Arma condeiului

Despre drepturi și libertăți fundamentale

În 2016, atunci când a fost plasat pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale, la secţiunea dedicată proiectelor de acte normative aflate în dezbatere publică, proiectul unei noi legi privind statutul cadrelor militare, gradaţilor şi soldaţilor, cu numeroase modificări în raport cu Legea 80/1995 – ea însăşi, până în prezent, fiind amendată prin nu mai puţin de 20 de acte normative! –, scriam că dintr-un anume punct de vedere, noul proiect mi se părea mult mai restrictiv în privinţa interzicerii şi restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, prin comparaţie cu Legea 80/1995.

Articolul 29 al Legii 80 stabilea, de pildă, că „opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului”, introducând o clară disociere între „opinii politice exprimate în afara serviciului” şi „propaganda prin orice mijloace în favoarea unor partide, formaţiuni sau organizaţii politice” (interzisă, de altminteri, pe bună dreptate!).

Legiuitorul, în 1995, presupunea că este necesară această distincţie şi o consfinţea, înţelegându-se că opinia, în afara serviciului, nu este totuna cu propaganda.

În 2016 însă, legiuitorul impunea, printr-o modificare stranie a articolului 29, că nu este permisă „exprimarea opiniilor politice în timpul serviciului sau în spaţiul public”, extinzând interdicţia şi plasând personalul militar sub presiunea eventualelor pedepse chiar şi în privinţa propriilor pagini de socializare, asociate, forţat cred eu, printr-un alt act normativ intern, cu „spaţiul public”.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare – care a trecut, prin procedura aprobării tacite de Senat și este la un pas de publicarea în „Monitorul oficial” – stabilește noul conținut al articolului 29, la litera a), în forma aceleiași restrângeri pentru cadrele militare a exercitării unor drepturi și libertăți, că „exprimarea în public a opiniilor politice nu este permisă”.

Așadar a dispărut sintagma „spațiu public”, fiind înlocuită cu interdicția explicită „în public”. Nu e chiar o mare schimbare, dar cred că este o involuție profundă în raport cu legea din 1995.

Înainte de toate, observăm că societatea românească, de ani buni, la îndemnul unor lideri politici cu vizibilitate, a început să pună tot mai mult în discuție pensiile militare printr-o greșită asociere cu pensiile speciale, uitându-se că pensiile militare de stat acoperă nu doar efortul unei categorii profesionale care depune un jurământ de credință față de Patrie, a cărui îndeplinire necondiționată se poate produce chiar cu prețul vieții, ci mai ales restrângerea asumată a exercitării unor drepturi și libertăți, pentru care societatea înțelege să producă o compensație financiară, atât în soldă, cât și în calculul pensiei militare.

Echilibrul acesta, tot mai precar, este în pragul unei balansări periculoase care poate afecta, în opinia mea, pe termen lung, atractivitatea carierei militare.

Apoi, să nu uităm că expresia „marea mută”, care desemna corpul militarilor altădată, nu mai poate fi de actualitate în societatea modernă, pentru că implicarea responsabilă, civică și critică a cetățeanului (care își asumă o carieră militară) în bunul mers al comunității din care face parte este o cerință esențială de formare profesională, inclusiv în instituțiile militare de învățământ universitar și preuniversitar.

Să ne imaginăm, de pildă, că orice critică a unui militar în privința felului în care primarul ales pe lista unui partid gestionează treburile și fondurile publice ale unei comunități locale va putea fi oricând asociată – mai ales de aceia cu interese oculte, nelipsiți din peisajul cotidian! – cu restricția impusă prin noua formulare a articolului 29, anume interdicția vagă a exprimării în public a opiniilor politice.

Orice atitudine publică a unui militar cu privire la modul de îndeplinire a unor programe de înzestrare, expresie a unei indecizii politice, va putea fi asociată cu ușurință cu interdicția prevăzută de același text de lege.

Niciun articol al unui jurnalist militar care discută, în beneficiul instituției, o declarație a unui oficial MApN, afiliat politic, nu va putea fi exonerat de răspunderea implicită dacă se socotește (cineva tot se va găsi!) că a fost încălcat articolul 29, litera a).

Sigur, nu sunt jurist, dar în ceea ce mă privește cred că acest conținut nu va rămâne neatacat în instanță cu prima ocazie care se va ivi. Poate chiar la Curtea Constituțională.

O reglementare proastă, am spus-o în nenumărate rânduri, atrage consecințe pe măsură. Iar această restrângere a libertății de exprimare, în noua formă a primului alineat al articolului invocat este o cutie a Pandorei. Pe care ne grăbim să o deschidem cu plăcerea vinovată a conflictului inutil cu prejudicii de imagine aferente.

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu