Numeroase întâmplări premergătoare şi din timpul Revoluţiei din decembrie 1989 îşi caută şi astăzi explicaţiile, multiplicând mai degrabă întrebările decât răspunsurile.

O invitaţie ciudată

Colonelul (r) Niculae Diaconescu, ofiţerul care, la Arad, în ziua de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de maiorul (la acea dată) Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor, îşi aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat,  petrecut la începutul lunii decembrie 1989.

Căpitanul Niculae Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989 la raportul generalului Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT). A fost primit în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau trei persoane civile.

La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul rămânând singur cu aceşti civili, care au început să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul locuitorilor. Căpitanul Diaconescu  a înţeles,  în urma acestei discuţii, că aceia cu care discuta erau din structurile de contrainformaţii militare sau de la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă ştie Timişoara. La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut următoarele precizări:

Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului! A mai fost sfătuit: să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare  intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întâmplat în cutare sau cutare ţară vecină.

Mai târziu, după desfăşurarea evenimentelor, căpitanul Niculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar pe parcursul desfăşurării evenimentelor cineva a renunţat la această hotărâre.

Elevii din Lipova au fost trimişi în data de 21 decembrie 1989 să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant este faptul că nişte civili, în biroul unuia dintre comandanţii importanţi ai armatei, recomandă şefului de stat major al unei unităţi militare să execute recunoaşteri în  două zone ale municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ două săptămâni, în noaptea de 17/18 decembrie 1989, s-au produs incidente soldate cu un mare număr de victime în rândul demonstranţilor.

Chiar o fi fost spontană revolta din 1989?

Fotografiile din acest număr, ilustrând aspecte din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, fac parte din colecţia artistului plastic Gheorghe Ioniţă, încredinţate redacţiei „Observatorul militar”.

 

Regizorul mult prea îndrăgostit de arme

În anul 1987, generalul Vasile Milea pune la dispoziţia regizorului Sergiu Nicolaescu efective din Regimentul 7 Mecanizat, pentru a participa la realizarea unor filme istorice. Cu această ocazie, ministrul apărării naţionale a făcut următoarea  apreciere la adresa unităţii: Cu ei poţi cuceri Bucureştii în 3 ore!

În Memoriul adresat preşedintelui României, în anul 2005, colonelul (r) Ion Nicolescu arată următoarele aspecte: a organizat în poligonul unităţii nişte şedinţe de tragere pentru Sergiu Nicolaescu, căruia îi plăceau foarte mult astfel de activităţi.

În jurul datelor 1-4 decembrie 1989, a primit de la Sergiu Nicolaescu, prin intermediul lui Marian Găman, un apropiat al acestuia, o puşcă Browning semiautomată cu amortizor, cu lunetă, cal. 5,6 mm, care avea un încărcător de 16 cartuşe. A reglat această armă, pe care o va preda,  în 10 sau 11 decembrie 1989, lui Marian Găman.

La începutul lunii octombrie 1989, a oferit lui Sergiu Nicolaescu date despre încadrarea, înzestrarea şi în cât timp ar putea ajunge unitatea sa la Bucureşti.

La 14 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu îl cheamă la Buftea şi îi comunică următoarele:

Vezi că, în curând, va veni vremea să arăţi pentru ţară pregătirea unităţii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poţi ajunge mare.

În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul orei 11.00, Sergiu Nicolaescu, însoţit de Vladimir Găitan, ambii fiind îmbrăcaţi în combinezoane negre, a solicitat nişte grenade: o ladă, două. Din ordinul căpitanului Ion Nicolescu, şeful depozitului de armament şi muniţie îi înmânează regizorului o ladă cu 12 grenade ofensive, care va fi încărcată în maşina lui Vladimir Găitan.

În memoriile sale, Sergiu Nicolaescu prezintă cu totul altfel situaţia legată de luarea în primire a armamentului şi grenadelor. În lucrarea „Un senator acuză”, apărută în 1996, Sergiu Nicolaescu recunoaşte că s-a prezentat la căpitanul Ion Nicolescu în ziua de 21 decembrie, la ora 8.30, solicitându-i câteva TAB-uri cu care ar fi dorit să pătrundă în Piaţa Palatului. Cu această ocazie, îi va adresa comandantului unităţii întrebarea:Domnule căpitan, vrei să ajungi ministru? Căpitanul Ion Nicolescu a refuzat să satisfacă această cerere.

În interviul acordat, la 2 septembrie 2003, lui Alex Mihai Stoenescu, regizorul Sergiu Nicolaescu ne prezintă o variantă puţin diferită. Menţionează episodul cu propunerea de a fi numit ministru şi solicitarea celor două TAB- uri. Recunoaşte însă că, la plecarea din unitate, ar fi primit înapoi puşca cu lunetă, nedeclarată, adusă din Franţa, pe care o împrumutase căpitanului. Ar mai fi primit şi o grenadă ofensivă şi o petardă.

Niciodată Sergiu Nicolaescu nu a explicat ce s-a întâmplat cu grenada/grenadele primite şi cu puşca ultramodernă cu lunetă.

În ziua de 22 decembrie 1989, prin crainicii de la televiziunea devenită liberă, unitatea căpitanului Nicolescu a fost prima chemată să apere revoluţia.

Niciun procuror nu a fost interesat să lămurească activitatea atât de controversată a regizorului Sergiu Nicolaescu din perioada premergătoare şi din timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Fotografiile din acest număr, ilustrând aspecte din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, fac parte din colecţia artistului plastic Gheorghe Ioniţă, încredinţate redacţiei „Observatorul militar”.

 

Precizările generalului Milea

Conform datelor din dosarul penal al generalilor Stănculescu şi Chiţac, la 17 decembrie 1989, ora 13.00, este transmis la Timişoara ordinul ministrului apărării naţionale, de generalul Eftimescu, retransmis de locotenent-colonelul Ilie Marin, cu următorul conţinut:

„1. Muniţia se ţine centralizat, nu pe soldaţi.

  1. Ofiţerii poartă pistoalele cu unitatea de foc.
  2. Când sunt chemaţi la eşaloanele superioare sau organele de partid şi de stat se deplasează înarmate.
  3. Se cheamă cadrele din concedii.
  4. Funcţiile-unicat se cheamă în cazarmă chiar dacă sunt în economia naţională.
  5. La compania cu trei plutoane să se asigure patru ofiţeri.
  6. Comandanţii de unităţi se cheamă la unităţi chiar dacă sunt în economie.
  7. Subunităţile de intervenţie să aibă mijloace de legătură.
  8. Pe fiecare tanc să fie asiguraţi 3-4 pistolari ca desant pe tanc – înarmaţi, în măsură să răspundă la provocări.
  9. Mecanicii-conductori să fie mai activi.
  10. TAB-ul să aibă strictul necesar pentru a fi mai mobil.
  11. Militarii care sunt numiţi în acţiuni să aibă hrana rece pentru 1-2 zile.
  12. Demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare.
  13. Sunt unii dintre demonstranţi care împing bătrânii şi copiii în faţă.
  14. Subunităţile de arme să fie pregătite ca infanterişti.
  15. Patrulele în oraş să fie formate dintr-un cadru plus patru militari în termen înarmaţi.”

Ulterior, ordinul va fi transmis tuturor unităţilor militare şi prelucrat cu întregul personal al armatei române.

Pe timpul documentării personale, am identificat şase (!) variante ale precizărilor ministrului apărării naţionale, unele suferind modificări  nesemnificative pe timpul transmiterii acestora către unităţile din subordinea Armatelor a 2-a şi a 3-a, precum şi celor din subordinea Marinei Militare. Din analiza acestora, se pot trage următoarele concluzii:

 ordinul s-a dat cu mult înaintea desfăşurării şedinţei CPEx.;

 conducătorii celorlalte structuri implicate în represiune nu au emis un astfel de ordin;

 în niciuna din variante nu se fac precizări privind cooperarea cu celelalte forţe participante la represiune;

 conform ordinului, se identifică inamicul armatei române – demonstranţii;

 ordinul prevede executarea focului cu toate că se încalcă prevederile legale privind uzul de armă;

 cu toate că nu a fost ordonată utilizarea armamentului greu de pe TAB-uri şi tancuri împotriva demonstranţilor, acesta va fi folosit la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti;

 în niciuna din variante nu se face vreo referire la o posibilă acţiune pentru apărarea frontierelor.

În toate marile garnizoane s-au constituit detaşamente care, în eventualitatea apariţiei unor demonstraţii, ar fi trebuit să acţioneze conform acestui ordin. Exemplific doar cu situaţia de la Constanţa, unde în curtea Diviziei 9 Mecanizată, TAB-urile detaşamentelor compuse din militari din Regimentele 34 şi 36 Mecanizate erau puse în stare de operativitate, iar benzile cu cartuşe pentru mitraliere erau încărcate. Militarii au executat pe terenul de sport antrenamente privind lupta corp la corp şi au fost instruiţi pentru executarea somaţiilor.

În calitate de comandant al unuia din aceste detaşamente nu pot să înţeleg de ce generalul Milea Vasile a fost declarat şi încă este considerat erou al revoluţiei din decembrie 1989.

Fotografiile din acest număr, ilustrând aspecte din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, fac parte din colecţia artistului plastic Gheorghe Ioniţă, încredinţate redacţiei „Observatorul militar”.

 

Un viceamiral mult prea discret

 Reprezentanţii Direcţiei Informaţii Militare din subordinea Marelui Stat Major au obţinut şi transmis conducerii Ministerului Apărării Naţionale numeroase informaţii despre acţiunile pe care forţe externe le pregăteau pentru răsturnarea regimului Ceauşescu. Încă de la sfărşitul lunii octombrie, colonelul Manea Dumitru, ataşatul militar la Belgrad, a informat despre modul în care urmau să aibă loc acţiunile destabilizatoare. Surprinzător, viceamiralul Ştefan Dinu, în loc să intensifice acţiunile structurii pe care o conducea, va pleca în concediu, revenind la unitate la 17 decembrie.

În după-amiaza acelei zile, va  trimite 41 de militari ai Batalionului 404 Cercetare în dispozitivul inamic la Timişoara cu scopul obţinerii informaţiilor necesare generalului Ştefan Guşă pentru cunoaşterea situaţiei reale din oraş.

Conform declaraţiei dată la Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, şeful Direcţiei Informaţii Militare prezenta  ministrului apărării naţionale două informări zilnice. Cea mai importantă, cea de la ora 7.00 cuprindea „un buletin cam pe 7-8 pagini, cu informaţii nu prea mari (2-3 pe o pagină), deci foarte esenţializate, cu ceea ce s-a întâmplat în cursul nopţii”.

În perioada 17-22 decembrie, această practică a dispărut, în toate relatările ulterioare evenimentelor din decembrie 1989, viceamiralul Ştefan Dinu neprezentând vreo situaţie în care să fi oferit ministrului apărării naţionale informaţile obţinute de diferite surse despre evoluţia situaţiei interne sau externe.

Conform afirmaţiei căpitanului Alexandru Barbu, aghiotantul  generalului Vasile Milea, în lucrarea sa „Aghiotant la trei miniştri ai apărării: Milea, Militaru, Stănculescu”, una din principalele surse de informaţii ale ministrului a reprezentat-o în această perioadă  postul de radio „Europa liberă”. La îndemnul viceamiralului Ştefan Dinu, ministrul apărării naţionale, atunci când se afla în cabinet asculta acest post, iar atunci când lipsea, aghiotantul său „înregistra tot ce se transmitea despre România, iar când se întorcea la minister asculta aceste casete, încercând să-şi dea seama ce se întâmplă”.

Interceptarea, cercetarea şi goniometrarea marilor unităţi operativ strategice din adâncimea teritoriului ţărilor vecine trebuia executată de personalul  Direcţiei Informaţii Militare, conform planurilor „Laleaua” şi „Sigma”.

