Dezvoltarea continuă a comerțului online și campaniile promoționale agresive au atras o serie de practici care induc în eroare consumatorul. În goana lor după clienți, comercianții oferă, aproape zilnic, o multitudine de produse la reducere. Aproape că nu există magazin care să nu comercializeze produse ale căror prețuri să nu fie reduse cu anumite procente. Impresia este că trăim un Black Friday perpetuu.

O nouă directivă a Consiliului Uniunii Europene ar putea putea face ordine în acest segment de retail. Astfel, comercianții vor putea fi obligați să adopte o transparență mai mare în ceea ce privește modul de stabilire a prețurilor reduse. Conform noii legi, comercianții vor trebui să afișeze, comparativ, prețul cel mai scăzut practicat o perioadă de timp, înainte de aplicarea reducerii. Cu alte cuvinte, reducerea să nu fie aplicată la prețul afișat ieri, ci, la cel mai mic preț aplicat în ultima lună.

Legea prevede că retailerii vor trebui să afișeze cel mai mic preț practicat cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea reducerii afișate. În cazul produselor prezente pe piață de mai puțin de 30 de zile, perioada va scădea. Se urmărește, astfel, impunerea unor măsuri mai stricte privind afișarea reducerilor de preț. În cazul reducerilor care cresc treptat, prețul cel mai mic obligatoriu de afișat va fi considerat prețul anterior aplicării primei reduceri.

În România, în 2018, după o anchetă în sectorul comerțului online, Consiliul Concurenței a propus o măsură asemănătoare: comercianții să fie obligați a afișa istoricul prețurilor din ultimele 30 de zile. Consiliul a constatat că prețul tăiat era mai mare decât prevedea legea că ar trebui să fie, în cazul a aproximativ 800 din produsele monitorizate.

În plus, la 29% dintre produsele vândute cu ocazia Black Friday, inspectorii au constatat că prețul tăiat era chiar mai mare decât prețul maxim practicat în ultimele 30 de zile.

Consiliul Concurenței mai spune că prețurile practicate de comercianții online, cu ocazia campaniei Black Friday, sunt comparabile cu cele din cadrul altor campanii. Țara noastră va fi obligată să transpună directiva în legislația internă, în cel mult doi ani de la oficializare.

Despre autor

Liviu Anghel

Lasă un comentariu