Fregata Regele Ferdinand şi-a încheiat participarea la Operaţia NATO Sea Guardian și s-a întors acasă pentru a fi prezentă la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României. Nava militară a acostat miercuri, 24 octombrie, în portul militar Constanța, după ce a parcurs aproximativ 6.000 de mile marine, în diferite condiții meteorologice, în patru mări.

Foto: Mihai Egorov

La bilanţul acestei perioade, desfăşurat în portul Taranto, a fost subliniată importanţa Operaţiei Sea Guardian pentru securitatea în Marea Mediterană şi asigurarea libertăţii de navigaţie. Fregata Regele Ferdinand a făcut parte dintr-o grupare navală alături de fregatele Yavuz, din Turcia, şi Scirocco, din Italia.

Foto: Mihai Egorov

În cele două săptămâni, fregata Regele Ferdinand a executat șase din cele opt misiuni de verificare a navelor suspecte şi jumătate din numărul de identificări şi interogări ale navelor desfăşurate de grupare. De asemenea, deşi toate cele trei fregate din grupare au avut elicopter ambarcat, jumătate din numărul misiunilor de zbor a fost executat de fregata Regele Ferdinand.

Foto: Mihai Egorov

Aproape 6.000 de mile marine parcurse, în diferite condiţii de vreme, reprezintă încă un plus la bagajul de experienţă acumulat de echipajul fregatei în misiunile executate în acest an.

Foto: Mihai Egorov

În timpul celor trei escale din porturile Aksaz, Augusta şi Taranto, chiar dacă numărul zilelor de staţionare a fost unul mic, nava a fost vizitată de doi consuli generali ai României, din Izmir şi Bari, iar comandantul navei a făcut o vizită la Consulatul General al României din Catania.

Foto: Mihai Egorov

A fost una dintre cele mai solicitante misiuni la care am participat, a spus comandorul Marian Ioan, comandantul fregatei. Ea a cuprins atât un exerciţiu, cât şi o operaţie, care s-au succedat fără pauză între ele, astfel încât am fost nevoiţi să schimbăm rapid registrul.

Foto: Mihai Egorov

Sunt mândru de ceea ce am realizat, de faptul că am avut contribuţia cea mai importantă în cadrul Operaţiei NATO Sea Guardian, sunt mândru că pe timpul Exerciţiului Mavi Balina 18 am condus cu succes seriale cu multe nave implicate, echipajul fregatei a dat dovadă de profesionalism, iar experienţa acumulată în numărul mare de misiuni pe care le-am executat în ultimii doi ani şi-a spus cuvântul în toată această perioadă.

Foto: Mihai Egorov

Albastrul Mediteranei a rămas în urmă, iar Marea Egee ne-a întâmpinat cu vânt puternic, valuri şi o vizibilitate scăzută. La finalul unei perioade dificile, cu multe activităţi şi misiuni desfăşurate, nava a ajuns în portul Constanţa, miercuri, 24 octombrie.

Foto: Mihai Egorov

Participarea fregatei Regele Ferdinand la Operaţia Sea Guardian demonstrează faptul că Forțele Navale române contribuie la întărirea măsurilor de asigurare a apărării colective a Alianței, în deplină concordanță cu angajamentele internaționale pe care țara noastră și le-a asumat.

Căpitan-comandor Mihai Egorov

 

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu