenie, colaborarea lor fiind un plus pentru umor.

Ca să nu mă lungesc, amintesc apariția unui volum editat în comun, cu  și despre militarii  din armată, carte intitulată Umor cu polonicul.  Dulci aduceri aminte, în doar câteva cuvinte… Mulți ani înainte, CRIV!

– Locotenent-comandor (ret)  Ananie Gagniuc, prozator umorist

Când oamenii recunosc un artist mai repede după pseudonim decât după numele real, înseamnă că artistul și-a  creat un brand. Iar brandul CRIV este recunoscut și iubit în toată țara. Sute de oameni și-au înrămat caricaturile făcute de el. Alte mii își așteaptă rândul. Iar eu port cu mândrie prietenia lui în suflet. La mulți ani, CRIV!

 – Florin Alexandru, scriitor de satiră și umor

Omul simplu, în aparență, însă bogat și darnic, în esență, pe care l-am întâlnit prima dată în anul 2003, în misiunea din Afganistan, nu este altul decât CRIV, locotenent-colonelul (r) Cristinel Vecerdea!

Se spune că te naști cu talentul și, de-a lungul vieții, îl tot cultivi până când ajungi la perfecțiune! Aici consider eu că se află CRIV! Întotdeauna i-am admirat creațiile și, recunosc, m-au impresionat de fiecare dată cu acel ceva, special, evidențiat cu multă dibăcie!

Eu sunt unul din aceia care s-au bucurat de inspirația maestrului, astfel, de la gradul de locotenent-colonel, în Afganistan, până la cel de general-locotenent, la Bruxelles, azi, am câte o caricatură care a purtat cu sine câte o previziune pentru fiecare grad!

Știu că sunt foarte mulți care au ceva special să-i transmită lui CRIV, la acest moment aniversar, așadar adaug numai faptul că la evenimentul caritabil NATO Charity Bazaar din ultimii doi ani, țara noastră s-a remarcat în mod inedit și prin prezența caricaturistului CRIV.

Standul a avut un real succes și majoritatea participanților au așteptat pentru a beneficia de un portret caricaturizat, realizat cu măiestrie, suflet și umor. Astfel, CRIV a promovat, prin talentul și creativitatea sa, România, în inima Europei, la Bruxelles.

Maestre, vă mulțumesc și pentru spiritul filantropic! Condei inspirat!

La mulți ani!

 – General-locotenent Dumitru Scarlat, reprezentantul militar al României la NATO și UE

Mulți înainte! Sper ca și la 80 de ani de activitate să îți scriu două rânduri, iar eu să arăt și mai bine decât în caricatura asta!

– Mihai Bobonete, actor

Bănuiesc că încă din copilărie, CRIV a descoperit câte puteri tămăduitoare are un ciot de creion. S-a virusat de pasiunea mâzgălitului și a căpătat dependență, astfel că desenează cu sârguință și acum, după 40 de ani.

Caricatura este un fenomen plastic cu o mare încărcătură spirituală și metaforică, zâmbetul fiind parola, dar și miza principală de funcționare a acestei pasiuni.

CRIV stăpânește foarte bine mecanismele construirii hazului, elaborând idei cu un umor spumos. Asociază în mod imprevizibil termeni, pe care îi pune într-o relație comică neașteptată, astfel încât ne surprinde creierul pe picior greșit. Până ne dăm seama despre ce este vorba, deja am consumat câteva hohote de râs.

Umorul cazon este unul cumva specific și este obligatoriu în relațiile  complexe dintre oameni. Există șefi și subordonați, pe mai multe etaje. Dar umorul are privilegiul că poate circula, de la un nivel la altul, fără prejudecăți. Cariera militară a fost un avantaj pentru CRIV. Viața în armată presupune colectivități mari de oameni. Viața este uneori sobră alteori dură.

Dar hazul este cel care poate determina depășirea cu succes a oricărei situații. CRIV a radiografiat și descifrat întreaga psihologie a vieții militare, este un bun cunoscător al acestei comunități specifice.

Are la activ mai multe expoziții personale cu tematică militară și de asemenea are foarte multe desene apărute în presa militară.  CRIV a trecut cu succes și în sfera mai largă  a caricaturii civile. A participat la multe concursuri și expoziții de caricatură, naționale și internaționale. Are premii obținute la multe astfel de manifestări, de pe toate continentele.

Este important de spus câteva cuvinte despre pasiunea lui CRIV pentru portretul-caricatură. Portretul desenat academic este abordarea serioasă a acestui gen. În portretele sale caricaturale, CRIV, păstrează caracterul fizionomiei, astfel ca modelul să fie recognoscibil. Dar exagerează caricatural, trăsăturile umoristice care definesc starea de spirit a anatomiei modelului. Nu este deloc ușor.

Lapidar sau mai elaborat, instrumentarul metaforic al lui CRIV caută și găsește mereu sensuri noi, uneori vesele, alteori îndemnând la meditație, încercând să aducă o aură de bună dispoziție spirituală peste realitatea cotidiană. CRIV devine, astfel, un senior și un floretist al spiritului, într-o misiune pretențioasă, dar care, în cele din urmă, își propune să îndrepte unele vicii și moravuri ale pitorescului peisaj în care trăim.

Mult succes mai departe, CRIV!

 – Constantin Pavel, caricaturist

Cristi Vecerdea, alias CRIV, este atât de cunoscut în țară și în străinătate, încât n-are nevoie de laudatio. Ceea ce trebuie totuși spus este că în acest domeniu al artelor plastice el și-a construit cu multă trudă și pasiune un stil propriu, ușor de recunoscut printre caricaturiștii în rândurile cărora nu e deloc simplu să fii admis, cu atât mai mult să te menții timp de patru decenii și, mai ales, să fii în elita lor. Cristi a realizat însă și această din urmă performanță.

El a știut și știe cum să folosească și să înmulțească talantul dăruit de Dumnezeu spre bucuria noastră, fiindcă reușește să ne alunge norii din suflet prin numeroasele-i creații satirico-umoristice, adânc ancorate în viața socială și politică de la noi sau chiar din lume.

Pentru că aceasta este una din marile calități ale excelentului caricaturist CRIV: trimiterile concrete la cotidian pentru a tușa, cu un curaj nebun câteodată, fațetele realității. Cu o mână sigură și cu o rapiditate de admirat își transpune pe șevalet ideile pe care muza satirică i le inspiră.

Cine a avut norocul să-și vadă chipul caricaturizat de CRIV, a avut surpriza să constate că, dincolo de asemănare, artistul plastic pătrunde în personalitatea modelului și îi scoate în evidență una sau mai multe trăsături de caracter.  Artistul, așadar, știe să citească în ochii și în sufletul celui din fața sa. Cum și mie mi-a făcut caricatura, sunt țit.

E ușor de observat că, spre deosebire de alți confrați ai săi, CRIV nu face exces de vorbe prin care personajele să-și explice prezența sau acțiunea, el preferând ca imaginea să fie cea care comunică.

Personal, trebuie să spun că o asemenea concepție artistică mi-a fost de mare folos atunci când l-am rugat pe CRIV și el a acceptat cu generozitate, să realizeze coperțile și să-mi permită includerea multor caricaturi semnate de el în două din cărțile mele de fabule: Parlamentul boilor (Editura Detectiv literar, 2017) și O aia! (Editura UZPR, 2019).

De altfel, titlul celui de-al doilea volum păstrează exclamația blândului animal caricaturizat, Cristi fiind de acord  cu acest plagiat.

Bineînțeles, nu sunt singurul scriitor de umor cu care a colaborat, potențând astfel creațiile literare satirico-umoristice. Dar sunt bucuros că, în anul 40 al ascensiunii sale pe Olimpul Caricaturii, am posibilitatea să-l felicit și să-i mulțumesc pentru generozitatea cu care a colaborat la nașterea volumelor amintite.

La mulți ani, CRIV, și premii fără număr la concursurile de caricatură din țară și din străinătate!

– Colonel (ret)  Lică Pavel, scriitor

Fost ofițer al Armiei române, Cristinel Vecerdea-CRIV a păstrat în muncile și în faptele sale o anume rigoare ușor de recunoscut, o disciplină a frumuseții care nu stânjenește și nu supără, mai ales când este vorba despre caricatură, despre portretul-șarjă, cel care scoate la suprafață atât talentul desenatorului, cât și capacitatea lui de a surprinde omul în ipostaze sufletești definitorii.

Într-o aritmetică sumară, cifra 40 nu înseamnă nimic spectaculos, nimic important, o cifră pur și simplu acolo, dar când vorbim despre 40 de ani de desen artistic și de artă desenată, subordonate esteticii ochiului, atunci se schimbă lucrurile și trebuie să adoptăm un haștag de respect față de om și opera sa.

Mereu jovial, mereu pus pe glume, un om colocvial care-și face până și dușmanii să zâmbească, face parte din acea categorie, tot mai rară, ce răspândește în jurul său voia bună și optimismul.

CRIV desenează repede și precis. Are acel moment când îl privește pe cel din fața sa, ce urmează să îi pozeze, cu o scrutare pe sub sprâncene, o prețăluire, deci, și în câteva minute ne oferă pe tavă odată cu sufletul său și chipul omului din fața sa.

CRIV nu este artistul gesturilor mari, patetice, nu tânjește după efemerida gloriei, nici nu se proclamă cine știe ce rege al caricaturii, atâta timp cât până și berea românească are un rege al său. Își cunoaște limitele, puterile, știința de a înțelege omul, și acestea toate îl fac prețuit, nu numai în breaslă.

Sănătate bună să ai, CRIV, mâna fără șovăire, ochiul grănicer și să ne bucuri și de aici înainte, încă mulți ani, cu harul tău atât de cald și de omenesc!

– Cornel Udrea, scriitor

L-am cunoscut pe CRIV la festivalurile organizate de Mircea Cavadia, la Reșița, cu 25 de ani în urmă… Atunci eram tineri, iar acum suntem tineri și înțelepți.  De atunci, ne-am cunoscut destul de bine și pot spune, fără a greși, că o reîntâlnire este o bucurie pentru amândoi, ceea ce nu-i puțin lucru.

Mi-a plăcut la CRIV discreția cazonă, bunul-simț, umorul propriu, puterea de a nu renunța, de a crește!

Nu mai spun că este un caricaturist multilateral, că niciun gen satiric nu-i este străin.  Mă bucur că ne-am cunoscut și că pot spune câteva cuvinte despre truda lui. La mulți ani, prietene! Să ne vedem la sărbătorirea a 69 de ani de la debut!

 – Costel Pătrășcan, caricaturist

Ce repede trece vremea… Împreună cu Eugen Mihai am încercat să ne amintim exact momentul când l-am cunoscut pe CRIV. Nu am reușit. Știm doar că era începutul anilor ’90, când eram corector la gazeta La datorie, iar Eugen fotoreporter la revista Viața armatei. Ne-am reamintit însă cu drag de misiunile la Lugoj și, evident, întâlnirile cu Cristi, la diverse activități culturale ce se defășurau la Casa armatei. Ce vremuri!

În albumul personal cu imagini din misiuni păstrez o serie de fotografii pe care Eugen le-a făcut după încheierea unui spectacol, când ne-am îmbrăcat în costumele actorilor. De asemenea, păstrez cu drag cele trei caricaturi pe care CRIV mi le-a făcut de-a lungul timpului.

Acum, am în minte și interviul pe care l-am realizat cu cei trei mușchi tari – CRIV, Maricel Popa și Ananie Gagniuc –, iar la aniversarea celor 40 de ani de activitate, eu și Eugen îi dorim lui CRIV multă sănătate și putere de muncă!

– Irina-Mihaela Nedelcu, redactor Observatorul militar

O pasiune comună, aceea de caricaturiști de eveniment, de stradă, de  întâmplare, de interior și de exterior, ne-a intersectat drumurile creând condițiile unei amiciții profesionale.

Cele câteva vaci, câțiva tauri și vițeii din dotare  l-au  îndreptățit pe CRIV să mă numească prietenul lui fermier, iar anii lui petrecuți sub arme, galoanele, rigurozitatea cazonă m-au îndemnat pe mine să-l apelez într-o ușoară consonanță și rimă, prietenul meu colonel.

Colonelul și fermierul sunt doi caricaturiști specializați în demontarea și recompunerea după legi de ei știute a chipurilor modelelor care au  curajul să zăbovească trei/cinci minute pe scaunul din față.

Dar nu despre mine e vorba, ci despre el, Cristinel Vecerdea – CRIV, un excepțional caricaturist român, pe care sclipirile talentului și continua căutare de sensuri și interpretări grafice noi îl situează pe primele locuri în ierarhia profesională a caricaturiștilor români.

Este un foarte abil portretist, citește modelul instant, se desfășoară cu naturalețe în tehnici diferite, se exprimă plastic în maniere ale lui pe care noi, confrații, le identificăm fără dubii.

Este și un bun caricaturist de presă, care taxează fără rezerve derapajele sociale, politice sau de breaslă militară, deși demersurile cu țintă clară îi sporesc vulnerabilitatea.

Face un foarte inspirat desen de concurs cu temă, participă la competiții de gen în țară și străinătate, i s-au decernat premii naționale și internaționale, face parte din completele de 4/5 jurați care desemnează câștigătorii concursurilor noastre de profil.

Este demn de o invidie colegială pozitivă, desigur, pentru faptul că abordează toate genurile desenului satiric, portret, caricatură de presă, desen animat, ilustrație, reclamă publicitară, majoritatea confraților specializându-se într-un singur gen. Este o plăcere să desenezi alături de el, este o bucurie să-ți fie prieten.

Succes maxim, prietene, colonel al caricaturii românești!

– Marian Avramescu, caricaturist

 

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu