În perioada 18-20 aprilie, au fost organizate ceremonii militare pentru înaintarea în grad a absolvenților cursurilor de formare pe filiera indirectă.

Joi, 8 aprilie, Școala  Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I, din Pitești, a organizat festivitatea de absolvire pentru 375 de subofițeri pe filiera  indirectă, promoția Nicolae  Bălcescu – 200. La ceremonie  au fost prezenți reprezentanți din conducerea Ministerului Apărării Naționale, a Statului Major al Apărării și a Statului Major al Forțelor Terestre, precum și lideri din administrația publică locală și din alte instituții de învățământ din municipiul Pitești.

Foto: Alexandru Dumitru

De asemenea, o festivitate de absolvire a studiilor și de acordare a primului grad de ofițer a avut loc, vineri, 19 aprilie, la Universitatea Națională de Apărare Carol I, pentru absolvenții Promoției 122  Nicolae Bălcescu – 200, instruiți în Centrul de pregătire a cadrelor militare în domeniul educației fizice și sportului în armată.

Vicecampioni mondiali, campioni europeni, instructori sportivi şi proaspăt absolvenţi ai Universității Naționale de Educație Fizică și Sport au absolvit, în perioada 22 octombrie 2018 – 19 aprilie 2019, Cursul de formare a ofiţerilor în activitate pe filiera indirectă în specialitatea Educaţie fizică militară.

Foto: Cristina Barna

Totodată, sâmbătă, 20 aprilie, la Școala de Aplicație pentru Logistică General Constantin Zaharia, a avut loc ceremonia acordării primului grad militar, pentru absolvenții cursului de formare a ofițerilor în activitate, filiera indirectă.

La eveniment au fost prezenți comandantul Comandamentului Logistic Întrunit (CLÎ), general-locotenent Cătălin Zisu, locțiitorul pentru resurse al  Statului Major al Apărării,  general-maior Teodor Incicaș, comandantul Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, general-maior Valentin  Becheru, locțiitorul șefului Direcției Generale Management Resurse Umane, general de brigadă Bogdan Călimănescu, șeful Direcției Personal și Mobilizare, general de flotilă aeriană George Spiridonescu, șeful Direcției Audit Intern, general de brigadă Constantin Luca, locțiitorul comandantului Comandamentului Logistic Întrunit, general de brigadă Ionel Cristea, cadre militare din școală, precum și familiile absolvenților.

După prezentarea raportului comandantului Școlii de Aplicație pentru Logistică General Constantin Zaharia, colonel Marian-Daniel Făşie, a avut loc oficierea serviciului religios, iar o rugăciune de binecuvântare a fost rostită.

De asemenea, s-a dat citire ordinului ministrului apărării naționale pentru acordarea gradelor de ofițer pentru 33 de absolvenți ai Cursului de formare ofițeri în activitate pe filiera indirectă, specialitățile militare Finanțe contabilitate, Justiție militară, Construcție, Psihologie și Sociologie, promoția Nicolae Bălcescu – 200.

Cu șase luni în urmă, ați început etapa formării dumneavoastră, ca viitoare cadre militare ale Armatei României, […] ați învățat să trăiți în mici colectivități, să vă sprijiniți unul pe celălalt și să stimulați solidaritatea în apărarea principiilor generale de viață, a spus, în cuvântul său, colonelul Marian-Daniel Fășie.

Pe timpul pregătirii, v-ați format ca militari, iar apoi ca specialiști. […] Deși pornesc de la premisa că provocările pe care vi le va oferi cariera militară nu vor fi ușor de depășit, am convingerea că eforturile dumneavoastră vor fi încununate de succes, iar profesia pe care v-ați ales-o vă va oferi multe satisfacții. […] Să fiți călăuziți în viață de cele trei valori absolute, fundamentale, ale omului: adevărul, binele și frumosul, și niciodată să nu uitați deviza Onoare și Patrie!, a mai spus comandantul școlii.

La rândul său, reprezentantul promoției Nicolae Bălcescu – 200, locotenent Laura Baltagu, a spus: Pentru noi, absolvirea marchează începutul unei noi etape. Perioada care tocmai s-a încheiat a fost una dificilă, dar frumoasă, în care ne-au fost puse la încercare ambiția, răbdarea și perseverența.

În acest moment, cuvintele sunt prea puține pentru a descrie ceea ce ne propunem. Rămâne să dovedim prin fapte că abilitățile și cunoștințele dobândite pe timpul cursului de formare fac din noi adevărați profesioniști. Uniforma pe care o purtăm trebuie să ne caracterizeze prin două cuvinte: răspundere și respect.

Comandantul CLÎ, general-locotenent Cătălin Zisu, a transmis absolvenților, cu emoție vădită, bucuria pe care o trăiește alături de ei.

Foto: Eugen Mihai

Ați reușit! De acum sunteți ofițeri. Visul dumneavoastră a devenit realitate […]. Sunt mândru că ați învățat în această prestigioasă instituție a CLÎ și sunt convins că profesorii pe care i-ați avut au reușit să vă dăruiască nu doar cunoștințe temeinice de specialitate, ci și dăruirea și respectul față de vocația profesiei de ofițer, de lider formator de oameni și suflete. Vă felicit pentru absolvire și pentru înaintarea în grad și vă doresc succes în activitate,  a spus, în discursul său, comandantul CLÎ, general-locotenent Cătălin Zisu.

În încheierea ceremoniei, prin fața oficialilor, proaspeții absolvenți au defilat pe acordurile Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale.

La realizarea materialului au contribuit căpitan Cristina Barna, locotenent Alexandru Dumitru și sergent-major Cristian Lenga.

 

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu