În perioada 4-11 octombrie, militari din Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt din Iaşi şi din unităţi subordonate au participat la mai multe exerciţii tactice cu trageri de luptă în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, din judeţul Galaţi.

Săptămâna trecută a fost una plină de acţiune pentru militarii moldoveni. Au avut de dat o altă sesiune de examene în poligonul Smârdan, locul unde au verificat ceea ce au învăţat în lunile de instruire din acest an.

Astfel, după deplasarea pe calea ferată şi pe căi de comunicaţii rutiere, tehnica blindată, auto şi armamentul au fost pregătite cu meticulozitate pentru trageri.

În poligonul Smârdan s-au deplasat militari din Batalionul 151 Infanterie, din Iaşi, Batalionul 634 Infanterie, din Piatra-Neamţ, Batalionul 335 Artilerie, din Botoşani, şi Batalionul 198 Sprijin Logistic, din Iaşi.

Vremea a ţinut să strice planurile militarilor, dar ploaia, noroiul şi temperaturile scăzute nu i-au împiedicat în vreun fel să-și îndeplinească misiunea. Ştiau că poligonul Smârdan este locul unde îşi dau examenele de toamnă şi s-au instruit intens pentru acestea.

Ultimele detalii, înainte de executarea tragerilor.

În perioada desfăşurării activităţii au fost prezenţi, în calitate de observatori, şase militari polonezi din Brigada 17 Mecanizată Wielkopolska, aflată într-un program de parteneriat cu marea unitate ieşeană.

De asemenea, a fost o cooperare foarte bună cu partenerii canadieni. Avioanele lor, CF-18, au survolat de mai multe ori poligonul Smârdan. În aceeaşi perioadă, au fost certificaţi militari canadieni ce au participat la un curs de instruire JTAC (controlori de trafic aerian înaintaţi).

Urmează tragerile cu AG-9!

Acţiunea a început cu Batalioanele 151 şi 634 Infanterie, care au executat exerciţii tactice cu trageri de luptă, folosind intens aruncătoarele de calibrele 82 şi 120 milimetri, aruncătoarele de grenade AG-9.

S-au executat trageri cu piesele, dar şi cu secţiile. Ţintele au fost spulberate rând pe rând de specialiştii în armament greu de infanterie.

Au urmat militarii din Batalionul 335 Artilerie. Au executat foc secţiile dotate cu obuzierele calibru 152 milimetri. Artileriştii botoşăneni au acţionat ziua şi noaptea. De asemenea, s-au efectuat trageri de instrucţie şi evaluare cu cadrele militare de artilerie din Brigada 15 Mecanizată.

Bombele aruncătoarelor de 120 milimetri au plecat către ținte!

La final, au intrat în acţiune Lupii Negri, aşa cum sunt cunoscuţi militarii din Batalionul 151 Infanterie Războieni. Ei au executat un exerciţiu tactic cu trageri de luptă cu o companie de infanterie dotată cu TAB-uri 77.

Nu trebuie uitaţi logisticienii. Pe toată perioada aplicaţiei, prin munca lor, de multe ori nevăzută, dar extrem de importantă, militarii Batalionului 198 Sprijin Logistic au reuşit să asigure tot ceea ce le-a trebuit camarazilor lor.

În această perioadă, militarii Brigăzii 15 Mecanizată au trecut mai multe examene, a declarat colonelul Lucian Sandu, împuternicit la comanda Brigăzii 15 Mecanizate. Nu a fost deloc ușor!

Fooooc!!!

Ne-a interesat planificarea, organizarea, desfăşurarea activităţilor, dezvoltarea capacităților și aptitudinilor militarilor, cât și a structurilor din care fac parte, plecând de la deplasarea combinată pe calea ferată și pe comunicațiile rutiere, a executărilor cu precizie și în siguranță a tragerilor, precum și a cooperării între subunități.

Toate acțiunile s-au desfășurat după scenarii complexe, care au solicitat la maximum participanții. Militarii au reacționat pe măsură, semn că instruirea de peste an și-a arătat eficiența, iar obiectivele propuse au fost realiste.

• Foto: Cătălin Cuciureanu

Despre autor

Lucian Irimia

Lasă un comentariu