Arma condeiului

Din nou despre pensiile militare

Doamna este indignată. Fost ofițer, care își apără dreptul la pensie. Îi este atacată pensia de tot felul de vorbitori prin platourile televiziunilor, locurile unde rar pătrund specialiștii din domenii diverse pentru explicații corecte, ci mai degrabă o pletoră de analiști permanenți, străluciți, de altminteri, în a expune opinii despre orice, oricât, oricând, oricum. Cu frânturi de adevăr prinse în fuga mașinilor din traficul bucureștean, asociate copios cu „mi-a spus mie cineva”. Doamna mă somează să fac ceva, cu oarecare insolență, că de „aia sunt jurnalist militar”. Un altul mă întreabă, pe pagina de Facebook a publicației, de ce am uitat de militarii „dați afară cu ordonanța”, care au pensii mici, neindexate.

Am scris, public, despre problemele pensiilor militare în mai multe rânduri. Cititorii fideli știu, alții știu de la prieteni, cei mai mulți însă nu vor afla niciodată. Cred că mie și Irinei Nedelcu, în redacția acestei publicații, nu ni se poate imputa nicicând că „nu scriem” despre subiectul acesta. La începutul acestui an, am publicat un text sintetic, lămuritor, pe același subiect, semnat de un colonel în rezervă. Dar, oricât de dificilă ar putea fi această problemă – și a devenit tot mai complicată! –, jurnaliștii militari nu iau decizii. Cu atât mai puțin în acest domeniu delicat.

Este sigur că ordinea firească a salariilor și a pensiilor, în sistemul bugetar, a fost de multă vreme pierdută. Ajustări sectoriale, multe, acte normative pentru tot felul de categorii profesionale au fost acceptate periodic și, acum, de câte ori apar unele cifre de pe taloanele de pensie, inflamarea opiniei publice este gata! Bomba emoțională este amorsată, un pic mai lipsește să plece spre ținte. Cu efecte colaterale.

Fiindcă, de pildă, discuțiile din spațiul public despre pensiile speciale ale magistraților s-au răsfrânt negativ asupra militarilor, activi sau în rezervă, inevitabil. Chiar dacă voci lucide, politicieni și comentatori, deopotrivă, au subliniat, clar, că pensiile militarilor sunt pensii de stat, nu speciale. Și ar trebui să ne întrebăm cum s-a întâmplat această amalgamare a problemei pensiilor „nesimțite”, cum ne-a prins în vârtejul ei și, mai ales, dacă vom reuși să conturăm un tablou complet al „vinilor” noastre din ultimii 20 de ani mai cu seamă. Adică, pe scurt, unde am greșit.

Am susținut, pe bună dreptate, o clară delimitare de pensiile obișnuite prin statutul militarului. Acesta depune un Jurământ de credință, care presupune apărarea Țării chiar cu prețul vieții și îi sunt interzise unele drepturi, ceea ce face ca Legiuitorul să compenseze, la pensie, aceste restrângeri asumate. Însă în lipsa unui conflict, o parte a societății a uitat la ce sunt buni militarii și care sunt sacrificiile pe care ei le fac. Faptul că, precum Drogo, ofițerul din „Deșertul tătarilor”, al lui Dino Buzzati, cel care care tot așteaptă să vină tătarii și nu mai vin, iar când, în cele din urmă, aceștia atacă, el iese la pensie fără să mai poată lupta, nu înseamnă că militarii nu și-au apărat țara prin serviciul zilnic, instruindu-se sau îndeplinind misiunile încredințate.

Un efort greu de cuantificat din exterior. Dar societatea pare să uite că militarii sunt primii care mor, cu arma în mână, într-o situație reală. Și, de asemenea, nu înseamnă că ceea ce nu s-a întâmplat de multă vreme nu se va întâmpla vreodată. Istoria ne oferă multe exemple de astfel de iluzii. Dar nici cunoașterea istoriei nu mai e la mare preț. Cum facem să le reamintim privațiunile carierei militare și altfel decât vorbind doar despre camarazii noștri căzuți la datorie în teatrele de operații?

Fiindcă am făcut astfel încât, pentru a răspunde ideii de participare la luptă, i-am contrapus, uneori, pe aceia care au fost în teatrele de operații celorlalți, tot în uniformă, tot camarazii noștri, care nu aveau de ce să se afle acolo și dacă și-ar fi dorit! Astfel încât unii politicieni au ajuns să susțină că o pensie anume și o vârstă de pensionare redusă vor merita numai aceia care au fost în teatrele de operații! O aberație care va prinde tot mai mult glas, mă tem, și care va slăbi unitatea corpului profesional militar dacă fisurile acestea le inducem chiar noi atunci când judecăm parcursul profesional al cadrelor militare cu precădere din acest punct de vedere.

Apoi, foarte important, care sunt vocile publice, respectate, din rândurile rezerviștilor, care, știind organismul militar, eforturile unui militar pe câmpul de instrucție, privațiunile la care este supus pe parcursul carierei militare, pot să aibă timpi de antenă, atunci când este cazul sau când poftesc, pentru a pleda în favoarea drepturilor militarilor, presupunând că liderii militari activi și leadershipul politic din MApN au la dispoziție doar canalele constituționale și cele parlamentare, prin comisiile de specialitate?

Pe câți din foștii lideri militari care au ocupat cândva cele mai înalte funcții militare i-ați văzut răsfățații emisiunilor unde este tocată mărunt cariera militară de unii care nu au ținut în viața lor o pușcă automată în mâini? Ne-am antagonizat rezerva oștirii prin acceptarea unor recalculări stupide ale pensiilor militare, prin grave inechități financiare, am creat o breșă între cei din activitate și cei din rezervă – o rană care se va vindeca greu! – iar ei, fiindcă nu s-au simțit reprezentați corect în interesele lor, au multiplicat asociațiile de rezerviști, fiind incapabili să reprezinte o forță în dialogul cu trecătorii mai mari ai zilei. Iar unii s-au prosternat în fața acestora. Măcar să nu-și uite obișnuințele…

Și, nu în ultimul rând, suntem în acest malaxor public pentru că am reușit să facem reglementări „cu dedicație” pe care ne-am iluzionat că nu le va ști nimeni. Cum a fost posibil să se poată ieși la pensie cu un cuantum al pensiei mai mare decât salariul obținut în ultima lună de serviciu? Ce exemplu au dat unii care, îndată după apariția reglementării, deși fuseseră numiți în funcții importante, le-au părăsit în grabă pentru a beneficia de avantajele pe care nu le crease, în niciun caz, vreun sgp, vreun locotenent sau maior?

Ordinea va trebui reinstaurată, înainte de toate, la noi. Apoi trebuie să regândim pactul nostru cu societatea care încă iubește armata și o creditează cu încredere. Mare. Dar fără să ne îmbătăm cu procentele acelea mari din sondaje. Să cultivăm respectul față de profesia militară constant, hotărât, cu toții, indiferent pe ce treaptă a ierarhiei militare ne-am afla. Prin exemplul nostru. Va trebui să ne reîntoarcem la bunele practici, la modelul de ordine, disciplină și onoare inculcat, altădată, în corpul profesional al armatei. Și să acceptăm că dacă vom dialoga mai mult despre problemele noastre le vom putea rezolva. Dar numai împreună. De la general la soldat. Altminteri, contestarea continuă a unor drepturi căpătate și reaua credință în abordarea acestora în spațiul public ne vor epuiza într-o luptă inutilă.

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu