Tinereţea, energia, optimismul, veselia, umorul, eleganţa, talentul, candoarea și inocenţa au fost cuvintele de ordine la Balul Bobocilor din Colegiul Naţional Militar Tudor Vladimirescu, eveniment aflat la prima ediţie, după o pauză de 18 ani.

Spectacolul a adus în luminile scenei tineri visători, talentaţi, frumoşi, emoţii specifice şi nelipsita competiţie pentru cucerirea titlurilor de Miss şi Mister Boboc.

Pentru cea mai tânără generaţie de vladimireşti a fost primul eveniment al vieţii de licean, menit să lase în sufletul fiecăruia o amintire de neuitat. Publicul numeros, care a umplut sala de spectacol a Cercului Militar din Craiova, s-a bucurat de un spectacol bine gândit, cu momente artistice de bună calitate.

Plutonul întâi al Colegiului Naţional Militar Tudor Vladimirescu a deschis evenimentul printr-o impresionantă demonstraţie de instrucţie cu cântec.

Gazdele evenimentului, Camelia Vlăduţu şi Florin Haralambie, elevi în clasa a XI-a B, au prezentat un scurt istoric al învăţământului militar craiovean, evidenţiind rezultatele remarcabile ale zecilor de generaţii de absolvenţi şi calitatea educaţiei primite în liceul militar craiovean, care a clădit caractere complete şi a dat ţării şi armatei oameni de seamă.

În competiţie au intrat şase perechi de boboci talentaţi, frumoşi, carismatici, care au uitat de emoţii atunci când au fost susţinuţi frenetic de colegii din sală. Aceştia au încercat să reconstituie, prin muzică şi dans, atmosfera fabuloasă a cinematografiei universale.

Prima pereche, formată din Claudiu Panal şi Ela Stănescu, a dat viaţă celebrei familii din epoca de piatră, Fred şi Wilma Flinstone. Ştefan Paraschivescu şi Bianca Grecu au introdus publicul în lumea iubirii eterne, ilustrând cea mai cunoscută poveste de dragoste creată de William Shakespeare: Romeo şi Julieta.

Aladin şi prinţesa Jasmine, interpretaţi de Alin Robu şi Alina Duinea, au redat exotismul celor O mie şi una de nopţi, purtând spectatorii, pe covorul lor fermecat, într-o lume de basm. Cea mai frumoasă poveste de dragoste din antichitatea romană a fost pusă în scenă de Robert Rădoi şi Anamaria Leizeriuc, care au interpretat rolurile lui Antoniu şi al Cleopatrei.

Bonnie şi Clyde, inamicii publici ai anilor ‘30 în Statele Unite ale Americii, au fost aduşi în scenă de Nicolae Ţică şi Ştefania Ştefănescu.

Amuzantul căpcăun Shrek, interpretat de Andrei Gheorghe, a părăsit mlaştina lui îndepărtată şi a plecat în căutarea frumoasei şi aiuritei prinţese Fiona, interpretată de Mihaela Drăgoi.

Proba de perspicacitate şi de cultură generală a fost o reală provocare. Concurenţii au trebuit să-şi dovedească abilităţile şi cunoştinţele răspunzând la întrebări ingenioase, dar şi de cultura cinematografică.

Momentul inedit al concursului a fost o surpriză pentru toţi. Dansurile pe diferite stiluri de muzică ale perechilor care trebuiau să susţină câte o portocală cu frunţile lor au făcut deliciul publicului.

Una dintre probele deosebite ale competiţiei a fost cea a talentului. Concurenţii au delectat spectatorii cu eleganţa şi rafinamentul dansului de societate, cu energia dansului modern, cu inedite momente de magie, cu monologuri sau scenete satirice pline de umor, au interpretat, vocal sau instrumental, melodii din repertoriul unor artişti celebri.

Momentele artistice realizate de boboci au fost completate de cele prezentate de alţi elevi talentaţi. Cel mai aşteptat moment al serii, decernarea premiilor, a amplificat emoţiile concurenţilor.

În cele din urmă, juriul condus de profesorul Puiu Oprică a hotărât: Mister şi Miss Boboc 2016, Alin Robu şi Anamaria Leizeriuc, în timp ce Mister şi Miss Popularitate au fost desemnați Claudiu Panal şi Alina Duinea.

 

Albertina Bejan, Bianca Antofie, Ştefan Joiţa – membri ai Cercului de jurnalism din Colegiul Naţional Militar Tudor Vladimirescu. Profesor coordonator Camelia Tobă

 

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu