[octombrie 1916]

Zgomotul spargerii obuzelor și șrapnelelor și mai ales vâjiitul lor puternic în aer te impresionează din cale afară. Când se execută tragerea dintr-o singură direcție, fie de la noi, fie de la dușman, distingi foarte bine direcția, după zgomotul produs în aer și, de multe ori, ai timp să te adăpostești. Când însă direcțiile de tragere se încrucișează e imposibil a mai distinge ceva.

Rănile produse sunt mai ușoare, deși mari ca suprafață. Se exceptează, bineînțeles, cazul când lovesc în plin. Atunci s-a isprăvit: cel lovit e făcut mici fărâme!

Pe când continui a sta astfel, un pluton din batalionul al IV-lea din regimentul 11 „Siret” vine să întărească linia de foc. În frunte e un sublocotenent învățător, foarte gras și cu un abdomen respectabil.

Toți înaintează pitiți și au pus lopețile ca adăpost în dreptul ochilor. Această măsură e fără nici un rost, căci glonțul nu alege. Mă face însă, să râd din toată inima, căci în această înaintare caraghioasă, pitiți, mergând cu pași mari în cadență, crezi că vezi un adevărat pluton de operetă.

La un moment dat, ofițerul se întoarce și tocmai atunci, un glonț n-are de lucru și-l lovește la…posterior! Curat vorba ceea: „Unde dai și unde crapă!” Unde te aperi cu lopata și unde te lovește ! Vaiete disperate. O foaie de cort cu ofițerul în ea și patru soldați ținând de cele patru colțuri se depărtează de linia de foc.

Neștiind ce s-a întâmplat, întreb ce este. „Ce să fie!? Iacă l-a rănit pe don’ sublocotenent!”, răspunde un soldat. „Și unde l-a rănit ?” mai întreb eu. „Eh! unde să-l rănească !? Drept în c..!” completează un altul.

Cu toată situația tragică, îmi mușc buzele și de abia mă pot ține de râs, mai ales când văd și modul cum e purtată foaia de cort.

Locotenent-colonel Sterea Costescu, Din carnetul unui căpitan. Însemnări şi amintiri din Răsboiul pentru întregirea neamului (1 august 1916 – 1 aprilie 1917), Focşani, 1927, p. 101-103

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu