Din noroiul zilei, ivește mărăgăritare

Colonel Florin Șperlea

Maiorul Constantin Mireanu a ales, ca de fiecare dată, să se joace în spatele camerei de filmat, dând chip, într-un eseu cinematografic superb, unui poet.

Este printre puținii jurnaliști care „inventează” mereu câte ceva. Găsește subiecte acolo unde alții caută îndelung. Din noroiul zilei, ivește mărgăritare.

Aurel Ivan, poet cu suflet mare și metaforă celestă, este un astfel de subiect.

 

Un debut extraordinar la 70 de ani

Maior Constantin Piștea

Aurel Ivan are 70 de ani, este dintr-un sat din Vrancea şi scrie poezie de-o viaţă. Nu publicase nimic până în această săptămână, când a trăit una dintre cele mai plăcute surprize din viaţa sa.

Poeții Liviu Vișan și Aurel Ivan.
Foto: Marius Lupu

Câţiva dintre cei care i-au dibuit talentul i-au „furat”câteva poezii şi le-au dus la Bucureşti. Au vorbit într-o parte şi-n alta şi i-au făcut o carte. Prima lui carte.

Astfel că Aurel Ivan este publicat, în premieră, la 70 de ani. Poetul habar n-avea. I s-a spus să vină la Bucureşti, pentru un cenaclu.

Ar fi avut şansa primei sale lecturi într-un cerc al specialiştilor. Asta i-a surâs. Probabil şi-a spus„de ce nu?”, şi a acceptat. Cu o zi înaintea lansării despre care nu ştia nimic, a fost dus la„locul faptei”, Palatul Cercului Militar Naţional. De probă, i s-a spus. Ca să simtă pulsul locului. Poetul a înţeles. Avea nevoie de un racord cu lumea nouă.

De fapt, a fost filmat. Iar secvenţa cu el intrând pe ușile mari ale Palatului Cercului Militar Naţional avea să fie inclusă în filmul la care Constantin Mireanu, motorul acţiunii, lucra de câţiva ani.

Aurel Ivan fusese filmat în toate anotimpurile, recitându-şi versurile în bătaia fulgilor de nea ori la lăsarea serii, glumind la un pahar de vin ori la culesul strugurilor, mângâindu-le bobiţele ori scuturând pământul de pe o crenguţă.

A doua zi, când a intrat în sala în care ştia că trebuie să se ţină cenaclul, poetul a avut surpriza să se trezească în mijlocul aplauzelor. Spectatorii tocmai urmăriseră filmul despre Aurel Ivan, care se încheia fix cu secvenţa filmată în ajun, cu poetul deschizând uşa.

Cred că i s-au înmuiat genunchii. Nicio metaforă nu te învaţă cu aşa ceva. Şi-a revenit, însă, pentru că viaţa sa, despre care poate publicul va fi curios să afle mai multe când acest poet va fi citit aşa cum merită, pentru că viaţa l-a deprins cu întorsături bruşte.

Aurel Ivan ştie să o ia de la capăt, ştie cum să înceapă un vers nou. Aşa că s-a dus la pupitru, unde cumva a înţeles că trebuie să stea şi a spus:„Pot să vă citesc?”

„Arlechin de iarbă”, cartea care-l aştepta pentru autografe, copilul său născut fără ştirea părintelui, a apărut sub egida Societăţii Scriitorilor Militari, pe banii celor care au vrut să-l aducă în atenţia publicului.

A avut şi şansa unei grafici deosebite, la care au muncit Adrian Pandea, directorul Editurii Militare, şi Alex Ivanov, autorul ilustraţiilor.

Liviu Vişan, preşedintele Societăţii Scriitorilor Militari, şi l-a asumat pe Aurel Ivan, scriind prefaţa, în care a consemnat „debutul fulminant al unui septuagenar”.

Poezia nu are vârstă. O dovedeşte cartea aceasta, care-l va uimi şi pe necititorul de poezie. I-a uimit deja pe mulţi, specialişti şi nespecialişti, dacă există aşa ceva în materie de suflet.

Unul dintre ei, o voce respectată, Aurelian Titu Dumitrescu, a vorbit în filmul lui Constantin Mireanu despre poet, comparându-l, la un moment dat, cu Nora Iuga. Pentru mine, a fost de ajuns chiar înainte de a citi cartea.

„Deşi nu îl cunosc, îl iubesc pe acest autor şi îi aşez lucrarea alături de clasici”, a scris Aurelian Titu Dumitrescu pe coperta a patra. Cartea se scaldă în metafore ca într-o apă caldă, liniştită, la ceas de seară. Ca în film, citind poeziile lui Aurel Ivan, îl vezi ieşind din căsuţa lui săracă şi privind cerul.

Aurel Ivan are câteva cuvinte cheie, care-i definesc stilul. La un moment dat, dacă-i citeşti versurile pe repede înainte, ai chiar impresia că pluteşti printre noi, pe sub copite catifelate de cai.

I se simt singurătatea şi dorul după ceva ce fie n-a avut, fie a avut, dar pentru foarte scurt timp. Dragostea lui este acum natura, de fapt el este un element al naturii, lăsat aici pentru a sluji unui ritual. Pentru a mai mângâia o frunză căzută ori pentru a mai răsturna o brazdă de pământ.

Filmul îl arată recitându-şi cu gesturi largi versurile, în contre-jour, şi aşa parcă-l vezi şi printre poeziile din„Arlechin de iarbă”, unele alese oarecum la întâmplare, dintre manuscrise prea mult neglijate.

Pentru mine, Aurel Ivan este o revelaţie. Poeziile sale sunt ca o desprindere lină, dar sigură, de pământul cleios al cotidianului. Te fac să meditezi precum arlechinul desenat de Alex Ivanov şi folosit la coperta acestei cărţi, căreia îi doresc zbor lin.

„Şi-n înalt spre cer poteca să-ţi deschizi, / ca pe un cufăr fermecat, plin cu poveşti.”

Felicitări colegului meu, Constantin Mireanu, pentru „nebunia” de fi luptat pentru viaţa publică a poetului, dar şi celor, nu puţini, care s-au implicat. Filmul – la care încă se lucrează, pentru că trebuie înglobată şi lansarea – va fi, de asemenea, o revelaţie, sunt convins.

Constantin Mireanu.
Foto: Marius Gheorghe

Un alter ego

Maior Constantin Mireanu

Aurel Ivan intră în sală, reflectoarele îl țintuiesc în ușă, spectatorii aplaudă frenetic. Sala, în picioare, ca la teatru. Poetul dă ușor din cap, a salut dintr-o epocă demult apusă.

Pare a fi eroul unui film în care nu bănuiește că urmează să joace. Un vis pe care îl trăiește și nu știe dacă trec secunde, ani, veacuri, dacă e în grădina aceea pe care o muncește cu sudoare sau într-un salon de lux, în care, aparent, nu are ce să caute.

De ce aplaudă toată lumea, ce se întâmplă, de ce un om îi spune pe holul Cercului Militar Național: Maestre, bine ați venit!

„Arlechin de iarbă” este un proiect pe care îl pun la cale de vreo câțiva ani. Iar Aurel Ivan, poetul, eroul acestui film care se întâlnește cu propria-i carte chiar în momentul lansării, este mai degrabă un alter ego al multora dintre noi, ideea de libertate pe care nu ne-o permitem, într-un fel de contrast cu servitutea pe care ne-o asumăm, ridicând-o la rangul de virtute.

„Arlechin de iarbă” este filmul pe care l-am tot amânat de drag ce-mi era. Și a fost să apară chiar în anul în care Aurel Ivan împlinește 70 de ani. Și, pe lângă un vis, de acum trăit, am întâlnit, pe parcursul demersului, oameni minunați, cărora le mulțumesc!

Fața nevăzută a MApN

Ana-Maria Onisei

Mi s-a întâmplat, la începutul săptămânii, să merg la cea mai frumoasă lansare de carte la care-am fost vreodată. O treabă simplă, umană şi, de aceea, puternică.

Între vrajba de după alegeri, într-un Bucureşti de aproape minus cinci grade, în Sala Cinema a Cercului Militar un poet dintr-un capăt de țară, care altfel ar fi rămas nedescoperit, a fost publicat. La 70 de ani.

Există o față nevăzută a MApN. Pentru că pur şi simplu, între anchete şi alte subiecte, legitime, n-apucăm s-o vedem expusă public prea des. E despre oameni şi despre emoțiile lor. E despre viață.

Aveam s-o aflu în urmă cu şase ani, când mi-am dorit să fac un reportaj pentru Adevărul dintr-un unghi diferit, după ce citisem un text premiat internațional de mai bine de 40.000 de semne din Esquire SUA despre ritualul de înmormântare al unui soldat american.

M-am dus la departamentul de relații publice al Forțelor Terestre române spunând că vreau s-arăt dintr-un alt unghi decât cel geopolitic sau al banilor lupta soldaților români în Afganistan. Dintr-o perspectivă umană.

