Prin statornicia sa în funcție, personalul civil contractual al armatei devine, nu de puține ori, istorie vie a unității militare în care lucrează. Precum în Batalionul 500 Sprijin General de divizie Gheorghe Rusescu, care, de curând, a împlinit 20 de ani de la înființare.

Între ținutele militare ale unei unități a armatei, personalul civil contractual aproape că abia se zărește. Numai că, în spatele misiunilor desfășurate de militari se află și civili, angajați ai Armatei României. În funcțiile pe care ei le încadrează în unitățile militare, sunt cei mai statornici.

Foto: Cornelia Mihăilă

 

La împlinirea a 20 de ani de existență a Batalionului 500 Sprijin General de divizie Gheorghe Rusescu, la 1 mai, patru salariate civile au sărbătorit, alături de unitate, 20 de ani de carieră profesională parcursă aici.

Lucram la Secția logistică din Statul Major al Forțelor Terestre, își amintește Marcela Dușmanu. Întreaga secție s-a transformat, atunci, în 1998, în Batalionul 500 Deservire pentru SMFT.

Priviți în viitor, 20 de ani par o viață de om. Uitându-ne înapoia lor, par o clipă. Numai câteva colege au rămas la fel de statornice, câțiva trandafiri și brăduți:

Foarte greu mă voi despărți de această unitate militară, la pensionare. Dar, mă uit prin curte și văd brăduții sau trandafirii cumpărați de mine și plantați în curtea unității. Ei vor rămâne aici și după plecarea mea. Lucrurile acestea mă emoționează. Lucrez de două decenii în acest batalion și nu am avut timp să mă plictisesc până acum, încearcă o explicație pentru statornicia sa aceeași Marcela Dușmanu.

Marcela Dușmanu.
Foto: Cornelia Mihăilă

Am ocupat diverse funcții, nu m-am plafonat într-un singur loc și, încet, încet am promovat. Am reușit chiar să-mi termin și niște studii și urmează să fiu propusă pe funcție cu studii superioare. Am lucrat aici și împreună cu soțul meu, acum în rezervă, și cu amândoi fiii mei. Îndrăgirea carierei militare este o moștenire de familie, de la socrul meu, care a fost ofițer în armată. Sunt și o fire mai băiețoasă și mi se potrivește acest loc de muncă.

De puțină vreme lucrează în domeniul contabilității și își petrece mult timp la birou. Dar muncește cu multă plăcere.

Pentru că, pe parcursul acestor 20 de ani, am avut în grijă depozitul de alimente pentru trupă. Parcă nu aveam timp nici să respir: primeam marfă, distribuiam hrană soldaților de trei – patru ori pe zi, nu aveam sâmbete, duminici, Revelion, Paști. Tot timpul eram aici.

A ales să schimbe funcția cu una mai potrivită vârstei sale, pentru că nu mai poate să alerge atât de mult pe scări cu sacii de orez în spate și cu lăzile de zarzavaturi în brațe.

Marcela Dușmanu ne aduce aminte că pentru fiecare om care are o carieră reușită există, inevitabil, în umbră, cineva care are grijă de el.

Fie că este vorba despre o mamă, o soție sau un coleg, dacă nu chiar o întreagă echipă. În plus, Batalionul 500 Sprijin este cadrul în care m-am împlinit și profesional, dar și personal. Datorită soțului am ales să lucrez și eu în armată.

Aceeași dublă împlinire, în același loc, a cunoscut-o și colega sa, Mimi Țenea, o doamnă senină și optimistă, acum economist de profesie.

Îndeplinesc funcția de economist în acest moment, dar nu m-am angajat pe această funcție inițial, ci pe una de casier. Apoi, am evoluat – contabil, economist.

În cazul său, nu soțul a îndrumat-o spre un loc de muncă în MApN, ci lucrurile s-au întâmplat tocmai invers.

Mimi Țenea.
Foto: Cornelia Mihăilă

Eu eram angajată aici, deja, și el lucra într-o fabrică civilă, care s-a restructurat. Batalionul formându-se și, fiind nevoie de oameni, soțul meu a participat la concursul pentru o funcție. Am avut bucuria să fie admis și să devenim colegi de serviciu. Când s-a angajat, eram doar prieteni. Ne-am căsătorit și suntem o familie de …20 de ani încoace.

Așadar, pentru Mimi Țenea, aniversarea de la începutul lui mai a fost o dublă emoție și sărbătoare. Și nu doar colectivul, care, drept este, s-a modificat mult din 1998 încoace, se pare că îi aduce bucuria locului de muncă, ci și un fapt pe care mulți bucureșteni aproape că i-au uitat tihna:

Locul acesta de muncă are un mare avantaj pentru mine și soțul meu. Este foarte aproape de locuință. În șapte minute de mers pe jos ajungem acasă. Contează enorm!

Doar un ușor regret pare să o încerce:

Fiica mea nu a urmat o carieră în armată și nu pot să spun că nu mi-ar fi plăcut. Însă, cel mai important este să-și urmeze dorința ei. Așa cum am procedat și noi, de altfel. În plus, niciodată să nu spui niciodată…

Alături de colega sa Mimi Țenea, zâmbește timid Aurica Porumbel și abia ne povestește, pe scurt și emoționată de revenirea în timp:

Sunt referent la Personal. Nu de la început. Tot așa, am fost preluată de pe statul SMFT-ului, când s-a înființat batalionul. M-am ocupat de fișele de echipare ale cadrelor, timp 15 ani. De-a lungul timpului, am avut un colectiv minunat.

Distribuția de echipament o făceam eu, explică, în completare, colega sa Gabriela Nicula, stârnind zâmbetele colegelor sale. Se pare că toți din batalion, nu doar ea și colegele sale mai vechi știu ce înseamnă această îndeletnicire, cu volumul său de muncă cu tot.

Aurica Porumbel.
Foto: Cornelia Mihăilă

Acum, stresul este mai mare, pentru că profesioniștii au plecat, s-au pensionat. Am rămas câțiva din cei mai vechi și, vrând-nevrând, din cauza lipsei de personal, suntem nevoiți să cumulăm mai multe funcții. Și nu mă refer doar la civili.

De la înființarea batalionului, Gabriela Nicula a rămas pe aceeași funcție, de șef depozit echipament. Este un post solicitant, pentru că tot ceea ce înseamnă echipamente și rechizite pentru cea mai mare categorie de forțe a armatei trece prin mâna sa.

Toate materialele care se aduc pentru comandamentul SMFT și unitățile subordonate acestuia și trebuie distribuite trec prin depozitul meu.

Iar asigurarea echipamentului pentru militari, mai cu seamă pentru aceia care pleacă în misiuni, se face, de obicei, în același termen:

Aici și acum! Așa vine ordinul, în general. Pare ușor, la prima vedere: militarul spune ce mărime poartă la îmbrăcăminte, eu trimit comanda, mi se aduce uniforma și, apoi, o livrez. Ei, nu este chiar așa. Cei mai mulți nu știu ce măsură să ceară, pentru că mărimile ținutei militare nu coincid cu cele de pe piață.

Gabriela Nicula.
Foto: Cornelia Mihăilă

După 20 de ani de lucru în domeniu și din fler feminin, Gabriela Nicula îți spune dintr-o privire ce măsură ți se potrivește. Numai că, pentru meseria sa, cele opt ore de lucru zilnic sunt veșnic insuficiente, așa că lucrul peste program este o obișnuință.

Tuturor tinerilor le este frică de gestiune. Sunt din 1987 în MApN și am lucrat la Secția operații, la Depozitul de hărți. Din punctul de vedere al gestiunii, acolo m-am format. Iar, pe vremea vechiului regim, o hartă lipsă echivala cu opt ani de pușcărie. Să treci de la hărți la echipament, în condițiile date, nu a mai fost ceva atât de dificil. Este drept, sunt o fire ambițioasă. Nu am vrut să mi se reproșeze vreodată ceva în meseria mea.

Gabriela știe tot timpul ce vrea și ce să ceară. Este o luptătoare, intervin colegele. Oricum, de la militari am deprins curajul și lucrul cu ei ne-a ambiționat să demonstrăm că nu le suntem mai prejos. 

Foto: Cornelia Mihăilă

Anul acesta, la împlinirea celor 20 de ani de la înființarea Batalionului 500 Sprijin, comandat de locotenent-colonelul Cristian Rusu, unității militare i s-a adăugat denumirea onorifică General de divizie Gheorghe Rusescu

Generalul Gheorghe Rusescu a fost la comanda Regimentului 6 Roșiori și Diviziei 1 Cavalerie în perioada Primului Război Mondial, între 1916 și 1917. Doi ani mai târziu, 1919-1920, a comandat Brigada 4 Roșiori în fruntea căreia a participat la operațiile militare din Transilvania. Brigada a fost prima unitate română care a intrat în Budapesta, la 3 august 1919.

Despre autor

Cornelia Mihăilă

Maiorul Cornelia-Gabriela Mihăilă este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Hyperion” şi a studiilor universitare de masterat ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative). Domeniul său de interes este Chipul Frumos din omul înveşmântat sau nu în haină militară.

1 comentariu

  • De ce nu se poate face ceva și pentru civilii armatei, vârsta de pensionare să fie mai mică iar după zeci de ani de muncă ies la pensie 1200.1300 lei pensie.Oare se găsește cineva care să ne ajute?
    Și noi am slujit armata română cu dragoste și devotament.

Lasă un comentariu