La Școala de Aplicație pentru Logistică General Constantin Zaharia s-a desfășurat, săptămâna trecută, exercițiul de simulare constructivă Sprijin oportun 18.

Fie că o facem din plictiseală, pentru că nu avem încotro, în cazul celor care au copii, sau pentru că pur și simplu ne place, cu toții ne jucăm pe computerele personale (unii le găsesc și pe cele de la serviciu irezistibile!), pe telefoanele inteligente sau cu, din ce în ce mai căutatele, board games-uri. Ba chiar mai mult, există meserii în care oamenii sunt plătiți ca să se joace!

Foto: Eugen Mihai

Până la un anumit punct, acestea pot fi relaxante și nu reprezintă niciun pericol pentru viața de zi cu zi, dar ele pot crea acele persoane care se autointitulează gameri. Pentru ei, timpul își schimbă dimensiunea atunci când se joacă, zilele se transformă în nopți și tot ceea ce contează este să treacă la nivelul următor.

În armată există două categorii de gameri: cei care vin la serviciu cu ochii roșii, pentru că au avut de luptat în fața computerului personal toată noaptea, și cei care pleacă de la serviciu cu ochii roșii, după ce au lucrat la exerciții asistate de calculator.

Foto: Eugen Mihai

Pe cei din prima categorie i-am întâlnit în unitatea militară în care mi-am început cariera. Erau organizați în grupuri, în funcție de echipele din care făceau parte în jocul online în care se confruntau. Mulți erau cei prinși de febra tănculețelor digitale, de la soldați și gradați profesioniști până la comandant. Uneori se lăsa și cu certuri, pentru că tancul performant cu cheltuială se ține  și mereu se găsea câte un sergent neobrăzat care să strice agoniseala adjutantului.

E drept că aceste situații nu apăreau în echipa condusă de comandant, pentru că șefu-i șef și în lumea tancurilor. Nimeni nu prea îndrăznea să-l atace. Dar aceste mici conflicte nu afectau bunul mers al lucrurilor în unitate și, de cele mai multe ori, se încheiau cu o cafea oferită păgubitului, la chioșcul ostășesc.

Foto: Eugen Mihai

Pe câțiva gameri militari din a doua categorie i-am găsit la exercițiul de simulare constructivă Sprijin oportun 18, care a avut loc la Școala de Aplicație pentru Logistică General Constantin Zaharia. Erau împărțiți în mai multe echipe, iar jocul era bazat pe un scenariu fictiv, dar cu mijloace și posibilități cât se poate de reale.

Pe scurt, vorbim despre un exercițiu asistat de computer, în care un batalion logistic dintr-o brigadă mecanizată execută misiuni în diferite condiții, în timpul desfășurării unor operații militare. O combinație interesantă între boardgames (pentru că unii participanți lucrau la hartă) și joc pe calculator (alții foloseau platforma JCATS).

Capitan Victor Badii.
Foto: Eugen Mihai

Cei care doreau să treacă la levelul următor erau ofițerii de la cursul de stat major, ale căror prestații erau atent monitorizate și evaluate de instructori. Împotriva lor, organizatorii exercițiului, dar și alți cursanți.

Misiunile primite deveneau din ce în ce mai complexe, iar problemele, precum prinderea în ambuscadă a unei coloane de aprovizionare cu carburant, erau din ce în ce mai dese.

Prima etapă a acestui exercițiu a fost planificarea acțiunilor militare și a început cu opt luni în urmă. Acum ne aflăm în cea de-a două etapă, cea de desfășurare efectivă a acțiunilor militare, a explicat locotent-colonelul Viorel Cucu, de la Centrul pentru jocuri de război și experimentări doctrinare din Statul Major al Apărării (SMAp).

Locotenent-colonel Marian Cucu.
Foto: Eugen Mihai

La exercițiu au participat 83 de militari, soldați și gradați profesioniști, subofițeri, ofițeri, instructori din Școala de Aplicație pentru Logistică, din Universitatea Națională de Apărare Carol I, dar și specialiști în modelare și simulare din SMAp.

Liderul formal al echipei evaluaților a fost căpitanul Victor Badii, care îi coordona pe colegii săi, trasându-le, totodată, și sarcini.

În cadrul exercițiului, am fost comandantul batalionului de sprijin logistic. Nu a fost o sarcină ușoară, mai ales că subordonații mei erau, de fapt, colegii de la cursul de stat major. Pe de altă parte, provenim din categorii de forțe diferite, iar experiența fiecăruia ne este de folos la îndeplinirea misiunilor primite, a precizat acesta.

Pe chipurile unora se putea observa că nivelul de concentrare era crescut. Alergau de la hartă la computere, primeau ordine prin telefon, trasau sarcini. Atunci am realizat că să te joci nu-i chiar așa ușor precum pare și că este de dorit să avem în rândurile noastre, ale militarilor, cât mai mulți astfel de gameri pricepuți.

Pentru că, așa cum spun cei mai mulți dintre comandanții cu experiență, planificarea, simularea și repetițiile reprezintă 90% din succesul unei acțiuni militare. Restul… e talent!

Despre autor

Marius Mocanu

Lasă un comentariu