Atunci l-am cunoscut şi pe maiorul Constantin Mireanu, redactor la Observatorul militar şi unul dintre cei care au făcut filmări în teatrele de operații pentru Trustul de Presă al MApN.

Zilele trecute, când Dan mi-a scris că a descoperit un poet undeva într-un colț de țară, că a făcut un film despre el şi vrea să-i lanseze cartea la Bucureşti şi-ar vrea să vin să-l văd, am răspuns fără să mă gândesc de două ori: „Da”.

Aurel Ivan îşi scrie poeziile cu tuş, pe caiete dictando, într-o cameră încălzită cu lemne dintr-o casă de țară din satul Țifeşti, județul Vrancea. A făcut ceva studii de liceu şi-o postliceală pe agronomie.

Trăieşte din pământ, din ce produce. Are 70 de ani şi, până să-l cunoască pe Dan Constantin Mireanu, nu-şi mai citise poeziile decât în sat, pe la oamenii lui.

Glumeşte: Lumea zice: „Lasă-l, domnule, că el e poet”. Se mişcă printre şirurile de viță de vie. Când vorbeşte, îi vezi dinții mâncați de tutun. „Aş vrea să fiu împărat. Să am o împărăție, să domin tot ce-i pe pământ, până şi reptilele.” E doar o secvență din filmul pe care Constantin Mireanu l-a făcut despre povestea lui Aurel Ivan.

Despre Aurel Ivan criticii spun că-i un talent fabulos cu atât mai mult cu cât e nativ. N-a umblat niciodată prin cercuri literare, ca poeții consacrați, n-a avut parte de vreun schimb care să-i încurajeze scriitura.

Aurel Ivan intră în CMN, fără să știe ce urmează.

Stă acolo în văgăuna lui şi-şi soarbe melancolia într-o poezie care coboară în natură şi-apoi zboară în suprarealism. A iubit o femeie care l-a părăsit şi de-atunci nu s-a recăsătorit.

Cine-ar putea să zică, de pildă, că într-un vers ca ăsta: „Pescarii trag năvodul din pleoapa unui vis” se simte vreo bătrânețe sau vreo tinerețe, vreo viață sau vreo moarte, ci toate laolaltă. Aurel Ivan e binevenit!, spune Daniela Zeca-Buzura.

Uneori, de prin pământ, Aurel Ivan mai culege şi bucăți uscate de lemn răsucit de la vie, le raşchetează cu un cuțit, le lăcuieşte şi le pune nume. Vede în ele exprimarea unor stări. Sau personaje din mitologie. Despre una culeasă recent spune că seamănă cu Medusa, creatura al cărei păr a fost transformat în şerpi.

În Sala Cinema, îl vedem pe Aurel Ivan în ultimele cadre din film cum intră pe poarta de la Cercul Militar. Poetul poartă un costum gri, deschide pe bune uşa Sălii Cinema şi nu ştie nimic.

Cei treizeci de oameni din sală–printre ei şi operatorul şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile – se ridică şi-ncep să-l aplaude.

De vreo trei ani, Constantin Mireanu tot lucrează la filmul despre Aurel Ivan. E filmat cu aparatul foto şi montajul l-a făcut singur, bucată cu bucată. Şi-acum, i-a pus împreună pe toți cunoscuții să-i facă surpriza: să-l vadă publicat.

Au tehnoredactat, au vorbit cu un grafician şi au tipărit prima carte de poezii. Se cheamă „Arlechin din iarbă”, are margini de copertă neagră şi e apărută la Editura Societatea Scriitorilor Militari, în decembrie 2016.

Grafica e semnată de Alex Ivanov, printre ultimii ilustratori în stil clasic din România, a lucrat şi la Nichita Stănescu şi Marin Preda.

Constantin Mireanu a vorbit şi c-un actor, să facă o lectură publică, iar sora lui, Magda, care cântă, i-a pus versurile pe melodii.

Aurel Ivan se aşază jos, în primul rând al Sălii Cinema, chiar lângă micul pupitru cu microfon şi priveşte. De vorbit, încă nu prea îi vine.

Autografe.
Foto: Marius Lupu

Când îşi face curaj, se-apropie de pupitru. Ia cartea şi-ntreabă:„Pot să vă citesc?”

Urmează să semneze autografe. Îl priveşte pe Constantin Mireanu, în timp ce se trag ultimele secvențe care vor rotunji filmul cu momentul lansării şi strecoară c-o doză de autoironie: „N-am mai dat în viața mea autografe. Îți poți închipui în ce situație m-ai pus…”

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu