Emoțiile ieșirii la simplă comandă pentru tinerii piloți sunt mari. Am descoperit la Baza 95 Aeriană Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu, de la Bacău, doi aviatori aflați la un alt început de drum. Locotenentul Răzvan Macovei și sublocotenentul Adrian Chiriac își făceau drum spre albastrul cerului, în simplă comandă.

Pilotul s-a îndreptat către avion. Acolo, maiștrii militari i-au legat centurile și au urmat procedurile pentru pornirea motorului.

De această dată este singur în cabină. Instructorii i-au acordat încredere și au aprobat ca el să zboare, pentru prima dată, în simplă comandă cu avionul IAR-99 Șoim ce aparține Bazei 95 Aeriană. Apoi, avionul a rulat către pista de decolare și s-a aliniat pentru decolare.

Turnul de control, 711, gata pentru decolare! 711, turnul, aprob decolarea! Turnul, 711, confirm decolarea!

Formule standard, iar avionul a plecat către zări pentru a-și îndeplini misiunea. La manșă, concentrat, tânărul pilot a trecut peste emoțiile inerente ale primului zbor în simplă comandă. Era concentrat pe îndeplinirea misiunii.

Așa vor fi simțit locotenentul Răzvan Macovei și sublocotenentul Adrian Chiriac, acum câteva zile, primul zbor în simplă comandă cu avionul IAR-99 Șoim.

Și-au sacrificat multe din bucuriile tinereții pentru a deveni piloți de vânătoare. Acum mai au doar câțiva pași pentru a fi în familia restrânsă a membrilor Celulei de Alarmă, a piloților de vânătoare operaționali.

După ce emoțiile primei simple au trecut, am vorbit cu ei și mi-au mărturisit că abia atunci începeau să realizeze că drumul spre îndeplinirea visului lor din copilărie începe să se scurteze.

Locotenent Răzvan Macovei.
Foto: Crina Cristofor

Locotenentul Răzvan-Ionuț Macovei are aproape 25 de ani. A absolvit Colegiul Național Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, în 2013, Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Braşov, în 2016, și un master în Securitatea Spațiului Aerian în 2018.

A urmat Cursul de bază aviaţie naviganți din Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic, Boboc, în perioada 2016-2017, și acum este în modulul de instrucție avansată pe aeronava IAR-99 Șoim, la Baza 95 Aeriană.

Are la activ peste 250 de ore de zbor pe Cessna 172, Yak-52 și  IAR- 99.

Visul meu dintotdeauna a fost să ajung pilot în aviația militară. Acesta este motivul pentru care am ales cariera militară, a declarat locotenentul Macovei.

Apoi, discuția s-a dus către zbor. Răzvan ne-a dezvăluit că o singură oră de zbor presupune nu doar pregătirea teoretică și experiență. Necesită o mare dorință de a performa și multă ambiție pentru a merge mai departe.

Înainte de fiecare misiune, este necesar un briefing cu obiectivele propuse, iar după fiecare oră de zbor face un debriefing cu toate elementele stabilite, pe baza înregistrării, împreună cu instructorul sau coechipierul.

Acum, după primul zbor în simplă comandă, Răzvan a simțit că a mai depășit o etapă.

Simpla e momentul în care ajungi în centrul atenției. Crește presiunea și adrenalina, uneori ai nevoie să îți spui în sine: pot să o fac! Toată lumea e cu ochii pe mișcările tale. Nu e nimeni cu tine să te ajute dacă greșești.

Tot ce ai cu tine în avion, sunt experiența, cunoștințele acumulate și o voce în căști care apare în liniștea de pe frecvență pentru a-ți da indicații în cel mai critic moment: la aterizare! Atunci, parcă se oprește timpul în loc pentru câteva secunde, iar după ce ai aterizat, toată lumea se relaxează.

Totodată, după ieșirea la simplă comandă misiunile se diversifică și complexitatea lor crește, a spus locotenentul Macovei.

Are și un ritual pentru astfel de evenimente. Își face filmul zborului înainte de fiecare misiune.

O oră înainte de începerea unui zbor, stă pe un scaun, cu ochii închiși și vede, folosindu-și imaginația, toate elementele zborului, ritual de la care nu a făcut rabat nici în ziua primei simple cu Șoimul.

Simpla comandă este pragul după care încrederea în propriile abilități crește exponențial. Abia atunci greșelile pe care le faci se răsfrâng direct asupra ta și doar atunci înveți 100% din ele.

– Locotenent Răzvan Macovei

După cum era de așteptat, pretențiile au fost mari. Fiind tineri și încă în pregătire, lipsa de experiența nu a ajutat foarte mult în primele zboruri, însă sfaturile și răbdarea instructorilor a făcut posibilă performanța.

Abia după un zbor în simplă comandă simți, într-adevăr, că ești pilot. De acum încolo totul depinde doar de mine. Pot trece mai departe, într-o altă etapă a dezvoltării profesionale.

Recunosc că prima seară în care am putut să dorm liniștit, fără stres, a fost după ce am realizat că în ziua aceea am zburat singur, a declarat Răzvan.

Pentru viitor, locotenentul Macovei dorește să se perfecționeze pe avioane cu reacție și pentru asta a ales să urmeze un curs pentru pregătirea piloților de vânătoare Euro-NATO Joint Jet Pilot Training (ENJJPT) în Statele Unite. Visul său este să ajungă instructor pe avioane cu reacție și să poată ajuta, la rândul său, pe cei care vor să performeze în aviația de vânătoare.

Sublocotenent Adrian Chiriac.
Foto: Crina Cristofor

Al doilea la simplă, pe IAR-99 Șoim, este unul dintre protagoniștii documentarului TVR lansat la finele anului trecut, Bobocii de la Boboc, sublocotenentul Adrian Chiriac.

La 26 de ani, a adunat peste 200 de ore de zbor pe planorul TG-10, aeronavele Cessna 172, Cessna T41, Cirrus SR-20, Iak-52 și IAR-99.

Este absolvent al Colegiului Național Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia în anul 2012, a United States Air Force Academy (USAFA) Colorado Springs din SUA în 2017, iar în prezent urmează cursurile de masterat ale Academiei Tehnice Militare.

În cadrul instituției de învățământ americane a urmat mai multe cursuri, apoi Cursul de bază aviație naviganți din Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic de la Boboc, în 2018.

Este încadrat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, iar acum se află la Baza 95 Aeriană din Bacău, la instrucție avansată, pe aeronava IAR-99 Șoim.

Are calificările: German Armed Forces Badge for Military Proficiency – Gold,  FAA – Private Pilot License, Global Information Assurance Certification: Penetration Tester (GPEN) și USPAA license skydiving.

Un adolescent, fie și licean militar, dorește să devină pilot din pasiune, curiozitate, nevoia de adrenalină sau cea de liniște. Motivele sunt foarte variate și fiecare trebuie să descopere ce îl motivează să urmeze acest drum.

Este o carieră în care ai nevoie de motivație și determinare, deoarece calea este lungă, cu multe etape de pregătire, iar satisfacția este pe măsură, a afirmat sublocotenentul Chiriac.

Foto: Crina Cristofor

Pentru piloți, fie ei și tineri, zborul nu înseamnă doar ore, un timp cuantificabil. În realitate, este un proces continuu de pregătire care începe încă din academie și nu se termină niciodată. Fiecare zbor este unic, tânărul pilot întâmpină lucruri noi, de aceea el trebuie să fie pregătit pentru toate situațiile ce pot apărea.

Ritualul unei ieșiri la simplă cred că este același pentru fiecare pilot militar. Închizi ochii și vizualizezi fiecare convorbire, apăsare de buton, tragere de manșă și evoluție pentru zborul care urmează. Ești concentrat 100% pe ce ai de făcut! La finalul misiunii, după oprirea motorului, ai timp să te gândești la botezul pregătit de colegii tăi în linie. Toți colegii și instructorii sunt acolo să te felicite și să îți arate modul de corectare a greșelilor cu ajutorul tradiționalului botez cu mărăcini. Finalizarea simplei este acompaniată de o euforie care te face să uiți de ghimpii de mărăcine din spate ca urmare a botezului.

– Sublocotenent Adrian Chiriac

El trebuie să ia cea mai bună decizie la momentul oportun, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o pregătire riguroasă și continuă. O simplă rafală de vânt sau o pasăre într-un moment-cheie al zborului pot avea consecințe nedorite dacă nu este pregătit.

Ieșirea la simplă este momentul în care îți întinzi propriile aripi și părăsești cuibul. Nu mai este nimeni în cabina a doua care să îți urmărească evoluția și care să îți țină plasa de siguranța pentru posibilele greșeli.

Fiecare decizie este a ta și numai a ta, dar și consecințele acestor decizii. Este un moment în care ai un mix de sentimente, acoperite de liniște și pace. Ești pregătit!, a spus Adrian.

El are mare încredere în instructorii săi. Îi consideră profesioniști în arta zborului. Sunt oameni cu mii de ore de zbor care încearcă să transfere toată experiența și cunoștințele lor generațiilor viitoare, împotriva tuturor obstacolelor logistice și resurselor limitate. Sunt cei care storc fiecare picătură de potențial din fiecare tânăr pilot pentru ca el, la rândul său, să devină un profesionist în arta zborului.

Pentru Adrian, viitorul sună bine. În prim-plan este plecarea sa pentru programul Euro-NATO Joint Jet Pilot Training (ENJJPT). La finalizarea programului, în funcție de oportunități, este posibil să rămână trei ani pilot instructor în SUA pentru programul ENJJPT sau să meargă să continue pregătirea pentru avionul F-16.

Despre autor

Lucian Irimia

Lasă un comentariu