Într-o perioadă deosebit de dificilă pentru conducătorii militari, care acuzau din plin lipsa informaţiilor,  măsurile prevăzute în aceste planuri nu s-au putut aplica. Nu se ştie din ce cauză, abia în noaptea de 22 decembrie, între orele 2.00  şi 4.30,  viceamiralul Ştefan Dinu, aflându-se la sediul Comitetului Central, reuşeşte să obţină aprobarea de la Tudor Postelnicu, pentru ca echipajele Direcţiei Informaţii Militare, destinate interceptării şi goniometrării activităţii reţelelor radio din apropierea graniţelor, să li se permită accesul la pichetele de grăniceri, unde era instalată tehnica respectivă. Cel puţin aceasta este varianta prezentată de viceamiralul Ştefan Dinu în lucrarea „Condamnat la discreţie”. De ce nu a cerut această aprobare mai devreme nu ne explică discretul viceamiral.

De asemenea, viceamiralul Dinu, în toate interviurile şi lucrările publicate după 1989, nu face nicio referire la participarea colonelului Paul Şarpe, locţiitorul său pentru probleme operative, la 10 decembrie 1989, la Moscova, la „Colocviul pe tema securităţii în Balcani”.

 

Militarii se arestează între ei

După 22 decembrie 1989, în comandamentul Armatei a 2-a, la Buzău, cadrele s-au arestat şi s-au eliberat după interese numai de ei ştiute.

Şeful secţiei operaţii, locotenent-colonelul Nicolae Păştinică, îl arestează pe comandantul armatei, general-locotenent Ion Dândăreanu. Subordonaţii loiali acestuia îl eliberează, iar în perioada următoare suspiciunile între cadrele din comandament  au fost extrem de mari.

După evenimente, procurorii militari ar fi trebuit să ancheteze aceste fapte deosebit de grave. Dacă locotenent-colonelul Nicolae Păştinică era găsit vinovat de arestarea comandantului, pe timpul „luptei”, el trebuia condamnat exemplar. Dacă generalul Ion Dândăreanu ar fi  comis fapte care să justifice acţiunea locotenent-colonelului Nicolae Păştinică, acesta ar fi trebuit  condamnat. Cale de mijloc nu există. Procuratura Militară însă nu a rezolvat această problemă nicicum.

Generalul Marin Pancea a fost ataşat militar la Belgrad, Paris, Bruxelles şi Rabat, dar fiind documentat ca agent sovietic va fi numit  şef de catedră la Academia Militară, de unde apoi va fi numit în funcţia de comandant al Centrului Militar Judeţean Brăila. Imediat după ce generalul Militaru a preluat conducerea armatei, generalul Marin Pancea, conform mărturiei locotenent-colonelului Vasile Apostol, îl anunţă pe comandantul Diviziei 67 Mecanizată, colonel Niculae Rizea, că este numit şeful Marelui Stat Major al armatei române,  având misiunea „să coordoneze acţiunile din Muntenia, Moldova şi Dobrogea”.

Semnificativ este faptul că tocmai din aceste regiuni, la ordinul dat la TVRL, de un alt agent sovietic dovedit, căpitanul-comandor Emil Cico Dumitrescu, în această perioadă au fost chemate la Bucureşti, să apere revoluţia, unităţile mecanizate din Galaţi, Focşani, Râmnicu Sărat, Medgidia şi Piatra Neamţ.

Profitând de „timiditatea” comandantului diviziei, generalul Pancea va prelua conducerea tuturor forţelor militare din garnizoana Brăila şi va conduce „acţiunile speciale pentru succesul Revoluţiei”. În urma măsurilor ordonate, în această garnizoană au fost ucise 42 de persoane, iar alte 99 au fost rănite. Recunoaşte, plin de mândrie, că a „luat legătura telefonică cu principalele garnizoane din estul Munteniei, Dobrogea şi Moldova, încercând să generalizeze acele măsuri pe care le luase la Brăila”.

În ziua de 25 decembrie, îl trimite pe colonelul Gheorghe Sora, fost secretar al Consiliului Politic al Diviziei 67 Mecanizată, să ia în primire comanda garnizoanei Galaţi, dar căpitanul Dumitru Haret, cel care asigura comanda garnizoanei, îl va aresta, după ce obţine aprobarea  generalului Ion Dândăreanu.

În ziua de 26 decembrie, orele 15.40, generalul Marin Pancea s-a prezentat la sediul UM 01247 Galaţi, pretinzând că este şeful Marelui Stat Major al Armatei. După  ce a luat legătura cu generalii Dândăreanu şi Militaru, care îi ordonă să execute ordinele generalului Marin Pancea, căpitanul Dumitru Haret îl eliberează pe colonelul Gheorghe Sora şi convoacă grupa operativă de conducere a acţiunilor militare din garnizoana Galaţi, în faţa cărora generalul Pancea  a dispus mai multe sarcini legate în special de lichidarea Securităţii.

Căpitanul Dumitru Haret va obţine legătura, cu sprijinul căpitanului Francisc Radici, comandant de batalion în UM 01247, cu generalul Ştefan Guşă, adevăratul conducător al M.St.M. După această convorbire, îi va aresta pe generalul Marin Pancea şi colonelul Gheorghe Sora. Peste câteva ore, şeful de stat major al Diviziei 67 Mecanizată, locotenent-colonelul Vasile Apostol, îl va „ridica” pe generalul Pancea şi îl va conduce la reşedinţa diviziei. Pe 28 decembrie, din ordinul generalului Ion Dândăreanu, va fi eliberat şi colonelul Gheorghe Sora.

După evenimentele din decembrie 1989, generalul Pancea va fi avansat în grad şi va fi promovat în funcţia de şef al Direcţiei Informaţii Militare din M.St. M. şi, ulterior, în cea de secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

 

Simple coincidenţe

Potrivit mărturiilor unor ofiţeri superiori, în spatele acţiunii de dezinformare  soldată cu crearea isteriei colective legată de acţiunile teroriştilor, s-ar afla conducătorii unor structuri militare.

Colonelul Iordan Rădulescu, aflat în sediul CC, mărturiseşte:

„Auzind informaţiile vehiculate, în special prin intermediul televiziunii, referitoare la terorişti care trăgeau din toate părţile şi atacau sedii, mi-am amintit de aplicaţiile  din armată, de aceea se numeau Planurile de difuzare a informaţiilor. Totul semăna izbitor de mult cu aplicaţiile strategice pe care le făceam când lucram la Comandamentul Armatei 1 din Bucureşti. Mi-am dat seama că există intenţia să se creeze un inamic, pentru a se justifica anumite acţiuni”.

Colonelul (r) Marin Barbu, din Comandamentul Marinei Militare, din Constanţa, relatează şi el:

„În ziua de 26 sau 27 decembrie, în jurul orei 10.00, la grupa operativă s-a primit informaţia că «o coloană mixtă de tancuri şi TAB-uri, lungă de 5 km se află în deplasare cu capul coloanei la Crucea şi are o viteză de 30-40 km/h».

În acel moment, mi-am recunoscut expresiile folosite în Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic, întocmit pentru aplicaţia tactică din vara anului 1989. Acest plan s-a întocmit de conducerea aplicaţiei şi cuprindea informaţii care, difuzate gradual, prin diferite mijloace, obligau participanţii la adaptarea acţiunilor în funcţie de interpretarea pe care o dădeau informaţiilor despre inamic. De asemenea, mi s-a părut bizar, în toată această perioadă, faptul că imediat după instalarea unor noi posturi telefonice, începeau să curgă informaţiile care mai de care mai alarmante”.

Iată şi relatarea colonelului (r) Vasile Floca din Centrul de Instrucţie al Marinei Militare, din Mangalia:

„Ceea ce m-a mirat în această perioadă este faptul că toate zvonurile apărute semănau izbitor cu Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic, jucat la ultimile aplicaţii de comandament. La o analiză mai atentă, se va vedea că acestea nici măcar nu au fost adaptate corespunzător situaţiei. Cert este că toate aceste dezinformări şi incitări la violenţă armată au fost difuzate, pentru unităţile din garnizoana Mangalia, numai pe fir militar sau în reţeaua nebruiată a Marinei Militare”.

Să fie doar o simplă coincidenţă că trei ofiţeri superiori, care, în decembrie 1989, au acţionat în garnizoane diferite, care aveau o experienţă deosebită în participarea la aplicaţii complexe, organizate de comandamentele din care făceau parte,  remarcă acelaşi fenomen?

Din păcate, reprezentanţii Parchetelor militare nu s-au preocupat de rezolvarea acestei enigme.

Colonel (r) Remus Macovei

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu