Interviu

E important să nu fii un succes, ci o valoare

Interviu cu Nicolae Vicol, militar, teolog, doctor în sociologie şi interpret de muzică populară

Rapsodul Nicolae Vicol a făcut primii pași ca interpret de muzică populară în sistemul militar. Ani mai târziu, s-a întors în această instituție, pentru a oferi și altora șansa pe care a primit-o el.

Ați reușit să încununați o jumătate de secol de carieră artistică. Cum a început, însă, acest drum?

Am început serios să cânt în armată, la școala de maiștri militari din Sibiu, unde am fost selectat pentru a face parte din formația artistică a școlii și, mai târziu, din Ansamblul artistic al armatei, din garnizoana Sibiu. Așa a început activitatea mea scenică, la nivel profesionist.

După școala militară, în 1973, a continuat tot în sistemul militar, la Casa Armatei din Ploiești, unde am fost repartizat.

Îmi aduc aminte că plecam de la serviciu direct la școala populară de artă, îmbrăcat în uniformă, și toți îmi spuneau generalul. Absolvind, s-a amplificat pasiunea mea pentru muzica folclorică, a căpătat noi valențe.

Începând cu anii ’80, cele două pasiuni împletite până atunci, muzica și armata, nu mai mergeau împreună. A trebuit să alegeți.

Am început ca militar de carieră și cântăreț din pasiune. În anul 1980, fiind deja laureat la câteva festivaluri naționale de folclor și reprezentantul județului Prahova, cu un repertoriu alcătuit, am avut bucuria să îmi fie selecționate câteva dintre cântecele pe care le-am propus comisiei Radio România și am realizat primele înregistrări, în luna ianuarie 1981.

Cariera muzicală luase un avânt puternic. Pentru a putea pleca și peste hotare, în 1980, am trecut în rezervă. Am lăsat haina militară pentru straiele populare. Am ținut, însă, aproape de armată și, ulterior, după 12 ani, am revenit în sistem, ca personal civil la Cercul  Militar din Ploiești, unde, din 1993 și până în 2017, am trecut prin toate funcțiile posibile.

Selecția pentru înregistrările radio era foarte strictă atunci. Cum a decurs acest proces și care au fost primele lucrări pe care le-ați înregistrat?

Alcătuită din specialiști, folcloriști de marcă, cu greu trecea de comisie un cântec propus pentru înregistrări la Radio România, cu orchestra radio-televiziunii. Fiecare artist înregistra pe o bandă de magnetofon câte o strofă din cântecele pe care le propunea. Există și astăzi înregistrările în fonoteca radiodifuziunii române. Am propus zece cântece, în mare măsură culegeri, din publicații primite drept premiu la un festival. Mi-au fost aprobate trei.

Exista atunci o cenzură benefică. Se mergea foarte mult pe aspectul educațional al artistului în rândul poporului român. Patriotismul meu era autentic.

Bunicul meu, Dumitru Vicol, meseriaș al satului, ne punea mereu întrebări de istorie când mergeam la el. Ne-a folosit mult, ne-a creat un fundament sănătos. Acum este diminuat patriotismul. Avem totuși datoria de a reprezenta și promova țara. Vorba marelui om de televiziune, Tudor Vornicu, care mereu spunea:

Cântați, măi, mai cu suflet pentru țara asta care încă ne mai dă să mâncăm!

Unul dintre cântecele care mi-au fost admise se numea Cântă țara în sărbătoare. Am fost în primăvară, după zeci de ani, în fața comisiei radio și am propus, printre altele, și aceste cântece ale mele vechi, să fie revizuite. Văd o oarecare reținere, pentru că au fost cântate în comunism.

Ce ați făcut după ce ați plecat din armată, cum v-ați câștigat existența?

Din 1980 și până în 1993, când am revenit în armată, am avut regimul artiștilor din acea perioadă. Obținusem atestat de artist liber profesionist și am avut colaborări cu orchestra de muzică populară Flacăra Prahovei, a Filarmonicii din Ploiești. Eram colaborator permanent.

De ce nu m-am încadrat ca solist profesionist? Am avut recomandare din partea lui Benone Sinulescu pentru ansamblul Ciocârlia, dar se punea problema salariului. Nu era deloc convenabil pentru mine să încep de la 1.800 de lei, salariu de bază, când eu aveam 3.000 de lei la o unitate de producție. Artiștii aveau structuri afiliate acestor unități de producție. Eu chiar am îndeplinit funcția pentru care eram plătit, nu doar activități artistice.

Am început ca mecanic de mașini de cusut, fiind maistru de armament și aparatură de artilerie nu era complicat. După doi, trei ani, am primit post de maistru; răspundeam de toți meseriașii din județul Prahova. Totodată, desfășuram și activitatea de instruire a unor formații artistice și soliști, participam și la Festivalul național Cântarea României, unde am obținut premiul I.

V-ați tras filonul folcloric din Moldova, zona natală, dar ați cunoscut succesul în Prahova. Stilurile sunt destul de diferite…

M-a ajutat foarte mult în a-mi însuși stilul muntenesc faptul că, de copil, am cântat cântecele lui Benone Sinulescu. Atunci când am ajuns în concursuri la nivel național, am devenit cântărețul prahovean de muzică populară.
Dar n-am uitat niciodată de unde am plecat. Am revenit, ulterior, asupra repertoriului.

Sunt născut și crescut în comuna Zorleni, județul Vaslui. Permanent am avut o strânsă legătură cu locurile natale, cu biserica din localitate. Chiar preotul a fost cel care m-a propus pentru titlul de Cetățean de onoare, titlu care, în 2016, mi-a și revenit.

La începutul carierei ați fost culegător de folclor, ulterior devenind creator. Cum s-a produs trecerea?

Cum am spus, multe cântece erau respinse de comisiile de selecție, pe motive melodice – sună din altă zonă, sau legate de text – versurile sunt puerile sau prea puține. Tot restaurând folclor  cules, am ajuns să fiu eu însumi creator. Tot în felul acesta mi-am alcătuit și un repertoriu pentru subzona folclorică Zorleni, am compus chiar un imn al comunei.

După încheierea studiilor teologice, ați obținut și un doctorat în sociologie. Pe ce temă, ce ați urmărit?

Aș fi vrut să merg pe linie muzicală, dar, neavând decât studii medii în domeniu, m-am reorientat și am găsit de cuviință că pot să transmit din cunoștințele teologice în plan social. Am absolvit un master în antropologie socială și dezvoltare comportamentală. Am găsit o cale de studiu pentru a-mi încununa dorința de a transmite în plan științific legătura dintre credință și societate, folosindu-ne de învățătura biblică în dezvoltarea individului.

Am văzut în bisericile evanghelice studiul biblic și cum ajută persuasiv ființele umane. De altfel, asta este și una dintre concluziile tezei de doctorat – globalizare, integrare culturală și dezvoltare comunitară. Coordonator a fost profesorul Ilie Bădescu, de la el am preluat termenul de noologie (studiul științelor spiritului).

24 de ani ați activat la Cercul Militar din Ploiești, perioadă în care ați ajutat mulți tineri să ajungă soliști. Care vă sunt cele mai dragi amintiri?

A fost o perioadă foarte frumoasă și extrem de prolifică. Reprezentând această instituție, am reușit să aduc premii I încă din 1994, când am participat la prima ediție a Festivalului de cântec de cătănie. Am cântat Vin doi frați din cătănie și o baladă culeasă despre războiul din 1918. Am împărțit atunci premiul I cu Cornelia Ardelean Archiudean, juriul neputându-se decide între noi doi.

În 2017, am ieșit la pensie, dar sunt un pensionar activ. Nu am cum să-mi las discipolii – soliștii și grupul vocal pe care l-am înființat la Cercul Militar, Doina Cătanelor. Lor li se adaugă artiștii Casei de cultură Ion Luca Caragiale din municipiul Ploiești, cu care conlucrez îndeaproape.

Pe lângă piesele mele, creez și cântece pentru copii și am întâlnit mulți tineri talentați. Mi-am dezvoltat abilitatea de a-mi da seama imediat ce poate fiecare. Cum a deschis gura, îmi dau seama. Sufletele au nevoie de sinceritate și, chiar dacă pe moment pare dureros, trebuie să fii corect cu ei.

Am avut o elevă, Mihaela Puiu, cu o întindere de trei octave pe voce de piept. Rugând-o să cânte un refren cu vocea de cap, i-am descoperit o voce de soprană de coloratură. Am recomandat-o unui profesionist, Cezar Ouatu, și face performanță de la 13 ani. Este o voce de perspectivă.

Am acum o elevă cu ureche muzicală deosebită. Are doar nouă ani. Am un motto, preluat de la Einstein: Caută să nu fii un succes, ci o valoare. Și asta încerc să le transmit tinerilor.

Despre autor

Alina Crișan

Plutonierul Alina Crişan a absolvit Şcoala Militară de Muzică, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Facultatea de Comunicare şi Jurnalism. Este preocupată de domeniul învăţământului militar şi realizatoare de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu