Marți, 12 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, în prezența ministrului apărării naționale, Nicolae Ciucă, a locțiitorului șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, precum și a consilierului prezidențial Ion Oprișor, a avut loc ceremonia de decorare a drapelului de luptă al SMAp cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer, cu însemn de război, pentru militari. Evenimentul a avut loc în contextul în care SMAp a împlinit 160 de ani de la înființare.

După înfăptuirea actului Unirii, în anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a luat măsuri pentru crearea unui organ superior de conducere a instrucţiei ostăşeşti. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, din 12 noiembrie 1859, a fost înfiinţat Corpul de stat major general al Armatei Principatelor Unite.

Această structură a evoluat continuu, sub influența dinamicii mediului de securitate, iar după schimbarea din 2017 a denumirii și atribuțiilor, Statul Major al Apărării a devenit o structură robustă care, având în subordine structura de forțe, este capabilă să organizeze, să coordoneze și să conducă eficient răspunsul Armatei României la amenințările convenționale și neconvenționale la adresa securității naționale. (www.mapn.ro)

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu