Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” a găzduit cursul United Nations Pre-deployment Training of Trainers, în domeniul misiunilor de menţinerea a păcii (PKO), organizat de o echipă mobilă de instruire (MTT) aparţinând Departamentului pentru operaţii de menţinere a păcii al ONU (DPKO/UN).

Locotenent-colonelul Donglin Duanmu, maiorul Veronica Owur Aluoch, căpitanul Claudia Beaulé şi Rafael Barbieri au fost instructorii care au transmis cursanţilor români experienţa lor privind modul de abordare a provocărilor specifice misiunilor ONU de menţinere a păcii.

Sarcina a fost complexă, dar entuziasmul instructorilor şi seriozitatea cursanţilor au constituit liantul care a permis obţinerea unor rezultate de excepţie. La ceremonia de încheiere a cursului, locotenent-colonelul Donglin Duanmu, directorul cursulului, a adus mulţumiri structurilor care au permis desfăşurarea acestui program de pregătire, începând cu Misiunea Permanentă a României la ONU, Statul Major General, statele majore ale categoriilor de forţe şi Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”.

În discursurile intructorilor, cele mai multe elogii a fost aduse calităţii excepţionale a cursanţilor, nivelului acestora de stăpânire a limbii engleze şi receptivității lor în asimilare cunoştințelor predate. Locotenent-comandorul ing. Roberto Sternat, unul dintre beneficiarii acestui program de pregătire, sublinia la finalul activităţii că instructorii ONU au creat o fundaţie solidă în ceea ce priveşte competenţele şi abordarea corectă a instruirii militarilor români pentru participarea la misiuni de menţinere a păcii. În aceste două săptămâni, MTT şi-a îndeplinit cu succes misiunea de a transforma instruiţii în buni instructori.

Locotenent Nicolae Savu

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu