Viața de militar presupune exerciții în poligoane, lungi misiuni în teatre de operații, cu alte cuvinte, timp petrecut departe de cei dragi. Însă totul pare un pic mai ușor atunci când toate momentele grele se împart la doi.

Caporalii Petre și Nicolae Iacob gândesc, vorbesc și simt la fel. Sunt gemeni și, cu unele excepții, viața lor a avut un parcurs identic. În timp ce stăm de vorbă, trebuie să fiu atentă să consemnez ce spune fiecare și singurul lucru care mă ajută sunt inițialele prenumelui notate pe ecusonul nominal.

De loc din Babadag, județul Tulcea, cei doi frați au lucrat o perioadă la un service auto, însă pentru că își doreau o meserie stabilă, care să le aducă și satisfacții, au luat hotărârea, tot împreună, să încerce în domeniul militar.

 

Caporalii Nicolae și Petre Iacob.
Foto: Eugen Mihai

În 2004, ne-am angajat la regimentul de infanterie marină din Babadag și am găsit un mediu minunat. Ne simțim apreciați, din toate punctele de vedere, spune Petre, cel mai vorbăreț dintre ei. Am făcut cea mai bună alegere, am găsit oameni minunați de la care am avut mult de învățat, completează geamănul.

Prima provocare a venit patru ani mai târziu, când s-a ivit oportunitatea de a pleca, în 2008, în prima misiune în Kosovo. Și au ales să plece tot împreună.

A fost o experiență care ne-a schimbat mult pe plan profesional, ne-a dezvoltat și ne-a maturizat. Am îmbrăcat haina militară cu multă mândrie și ne-a ajutat mult faptul că ne-am avut, acolo, unul pe celălalt, spune Petre Iacob.

Mai ales că startul misiunii a fost unul cu o mare încărcătură sufletească – tatăl celor doi frați, grav bolnav, a decedat chiar când cei doi erau pe drum.

Am oprit autocarul, am aprins o lumânare și ne-am văzut în continuare de misiune, pentru că aceasta a fost dorința lui cea mai mare, să plecăm în misiune și să fim militari adevărați, își amintește Nicolae.

Colegii ne-au ajutat să trecem mai ușor peste moment, primele zile au fost dureroase, dar mediul de acolo ne-a ajutat să vedem lucrurile diferit și ne-a întărit. Și faptul că ne-am avut mereu aproape unul pe celălalt a contat foarte mult. Sunt convins că tata a fost îngerul nostru păzitor în acea misiune. A fost visul lui să ne vadă în uniformă militară și la casa noastră. I-am respectat ambele dorințe. Am vrut să-l facem mândru de noi.

Foto: Dan Vereș

Gemenii, care între timp sunt la rândul lor părinți, se pregătesc de o nouă misiune, la zece ani distanță de prima, de data aceasta în teatrul de operații din Afganistan. Vor pleca împreună cu militari din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Sfântul Andrei din Galați. Cei doi încadrează funcții de șofer mecanic conductor pe MRAP, ceea ce presupune misiuni de patrulă pe autostradă, patrulare în arie, însă vor face parte din patrule diferite.

Este o misiune periculoasă, dar știm ce presupune și ne simțim în stare să facem față oricăror provocări. Misiunea din Kosovo a fost diferită, cu un alt grad de risc dar, între timp, și noi avem mai multă experiență, crede caporalul Petre Iacob.

Ne-am dorit foarte mult experiența unei misiuni în Afganistan, completează fratele lui, și cred că e ultima noastră șansă. Familia ne susține și îmi doresc să-i ofer un exemplu fiului meu mai mare, care își dorește să devină militar. Cred în visul lui, la fel cum și tatăl nostru a crezut în noi.

Alți doi frați norocoși să plece împreună în aceeași misiune sunt soldații Iulian și Cătălin Răducioiu.

Între cei doi este o diferență de vârstă de cinci ani, însă la o primă vedere nu-ți dai seama decât din faptul că fratele mai mic e mai rezervat în vorbe, pe când Iulian, cel mai mare dintre ei, e foarte hotărât în tot ceea ce spune.

Fratii Cătălin și Iulian Răducioiu.
Foto: Eugen Mihai

Ne-am angajat amândoi odată la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată. Suntem din Galați și prima dată am încercat, în urmă cu doi ani, să intrăm în sistemul militar, am susținut toate probele, dar am avut media mai mică și n-am reușit. Însă acest lucru ne-a motivat să încercăm din nou, tot amândoi, și de data aceasta am avut noroc. Un an mai târziu am reușit, poate că am fost mai pregătiți, poate am avut și mai mult noroc.

Cătălin aprobă, liniștit, tot ce mi-a povestit fratele său, însă dorește să adauge:

Ne bucurăm că am reușit, haina militară este un vis împlinit și faptul că lucrăm împreună face ca toate greutățile sau reușitele să le putem împărți frățește.

La acest lucru s-au gândit și când au acceptat provocarea de a pleca în misiune în Afganistan. Chiar dacă nu au foarte multă experiență, sunt tineri și își doresc să-și clădească o carieră în acest domeniu. Încă nu au emoții și nici alte temeri, dar sunt conștienți de riscuri și de faptul că primele zile, până se vor acomoda, vor fi mai dificile.

Foto: Dan Vereș

Familia nu prea este de acord cu plecarea, am încercat să ținem cont de părerea lor, însă mama este cea speriată. Încercăm să o liniștim, să-i explicăm că a fi militar implică și astfel de misiuni. Primele zile cred că vor fi mai grele, până ne obișnuim cu mediul, cu oamenii, cu ritmul de acolo. Dar ne avem unul pe altul și vom depăși toate momentele mult mai ușor.

Cei doi soldați vor îndeplini funcții de pușcaș lunetist, la fel ca în țară, iar aceste luni de pregătire dinainte de misiune îi pregătesc pentru situațiile cu care se vor confrunta acolo.

Nici unul nu are încă familie, însă fratele mai mare se va căsători anul viitor, la întoarcerea din misiune. Cătălin, cel mic, vrea să se pregătească pentru școala de subofițeri. Consideră că, la 23 de ani, planurile personale mai pot aștepta, însă e momentul perfect să-și clădească o carieră.

Despre autor

Andreea Motoc

Lasă un comentariu