Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu s-a schimbat foarte mult în ultimii cinci ani de zile.

De la începerea, în 2015, a exercițiului „Resolute Castle”, care se desfășoară an de an timp de aproximativ șase luni, din aprilie până în septembrie, infrastructura pentru instrucție din poligonul Cincu s-a îmbunătățit constant. La fel s-a întâmplat și cu interoperabilitatea structurilor de geniu americane, olandeze și române participante la acest proiect de anvergură.

Se ridică drapele și se intonează imnurile naționale.
Foto: Bogdan Oproiu

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc ceremonia oficială de deschidere a celui de-al cincilea exercițiu „Resolute Castle”, parte a programului „European Reassurance Initiative”, desfășurat prin US Army Europe.

Această ceremonie are pentru mine o dublă semnificație. În primul rând are o importanță personal, dată de faptul că în urmă cu ceva timp am fost comandantul Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”. Sunt încântat să văd că exercițiul „Resolute Castle”, pe care l-am coordonat pe parcursul anilor 2016 și 2017 din postura de comandant al Centrului, continua așa cum a fost planificat.

Pe de altă parte, din perspectiva comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, prezența militarilor americani în Cincu alături de militarii Brigăzii 10 Geniu îmi aduce un argument în plus în demonstrarea faptului că parteneriatul strategic încheiat între România și Statele Unite ale Americii are efecte până la nivel tactic.

– General-maior Gheorghiță Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”

General-maior Gheorghiță Vlad. Foto: Bogdan Oproiu

Anul acesta, geniștii au mai multe proiecte în plan: o clădire administrative multifuncțională, sală de sport, clădire de cazare, marcare raioane de impact, drumul de la Dealul Vulpilor la Valea Pârâului Bătrân, amplasamente pentru țintele fixe ale poligonului pentru mașini de luptă și elicoptere, punct de control acces spre zona de campare Dealul Vișinilor, foraj apă de medie adâncime și alte proiecte de refacere și consolidare.

1600 de geniști, din care o treime militari români din Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” și din structuri de geniu din cadrul Diviziilor 2 și 4 Infanterie, se vor ocupa de realizarea proiectelor amintite. Militarii americani fac parte din trei unități de geniu: 1092nd Engineer Battalion, 372nd Engineer Brigade și 416th Theatre Engineer Command.

Colonel Vasile Ionescu.
Foto: Bogdan Oproiu

„Pentru noi, geniștii, misiunile de sprijin se desfășoară permanent, la pace, în situații de criză sau în caz de conflict armat, iar exercițiul „Resolute Castle”, pe care îl continuăm împreună pentru al cincilea an consecutiv, își propune dezvoltarea infrastructurii adecvate și adaptarea nevoilor de instruire a Armatei României.

Iată-ne astăzi, din nou umăr la umăr, așa cum suntem de un deceniu și jumătate sub același stindard al Alianței Nord-Atlantice, deciși să consolidăm valorile care ne unesc în promovarea unui climat de siguranță pentru cetățeni, unindu-ne eforturile în realizarea proiectelor comune”, a spus, la ceremonia de deschidere, colonelul Vasile Ionescu, comandantul Brigăzii 10 Geniu.

Militarii români din prima rotație din cele șapte care vor avea loc anul acesta.
Foto: Bogdan Oproiu

Lucrările de amenajare genistică a terenului și de îmbunătățire a bazei materiale pentru instrucție efectuate de militarii români și americani contribuie la dezvoltarea capacității de apărare, dar și a relațiilor de cooperare, ducând la creșterea interoperabilității între structurile de geniu.

„Ca geniști aliați, suntem mândri să construim împreună, deoarece pentru a construi ai nevoie de o fundație rezistentă. În cazul nostru, efortul de anul acesta este construit pe 22 de ani de parteneriat strategic între România și SUA, care a început la 11 iulie 1997”, a spus generalul de brigadă Miyako Schanely, comandantul unității 416th Theater Engineer Command.

General de brigadă Miyako Schanely.
Foto: Bogdan Oproiu

Generalul american a făcut o analogie interesantă între misiunea din Cincu a geniștilor, de a construi și rezultatul lucrului în comun, pentru că, a spus ea, nu construim doar poligoane, unități de pregătire sau infrastructură pentru siguranța bazei, ci, lucrând împreună construim experiență profesională, securitate, interoperabilitate și parteriat.

În cadrul ceremoniei de deschidere, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiță Vlad, i-a decorat cu Emblema de Onoare a Forțelor Terestre pe plutonierii-adjutanți Cristi Cristian și Costel Mocanu, pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunii. Ambii au participat la exercițiu în 2015 și 2018.

Doi români și doi americani au fost decorați cu Emblema de Onoare a Forțelor Terestre.
Foto: Bogdan Oproiu

„Prima dată a fost mai greu, nu erau deloc condițiile de acum, am făcut platformele, corimece în care stau acum oamenii… Condițiile au devenit mult mai bune în timp, ne-am obișnuit cu partenerii americani. Ne-am înțeles bine, majoritatea știam cât de cât limba engleză, pe care ne-am îmbunătățit-o aici. Am lucrat pe tehnica lor și ei pe a noastră, care era ceva mai veche și mai puțin performantă”, a spus plutonierul-adjutant Cristi Cristian, de la Batalionul Nave treceri Fluviale.

Schimbul de experiență, prin utilizarea în comun a tehnicii de geniu și împărtășirea tehnicilor de lucru și proiectul unic după care lucrează toți militarii sunt un foarte bun exemplu pentru ceea ce înseamnă standardizarea instrucției în NATO.

Început acum câțiva ani, „Resolute Castle” demonstrează încă o data caracteristicile națiunilor noastre, SUA, Olanda și România, dar și pe cele ale Alianței Nord-Atlantice și UE, din care facem parte: viziune, continuitate și unitate.

– Colonel Cătălin Ticulescu, comandantul Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”

Colonel Cătălin Ticulescu.
Foto: Bogdan Oproiu

„Resolute Castle 2019” își propune să crească nivelul interoperabilității prin instruire continuă și prin punerea în aplicare a unor soluții inovatoare la probleme genistice comune. Exercițiul permite mobilizarea rapidă de forțe și demonstrarea capacității de descurajare într-un mediu complex de securitate.

 

 

Despre autor

Bogdan Oproiu

Maiorul Bogdan Oproiu este licenţiat în jurnalism şi ştiinţele comunicării al Universităţii din Bucureşti, absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică. Este interesat de învăţământul militar, cercetare şi dezvoltare în domeniul tehnologiilor militare şi analiză geopolitică. Este realizator de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu