Atunci când a ales să devină subofițer sanitar, plutonierul-adjutant principal Mihaela Avramescu, subofițer de comandă din Batalionul 3 Geniu General Constantin Poenaru a făcut-o cu inima, din dragoste pentru oameni, pentru medicină și armată. Între timp, a descoperit și psihologia, iar aceasta i-a întărit viziunea despre viață și oameni.

Mihaela și-a început cariera militară în urmă cu aproape 30 de ani, atunci când a ales cursurile de formare pentru subofițeri sanitari. Doi ani mai târziu, în 1991, a fost repartizată la un batalion de geniu din garnizoana Târgu Mureș, unde avea să rămână trei ani și jumătate. Ulterior, s-a mutat într-un batalion de transmisiuni.

Începând din 1 septembrie 1999, Mihaela lucrează la Batalionul 3 Geniu. Aici a fost subofițer sanitar-șef, comandant de pluton sanitar, consilier al comandantului, iar din 2015 și până în prezent este subofițer de comandă.

Atunci când am optat pentru o carieră militară, am făcut-o cu sufletul și inima, pentru că am avut două mari iubiri în viață – medicina și armata. M-am acomodat extraordinar de bine de la civilie la armată. Dacă îți place disciplina, ai o viață ordonată și iubești ceea ce faci, totul devine simplu, spune subofițerul de comandă al Batalionului 3 Geniu.

Provocările meseriei de sanitar pot fi numeroase. Mihaela a lucrat, la început, într-o infirmerie, iar medicii cu care lucra se schimbau destul de des. De asemenea, a lucrat în cazărmi în care infirmeria era comună pentru cinci unități militare.

Era palpitant, aveam situații diferite în fiecare zi. Am învățat meserie de la un medic venit din civilie, foarte bun diagnostician. Așa am deprins ce întrebări să pun pacienților, ce tratament să le ofer, iar de multe ori, pentru că nu aveam întotdeauna toate cele necesare, am mai și inventat unele noi. Ne descurcam cum puteam și cu ce aveam…

Își aduce aminte că, în 1993, a avut parte de contingente chiar și de o mie de militari, apoi s-a schimbat legislația și s-a modificat vârsta de încorporare, de la 18 la 20 de ani, iar sistemul s-a confruntat cu o lipsă de militari la instrucție. Tot prin aceeași perioadă, printr-un decret, foști deținuți au venit pentru a se instrui într-un batalion de geniu, pentru ca, mai apoi, să fie folosiți ca forță de muncă pentru construcția de căi ferate.

Atunci am văzut o mulțime de situații care m-au întărit: militari care se automutilau ca să scape de armată, alții care voiau să mintă în legătură cu diverse boli pentru a se sustrage de la instrucția zilnică etc.

Mihaela își aduce aminte cum s-a confruntat, la un moment dat, cu o aparentă epidemie de scabie. Deși toate investigațiile infirmau existența sa, militarii tot ajungeau la infirmerie, acuzând această boală. Intuiția sanitarului i-a „șoptit” că sunt necesare mai multe investigații. Și a aflat, până la urmă, despre ce era vorba. Miliarii se îmbăiau cu apă caldă, se băteau cu crengi de brad, iar locul în care acul de brad înțepa pielea era uns cu o cremă astringentă. Locul se inflama, iar rezultatul arăta exact precum scabia.

Soldații erau foarte inventivi, trebuia să te joci puțin cu mintea lor ca să îți dai seama când spun adevărul și când mint.

Această intuiție a fost benefică și în cazul unui soldat care a mințit, în nenumărate rânduri. Într-o zi, pregătit să intre în arest, prins cu o altă minciună, a mers pentru vizita medicală. În fața sanitarului, acesta a acuzat dureri în zona rinichilor.

Bineînțeles că după atâtea minciuni nu îl mai credea nimeni. Însă eu am vrut să fiu sigură. L-am trimis pentru a îmi aduce o probă de urină. Atunci am realizat că avea probleme serioase, apoi, la scurtă perioadă, a intrat în șoc renal. L-am trimis imediat la spital și viața i-a fost salvată.

Începând cu 1999, Mihaela s-a mutat în Buzău, în actualul batalion de geniu. Militarii au fost mai puțin numeroși, erau doar cei din pază, care făceau vizită la infirmerie. Au fost și aici perioade în care au avut loc tot felul de incidente cu militari aflați în pază care se automutilau sau foloseau armamentul din dotare, însă întotdeauna și-a păstrat calmul și a rezolvat situațiile cu care se confrunta.

După doi ani de concediu de maternitate, s-a întors la muncă, în 2002. Trei ani a rămas la infirmerie, dar pentru că activitatea scăzuse destul de mult, Mihaela a decis că este momentul să evolueze în carieră și s-a înscris la o facultate de psihologie.

Abia după ce am început cursurile, mi-am dat seama că alesesem din nou un drum pentru care eram făcută. Doar că de data aceasta trecusem de la durerea trupului la aceea a sufletului.

Din 2006, este membră a Colegiului Psihologilor, cu autorizație de liberă practică pe apărare și psihologia muncii, și a participat, în fiecare an, la congresul de psihologie aplicată din Ministerul Apărării Naționale. De asemenea, în ultimii doi ani, a participat cu lucrări la conferința organizată de Asociația psihologilor atestați din România, a publicat studii de psihologie militară, având ca temă personalitatea umană.

Mihaela a învățat cum se creează profilul de personalitate al unei persoane, în timp real, folosind surse de pe internet, precum pagină sa de Facebook, declarații, discuții sau rezultatele pe care le oferă testele de personalitate.

Internetul, mai nou, ca orice fel de unealtă, poate fi folosit într-un scop bun sau rău, iar noi trebuie să găsim portițele prin care să fie folosit în sensul bun. Este uimitor câte poți afla despre un subiect, într-un timp scurt.

Pasiunea pentru psihologie, după cum spune Mihaela, a reușit să o întreacă pe cea de sanitar.

Consider că psihologia este mai presus de medicină. Toată boala fizică pornește de la un dezechilibru psihic, iar modul în care te vindeci ține foarte mult de starea de spirit și de puterea pacientului de a lupta cu condiția de boală.

Mihaela este convinsă că, pentru a vindeca un pacient, trebuie mai întâi să știi ce boli ale sufletului are. Românii, din păcate, se cam feresc de psiholog, pentru că există o idee adânc implementată în mentalul colectiv, potrivit căreia psihologul ar fi un soi de psihiatru, iar numele acestui specialist este corelat, adesea, cu nebunia.

Tocmai despre asta este vorba, spune plutonierul-adjutant principal Mihaela Avramescu. Du-te la psiholog! Ca să nu fii nevoit să ajungi mai târziu la psihiatru. Orice dezechilibru psihic pornește de la lucruri pe care nu reușim să le rezolvăm. Toate bolile psihice au în spate o traumă, mai veche sau mai nouă, pe care mintea noastră, printr-un sistem defensiv, o dă uitării. Brusc, te trezești cu probleme și nu realizezi de unde sau de ce le ai. Psihologul îți oferă posibilitatea, prin discuții, să găsești în tine mecanismele potrivite care să te ajute să îți rezolvi problemele. Într-un fel, te face conștient de ele, pentru a le putea rezolva.

Privind în urmă, Mihaela crede că a urmat drumul pe care l-a dorit. A ajuns în locul în care și-a propus și a făcut exact ceea ce i-a plăcut și iubit. Privește, senin, spre pensie, iar atunci când evenimentul va avea loc și-a propus să devină psiholog cu normă întreagă.

Partea de asistent medical va rămâne în sufletul meu și, atunci când voi avea nevoie de calitățile pe care le-am descoperit, lucrând în acel domeniu, le voi pune în practică. Dar cunoașterea omului este în mine, mă definește și mă satisface din toate punctele de vedere.

Până atunci, Mihaela va continua să fie subofițerul de comandă al Batalionului 3 Geniu și legătura dintre comandant și soldați.

Eu sunt prima care îi ascultă pe militari, eu le aflu problemele cu care se confruntă și, până ajung să le raportez mai departe, fac tot posibilul să găsesc soluții. Nu sunt aici pentru a-i da de lucru inutil comandantului unității, ci pentru a găsi căile potrivite de a ieși din impas. Dumnealui doar hotărăște care sunt cele mai viabile metode pentru soluționare.

Despre autor

Cristian Lenga

Sergentul Cristian Lenga este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice. Este preocupat de evoluţia în carieră a maiştrilor militari, subofiţerilor şi soldaţilor gradaţi profesionişti.

1 comentariu

  • Domnilor, să fii subofițer de comandă înseamnă mult mai mult decât să ai atestat de liberă practică ca psiholog.
    Felicitări doamnei pentru abilitățile de sanitar și psiholog!
    Am văzut, pe parcursul carierei, subofițeri de comandă umiliți de cei a căror activitate o coordonau, pentru simplu fapt că nu stăpâneau suficient chichițele armei de bază a unității în care este încadrat.
    Sigur că numirile s-au făcut cu respectarea anumitor reglementări….și sigur că nu trebuie să generalizăm ci doar să fim atenți la detalii .
    Înțeleg însă articolul în sensul noilor reglementări aprobate și intrate în vigoare.

Lasă un comentariu