Arma condeiului

Cumularzii și „pierderile zero”

În ajunul sărbătorilor de iarnă ale anului 2019, a fost promovat un proiect de Lege privind unele măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Printre măsuri se regăsește și cea referitoare la interzicerea cumulării pensiei cu salariul, aplicabilă cu o serie de excepții acceptate în unele domenii ale vieții economice, sociale și culturale. Între timp am aflat că documentul a fost trimis la CCR pentru a fi verificat dacă încalcă sau nu legea fundamentală privind dreptul la muncă. Sigur va fi analizat și în contextul cadrului juridic al parteneriatului România-NATO, al măsurilor de protecție socială a personalului militar și civil și al reconversiei profesionale. Nu știm care va fi forma finală, dar când va fi aplicată va trebui respectată.

Dacă-i lege, nu-i tocmeală! Și eu mă voi conforma întocmai. În forma inițială a proiectului, am înțeles că specialiștii de la armată nu au ridicat vreo excepție. Sau au ridicat și nu s-a ținut cont de ea. Dacă e așa înseamnă că instituția s-a putut lipsi, instant, de cei aproape cinci-șase sute de cumularzi pe care îi păstorea, printre ei numărându-se profesioniști de marcă în IT, medicină, comunicații, logistică, aviație, antiaeriană etc. Dacă e altfel, sunt gata să îmi cer scuze. Printr-o simplă mișcare de condei armata noastră s-ar reduce cu aproximativ unu la sută din efectiv, fără vreo clipire, când ne declarăm adepții principiului pierderi zero. În condițiile în care un partener înființează Forța Spațială, prin câteva zone ale globului zăngăne armele de război, și în care, la noi, nu am văzut tineri intrând masiv pe porțile unităților militare să se angajeze.

Ca să nu mai vorbim de cei care au ieșit mai demult din armată, ademeniți și păcăliți de celebra ordonanță 7, și s-au angajat să muncească, undeva la stat, ca să poată să-și crească copiii și să-și întrețină familia. Or mai fi, în total, ca număr, de valoarea unei divizii sau două mecanizate, presărați prin diverse localități din țară și prin câteva sectoare ale vieții economico-sociale. Nesemnificativ, se pare, în ecuația apărării naționale. Nu știu dacă și în strategia NATO sau a UE.

Sunt convins că cineva se va bucura de această reducere de efective. Poate era mai bine să ne relocheze pe alte meleaguri, în afara țării, cum am înțeles că va fi soarta urșilor bruni care s-au înmulțit prea mult prin munții noștri și cam mișună printre oameni să își caute hrană. Sau să fim folosiți la stingeri de incendiu sau la plantarea cu păduri a zonelor exploatate abuziv. Cu fonduri private. Un fel de Armata Pădurii, cum propunea un renumit actor, care să se ocupe de împăduriri și apoi de protejarea mediului forestier până la maturitate. Să înțelegem bine: Armata pădurii nu muma pădurii, cum este văzută turma de cumularzi.

Cum nu-i treaba măgarului de unde bea oile apă, sigur nu-i treaba mea să mă alarmez cum își rezolvă problemele de personal instituția cotată, încă, la un nivel înalt în topul încrederii populației. Pentru că DEX-ul este destul de sintetic în a explica termenul de cumulard, aș vrea să las câteva date pentru cei care vor face, dacă au timp, vreo analiză și vor cerceta, peste câțiva ani, implicațiile acestui fenomen  în viața armatei. Și, cel mai bine, este să arăt cum și de ce am ajuns și eu cumulard și cum nu am nimic să-mi reproșez că am făcut acest pas, perfect legal. Și cum, la fel ca mine, au procedat și alții dornici de muncă la stat și nu la patron. Nu trebuie să ne fie rușine că am muncit în instituția pentru care ne-am pregătit întreaga carieră.

Pentru a nu semăna a discriminare ar fi putut fi, totuși, nominalizate câteva domenii, la stat, unde să putem aplica după ieșirea la pensie. De pildă, salubrizare, deratizare, îmbunătățiri funciare ș.a. Pentru a se evita plata amenzilor de instituțiile de stat, care ar putea greși angajând vreun cumulard, cred că ar trebui specificat în declarația de angajare dacă ai fost sau nu cumulard. Cum este în documentul, la angajare în armată, dacă ai făcut sau nu parte dintr-un partid.

În vremurile de demult, proscrișii erau însemnați pe față cu fierul încins în foc. Eu am ieșit la pensie la 54 de ani. Puteam să lucrez în sistem până în luna octombrie a anului 2019. După aproape un an de la pensionare, în așteptarea salariilor compensatorii, sume care nu s-au mai găsit în buget pentru cei care au trecut în rezervă între 2010-2017, am dat examen pentru încadrarea unei funcții de personal civil contractual, sigur nu în același loc de muncă unde lucrasem ca militar. Credeam că, astfel, îmi pot valoriza corespunzător potențialul pe care îl aveam. Că doar nu îmi mureau copiii de foame.

La scurt timp, cumulul pensiei mele cu salariul de civil în armată a ajuns să fie aproape egal cu salariul celui care a încadrat funcția de pe care am ieșit eu la pensie, diferențele salariale dintre militari și civili fiind, după cum se știe, semnificative. Am venit în fiecare zi la serviciu, contribuind prin pregătirea și experiența mea la bunul mers al activităților și la plata dărilor către stat. Deloc de neglijat. În plus, plecarea mea de pe vechea funcție a permis promovarea în lanțul ierarhic a unor colegi mai tineri, debușeu care devine necesar pentru primenirea organizației. Totodată, vorbind în general, revenirea în armată, pe funcții de personal civil contractual (p.c.c.), a fost atunci soluția salvatoare a atenuării șocului plecărilor masive din sistem a cadrelor militare, între anii 2016-2017. Acum s-a găsit o altă formulă și anume posibilitatea rămânerii în continuare în sistem, pe aceeași funcție, până la trei ani, cu aprobări anuale, a celor care au atins pragul de pensionare, în condiții salariale identice.

După datele pe care le am, nu prea se înghesuie mulți, dar trebuie să recunosc că este o soluție de valorificare a potențialului celor care mai au ceva de spus și de realizat în profesie. Dar și un stres pentru cei care așteaptă promovarea pe funcție și nu prea mai vine. Cei cu gradul de colonel mai pot spera că vor ajunge generali, deși am înțeles că dacă ai fost subofițer sau nu ai absolvit, musai, cursurile UNAp din țară șansele de a primi steaua tind către zero, chiar dacă exerciți funcția prevăzută cu acest grad, de ani buni și cu rezultate meritorii. Dar, nicio problemă, poți fi propus pe listă, an de an. Din punctul ăsta de vedere, noi, cumularzii, n-am mai avut această grijă. Și nici speranță.

Înaintam pe un drum fără întoarcere. Eu n-am fost subofițer, dar am absolvit studii militare în China, țară comunistă. Și, poate, mi s-au găsit și alte păcate…Dacă ar fi să mergem pe logica știrilor de presă din perioada noastră comunistă, măsura eliminării cumularzilor din armată este binevenită, a fost foarte mult așteptată, ea va produce economii semnificative care vor putea revitaliza domenii importante. Și, în plus, se mai elimină dintre cei care ne-am născut și am fost pregătiți în regimul de tristă amintire. Și care am mai participat și la revoluție. Se vor bucura mulți că a murit capra vecinului cumulard, moralul unora va înregistra cote maxime. Dar, când se vor pune la masa de lucru doi specialiști, unul în resurse umane și altul în finanțe, vor constata, înmulțind numărul celor însemnați cu anatema de cumularzi cu media salariului de p.c.c., că exorbitanta sumă nu ajunge să se cumpere nici măcar o singură torpilă.

Și când vor mai aduna și anii lor de pregătire și îi vor pune în balanță cu sumele necesare instruirii, de la zero, a corpului rezerviștilor voluntari vor avea dimensiunea reală, dar tardivă, a faptului că în cumularzi nu mai era necesar să se investească nimic. Ei erau cei care ofereau expertiză în domeniile în care au excelat pe parcursul carierei lor. Ne place să vorbim cu emfază că resursa umană este cea mai importantă în arhitectura armatei, înaintea dotării cu armamente și echipamente de ultimă generație, dar iată cât de repede se aruncă pe apa Sâmbetei un regiment de oameni ultrapregătiți, specialiști cu experiența poligoanelor, a teatrelor de operații, a spitalelor de linie și a instituțiilor de învățământ și cultură, la care se adaugă diviziile celor cu ordonanța 7 (OuG coasă, cum i se mai spune). Mulți dintre ei sunt autori de manuale, cursuri și cărți de specialitate, medici, ingineri, profesori și conducători de doctorate.

Pregătiți și dornici să împărtășească din experiența lor, celor care vin după ei. Dar, ce mai contează? Pierderi colaterale. Când din patru promoții consecutive de învățământ tehnic sau medical dispare una din sistem, racolată de companii și instituții care pot să plătească școlarizarea absolvenților și să le răsplătească truda, creativitatea și ingeniozitatea, ce preț să mai pui pe bătrânii cumularzi, hârșiți prin aplicații, poligoane și terenuri de instrucție? Nu mai vorbim despre migrația  personalului spre alte structuri de forțe mai bine plătite din sistemul național de apărare.

Mulți veniți, puțin chemați! Am purtat un adevărat război pentru a-mi convinge câțiva colegi cumularzi că, după ieșirea la pensie, noi figurăm în niște lucrări de mobilizare iar la declararea stării de necesitate sau de război trebuie să constituim nuclee care înființează și dotează unități apte pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă… Se insistă ca, după pensionare, militarii să nu se  mai poată angaja la stat, ci să se ducă în privat, la patroni, așa cum ne invita, recent, un fost comandant (suprem) al armatei. Or, în condiții normale, interesul meu, ca instituție, este să-mi țin aproape rezerva, să o instruiesc periodic, pentru ca atunci când va suna goarna să o am cât mai bine pregătită. Adică, îmi este rușine să îi plătesc pe rezerviști, dar, la nevoie, mă bazez pe ei să își respecte jurământul militar și să vină să conducă unități în luptă. Cine ne asigură pregătirea pentru a face față exigențelor câmpului de luptă modern? O putem face noi, în mod individual, în timpul rămas, după ce am lucrat 18 ore la patron?

Nu mor caii când vor câinii! Zicea, cândva, Nichita Stănescu. Sunt convins că toți cei care au îmbrățișat de mici cariera armelor, printre ei și cumularzii, vor veni la chemarea țării și îndemnul meu ăsta este. Dar ce ne facem cu tinerii, care, cu inteligența și perspicacitatea lor, înțeleg cum se fac jocurile? Ei își vor împărți cu pricepere timpul între afacerea personală, pornită încă de pe băncile școlii, din care să iasă bani albi pentru zile negre, cu serviciul militar, unde se vor face că muncesc. Practic, tot un fel de cumul de atribuții, din care câștigă ei și nu instituția. Ceea ce este mult mai important decât economia de arginți pe care se mizează, înainte de a se face câteva calcule, va fi ceea ce se va propaga în sistem cu acest gest, ca lecție învățată, ca atac la spiritul de corp al militarilor. Un sentiment de insecuritate, de abandon, că va veni un moment în viață când vei fi trădat, uitat și lăsat în urmă. Aruncat ca pe o măsea stricată, ca pe un pion neînsemnat, sacrificat pe tabla de șah. Să te descurci cum poți, dacă poți. Nu e vorba de mine aici.

Totuși, va exista, teoretic și/sau practic, un cumulard în armată al pensiei și salariului și anume cel care are durata mandatului stabilită expres prin lege. Va fi armata cu un singur cumulard. Noi, ceilalți, care vom înceta raporturile de serviciu cu instituția militară în termenul prevăzut de la promulgarea legii, dacă va fi promulgată, ne vom vedea liniștiți de pensie și vom trăi, până vom muri, cu imaginea plastică din legenda care spune că țăranul român ținea paloșul înfipt în pământ la marginea țarinii și, dacă veneau năvălitorii, atunci lăsa plugul în brazdă, lua arma, se urca pe cal și pleca la luptă… Cei care constată că pensia le-a rămas mai mică decât leafa, din cauza unor inechități spre care nu se mai apleacă nimeni, de ani buni, acceptă să lucreze în continuare în sistem mobilizați de faptul că au fost ușurați la buzunare de cuantumul pensiei lor nesimțite. Și care pensie, astfel blocată, riscă să nu mai țină pasul indexărilor anuale. Că și aici ne confruntăm cu o anomalie crasă.

Pensiile de urmaș se vor deduce din cuantumul pensiilor recalculate (evident mai mici!), nu cele aflate în plată și urmașii defuncților vor avea bucuria ca, la deschiderea plicului, să constate, pe viu, acest lucru. Vor mai putea fi păcăliți, in corpore, specialiștii în recalcularea pensiilor militare să revină în sistem și să rezolve, ca personal cumulard, anomaliile provocate de cei care aveau atribuții în acest domeniu? Întrebări sunt multe. Răspunsuri, palide. Semnele de plus care s-au înmulțit în ultima vreme prin cimitire, ne îndeamnă să gândim pozitiv. Și să acceptăm calea care ni se deschide spre veșnica, perpetua transformare. Ar mai fi și calea codrului, dar după ce vor mai crește niște arbori, care să aibă rădăcinile adânc împlântate în acest pământ binecuvântat.

Despre autor

Ion Ciontea

Lasă un comentariu