Prima lună a anului în curs este în topul celor mai secetoase înregistrate, în România ultimului secol. Ţara noastră ar putea compensa deficitul de umezeală din sol prin folosirea sistemelor pentru creşterea precipitaţiilor.

Chiar dacă pare un nume desprins din multele teorii ale conspiraţiei, care vorbesc de existenţa aşa-numitei arme meteo şi de modul în care statele care o deţin îşi atacă vecinii cu rafale de ploaie sau de zăpadă, în România există, din 2014, Autoritatea Națională pentru Creșterea Precipitațiilor, cea care gestionează și sistemul anti-grindină.

Preşedintele Autorităţii, Gheorghe-Căunei Florescu, spune că instituţia nu dispune de resurse financiare pentru a porni ploile artificiale, deşi un experiment făcut în 2019 ar îndreptăţi-o să primească banii necesari de la buget. Anul trecut, în cadrul unui experiment executat în toamnă, cei de la Agenția pentru Creșterea Precipitațiilor susțin că au provocat precipitații pe o suprafață de 10 kilometri pătrați, în Dobrogea, crescând cantitatea de precipitaţii de la 100 de mililitri de apă la 10 litri pe metru pătrat. Strategia de creştere a precipitaţiilor a fost implementată încă din 2008, însă niciodată nu i s-a acordat suficientă atenţie acestui domeniu.

Pentru ca un astfel de experiment să reuşească, trebuie să fie nori pe cer. Din avion se împrăştie iodură de argint care, prin reacţie, produce aerosoli ce condensează toată apa din nor pe o rază de 10-15 kilometri pătraţi. Pentru a provoca ploaia pe un hectar nu este nevoie decât de 15 euro. Potrivit preşedintelui Florescu, Grecia, Bulgaria, Spania, Statele Unite și Franța folosesc acest sistem de zeci de ani.  Putem face să ningă, suntem capabili să aducem un strat de zăpadă de 5-10 centimetri, exact cât i-ar trebui grâului sau altor culturi să germineze. Ne lipseşte finanțarea pentru cumpărarea de avioane. Avem substanțele respective care se împrăştie în aer, pentru că se produc în ţară, dar ne lipsesc avioanele. Pentru experimentul din Dobrogea am închiriat avioane din Germania, spune Florescu.

Despre autor

Liviu Anghel

Lasă un comentariu