Depozitul bancar nu mai reprezintă un instrument financiar care să ofere deponenților câștiguri solide, în condițiile în care dobânzile oferite de bănci sunt infime.

Astfel, cei care doresc să-și investească banii privesc către alte instrumente de investiții, care să le aducă și câștiguri mai mari. Fondurile mutuale reprezintă alegerea multora, însă, chiar dacă oferă oportunități însemnate de câștig, sunt și mai riscante.

Fondurile mutuale atrag resurse financiare de la populație și companii, investindu-le în acțiuni, obligațiuni sau titluri de stat. Dacă, în cazul depozitelor bancare, este garantată recuperarea sumei investite, fondurile de investiții nu oferă o astfel de garanție.

Investițiile într-un fond mutual atrag câștiguri atunci când valoarea investițiilor efectuate de fond se majorează. Acest lucru se întâmplă atunci când fondul încasează dividende sau dobânzi pentru plasamentele efectuate și când valoarea acțiunilor cumpărate crește. Investitorii pot pierde sumele investite dacă portofoliul fondului va înregistra pierderi. Există trei mari categorii de fonduri mutuale.

Fondurile de acțiuni investesc, în principal, în acțiuni listate la bursă emise de diverse companii. Atunci când cumpărați unități la fondul de acțiuni, deveniți automat acționar la societățile la care fondul a investit. Dacă o firmă căreia i-ați cumpărat acțiunile este profitabilă, vă veți înmulți banii, deoarece valoarea acțiunii crește, iar compania va distribui dividende acționarilor.

Dacă societatea înregistrează pierderi, investitorii își pot pierde întreaga valoare investită. Investiția într-un astfel de fond oferă posibilități mari de câștig, însă există și un risc ridicat de pierdere a banilor, acțiunile companiilor fiind extrem de volatile. În general, acest tip de fond este recomandat persoanelor care doresc să plaseze banii pe termen lung (peste cinci ani), câștigurile acumulându-se în timp.

Fondurile de obligațiuni. Obligațiunea este un titlu de valoare asemănător unui împrumut. Atunci când se cumpără obligațiuni, banii sunt împrumutați unei companii sau unei municipalități, denumită emitent. Obligația acestora este să ramburseze valoarea împrumutată la data scadentă, plătind, anual, dobânda pe toata durata de existență a obligațiunii. Titlurile de acest fel pot fi listate la bursă, asemenea acțiunilor.

Spre deosebire de unitățile emise de fondurile de acțiuni, cele emise de fondurile de obligațiuni au o valoare mult mai stabilă de la o zi la alta, oferind investitorilor câștiguri regulate.

Nici acestea însă nu sunt lipsite de riscuri. Unul dintre ele este riscul de dobândă. Dacă obligațiunea este emisă având o dobândă fixă (așa cum se întâmplă de cele mai multe ori), atunci valoarea sa va scădea când ratele dobânzilor pe piața monetară cresc. Când dobânzile pieței scad, acestor obligațiuni le crește valoarea.

În schimb, dacă obligațiunea este emisă având o dobândă variabilă, valoarea sa va evolua în același sens cu dobânzile oferite de piață. De obicei, cu cât durata de rambursare este mai îndelungată, cu atât valoarea de piață depinde într-o măsură mai mare de evoluția dobânzilor.

Un alt risc asimilat obligațiunilor este cel de credit. Există posibilitatea ca, la scadență, emitentul să se afle în incapacitate de plată și să nu poată răscumpăra obligațiunea sau să nu plătească dobânda datorată. În aceste condiții, valoarea de piață a unității de fond scade, iar investitorii pierd bani.

Fondurile monetare investesc în instrumente ale pieței monetare, depozite la bănci și titluri de stat. Dintre toate fondurile, acestea sunt cele mai sigure, datorită investițiilor cu grad redus de risc pe care le efectuează.

Ele sunt recomandate atunci când investitorii își stabilesc obiective financiare pe termen scurt, de regulă un an, urmărind să-și mențină valoarea banilor investiți și, în același timp, să obțină un venit în plus.

Riscul mic pe care și-l asumă aceste fonduri face ca și câștigurile să fie la fel de infime. Obiectivul celor mai multor fonduri monetare este de a asigura un randament cel puțin egal cu rata inflației. Chiar dacă au un risc scăzut,  fondurile monetare nu garantează restituirea sumei depuse, așa cum se întâmplă cu depozitele bancare.

De pildă, falimentul unei instituții bancare unde fondul a plasat bani determină scăderea unității de fond, ceea ce face ca investitorul să piardă bani. În schimb, un depozit bancar constituit de o persoană fizică este garantat prin Fondul de garantare al depozitelor în sistemul bancar.

În prezent, activitatea fondurilor este reglementată, iar Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) este abilitată să supravegheze piața fondurilor deschise de investiții.

Despre autor

Liviu Anghel

Lasă un comentariu