Printre troiene şi fulgi mari de nea, aflaţi în imposibilitatea de a ne grăbi, gândurile multora dintre noi poposesc şi se odihnesc pentru câteva clipe în amintirile copilăriei. Pe care le retrăim zâmbind, ninşi de fulgii proaspeţi de zăpadă şi cu obrajii înroşiţi de frig.

Sau le gustăm din trăirile povestite de alţii: Doamne, cât ne mai jucam în zăpadă şi pe apa îngheţată! Eu sunt din Tulcea. Se mai rupea gheaţa cu noi şi ieşem uzi pe un frig ca acesta. Şi ne apucam să stoarcem hainele, cum puteam. Nu mergeam imediat acasă, ca să nu mă bată mama…

Aşa mă însoţeşte un tânăr militar prin albul ce ar vrea să pună stăpânire pe curtea unităţii militare. Biata mamă!, gândesc. Şi ce lipsită de griji este copilăria!

Tot cu întreaga copilărie prinsă în priviri, două tinere din Drill team-ul Brigăzii 30 Gardă, sergenții Evelyn Simion şi Liliana Badea, îmi povestesc experienţa lor în armată.

Evelyn Simion este militar de trei ani şi a optat pentru această carieră pentru că i-a plăcut foarte mult discrepanţa dintre viaţa civilă şi cea militară.

Respectul pe care îl impune haina militară m-a atras. Nu am nici un exemplu în familie. Iniţial, am dat admitere la medicină militară, dar nu am fost prea bine pregătită, fiind absolventă de profil uman. De la centrul militar zonal mi-au spus că pot opta şi pentru soldat gradat voluntar. Neştiind ce înseamnă, am spus Da. Îmi plăcea foarte mult ideea de militar. Şi aşa a început cariera mea în armată. Pe parcurs, înţelegând ce înseamnă statutul de soldat, am vrut să avansez. Drept urmare am început cursul de subofiţeri de la Piteşti. L-am terminat de câteva luni. Şi îmi doresc, în continuare, să avansez cât pot de mult în cariera militară.

Acum este încadrată la Compania sprijin luptă, dar participă şi la ceremonii şi onoruri militare. Îmi place această diversitate mult.

Particip şi la ceremonii şi onoruri militare şi fac parte şi din Drill, aceasta însemnând mânuirea armei. Nu mi se pare greu. Ştim, desigur, că fiecare reprezentaţie a Drill teamului are în culisele sale multe ore de repetiţii şi instrucţie. Sunt foarte multe ore de muncă, într-adevăr. Sincronul trebuie să fie perfect.

Pentru Drill team, cel puţin, şi pentru ceremonii militare, înălţimea este importantă. Iar cele două tinere sunt şi înalte şi arătoase. Întâmplarea a făcut ca toate fetele din Drill, la ora actuală, să fie de aceeaşi statură, aflu de la colega lui Evelyn, Liliana. Ea este în armată din 2008, începând cu 1 iunie, de Ziua Copilului.

Am urmat cariera militară văzându-l pe fratele meu, cu puţin înainte, proaspăt absolvent al unei promoţii de soldaţi gradaţi profesionişti. Acum îi sunt colegă, în aceeaşi unitate militară. Este o legătură puternică între ei, iar armata i-a unit şi mai mult, pentru că şi la misiunile ei i-a chemat tot împreună.

Am executat şi o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, în 2013. Am fost tot împreună cu fratele meu. Fiindu-i alături cineva din familie, a simţit mai uşoară misiunea. Chiar la întoarcerea în ţară, fratele meu a venit cu primul zbor. Eu am rămas două zile în teatru fără el. Atunci mi-am dat seama cât de mult a însemnat faptul că am fost împreună acolo.

Totuşi, iniţial, fratele său nu a încurajat-o să urmeze această carieră.

Chiar atunci când mergeam să mă înrolez şi mai aveam câţiva paşi până la poarta unităţii, îmi spunea: Mai ai trei zile în care poţi să renunţi şi nu se întâmplă nimic dacă te răzgândeşti. Gândeşte-te mai bine ce vrei să faci. Şi eu îi răspundeam: Nu, nu! O să reuşesc. Şi faptul acesta m-a întărit. Pentru că neputând să mă plâng lui când îmi era greu, am fost nevoită să mă mobilizez mai mult şi lucrul acesta m-a întărit.

Au simţit pe pielea lor că antrenamentele de la Drill Team, de exemplu, bărbat sau femeie de eşti, îţi asigură ceva febră musculară pentru a doua zi. Cel puţin te scapă de grija dietelor. În plus, frumuseţea exerciţiului de mânuire a armei merită sacrificiul unui efort fizic mai pronunţat, după cum afirmă cu convingere.

Pentru desfăşurarea exerciţiului în aer liber şi pentru antrenamente condiţiile meteo trebuie să fie optime. În prezent nu este bine. Evident că mâna îngheaţă pe armă şi nu o poţi mânui cum trebuie. La fel, dacă plouă. Dar au fost şi evenimente programate, care nu au ţinut cont de vreme.

În urmă cu doi ani, de pildă, chiar de Ziua Naţională a României, spre deliciul publicului, Drill Team-ul a fost prezentat la paradă, dar cu mari emoţii pentru că ningea. Poartă, este drept, mănuşi speciale pentru a asigura aderenţa mâinii pe armă, dar acestea nu te lipsesc de emoţiile că arma, la cele trei kilograme opt sute cât are, udă fiind, nu poate aluneca dacă mişcarea nu este perfect sigură şi atent efectuată.

Sergent Evelyn Simion şi sergent Liliana Badea, două tinere care fac spectacol din mânuirea armei, sunt arătoase ca două fotomodele, de te şi miri că au dat pantofii eleganţi cu toc, de diferite modele şi culori, pe bocancii militari din piele neagră.

Însă, nu doar armata se minunează de alegerea lor, ci şi ele au fost surprinse când au fost alese fotomodele pentru prezentarea noii ţinute militare de instrucţie, pe podiumul de la Cercul Militar Naţional, în faţa unui public format din cele mai înalte oficialităţi ale armatei.

A fost o altfel de experienţă, pe care nu am fi crezut vreodată să o trăim în armată şi care ne-a pus la încercare emoţiile.

Bobocii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul sunt câţiva soldaţi care nu au nici o lună de când au venit aici. Soldat Mirela Claudia Gheorghe, în vârstă de numai 21 de ani, a ales în mod special această unitate militară, unde se află de mai multă vreme şi fratele ei.

M-au încurajat fratele meu şi familia foarte mult să vin şi eu în armată. Fratele meu este de un an aici. El face pază, momentan. Mirela face parte din Compania sprijin logistic, dar se confundă cu colegele sale de la Drill team: Cum am păşit în unitate mi s-a spus: Tu ai înălţimea pentru Drill. Nu ştiam ce presupune aceasta. Acum a văzut cu ochii ei şi i-ar plăcea să încerce, dacă i se va oferi ocazia.

Privesc cu optimism viitorul şi cu convingerea că am făcut o alegere bună. La început mă gândeam ce caut eu în armată? Ce voi putea face eu în armată, fată fiind şi mai timidă de felul meu? Mă gândeam că nu o să rezist. Doamne, dacă nu o să fac faţă tuturor cerinţelor? Dar, pe parcurs, te întăreşti şi fizic, şi psihic. Apreciez, în primul rând, respectul pe care îl impune haina militară. Apoi, siguranţa locului de muncă.

De la bun început a încântat-o ideea de a purta haina militară. Începusem facultatea, încă sunt studentă la kinetoterapie, îmi găsisem şi un loc de muncă, într-un magazin de încălţăminte, dar, în urma încurajărilor întregii familii şi avându-l pe fratele meu exemplu, mi-am luat inima în dinţi şi am hotărât să fac pasul spre cariera militară. Nici nu te gândeşti cum te duce viaţa. Astăzi vinzi pantofi şi a doua zi mergi în poligon să tragi cu arma.

Mirela Gheorghe, ca şi colegele sale subofiţeri, are o candoare şi o blândeţe care se aşează bine, deşi aparte, în ţinuta de instrucţie pe care o poartă. Ştiind deja că cele două colege ale sale încă pun cariera pe primul loc, o întreb şi pe ea dacă are planuri de căsătorie şi de a deveni mamă, deşi este atât de tânără?

Acesta-i sensul vieţii, să ai o familie. Cu cine să te bucuri de tot ce realizezi? Nu ştiu de ce, dar răspunsul ei mi-a strecurat bucurie şi dorinţa de a mă plimba veselă prin zăpada albă ce se aşeza calmă peste Bucureşti. Şi certitudinea că armata română are mare nevoie de astfel de mame.

Despre autor

Cornelia Mihăilă

Maiorul Cornelia-Gabriela Mihăilă este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Hyperion” şi a studiilor universitare de masterat ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative). Domeniul său de interes este Chipul Frumos din omul înveşmântat sau nu în haină militară.

Lasă un comentariu