Detașamentul de Apărare Antiaeriană Liliecii Negri a participat la un marș tactic organizat de partenerul polonez, în jurul localității Grajewo, pe o distanță de 21 de kilometri.

Scopul acestuia a fost testarea capacităților de orientare în teren cu ajutorul hărții și a unei busole, rezistența la efort fizic intens, dezvoltarea spiritului competițional și a fair-play-ului, lucrul în echipă, creșterea comunicării și cooperării multinaționale.

De-a lungul marșului, militarii au participat la șase ateliere:

– aruncarea grenadei la precizie (distanță – 20 m);

– transportarea unei greutăți (80 kg) pe o distanță de 100 m;

– executarea unei trageri (distanță – 50 m);

– traversarea unui curs de apă;

– demontarea și montarea unei puști automate;

– eficiență și logică (rostogolirea unui cauciuc – 25 m, transportul a două lăzi de muniție – 10 kg fiecare, tragerea unei greutăți – 32 kg, realizarea unui puzzle).

La această activitate s-au înscris 13 echipe, a câte patru militari. Detașamentul românesc a participat în cadrul competiție cu două echipe complete și au reușit să termine marșul, parcurgând distanța într-un timp foarte bun.

Echipa formată din plutonierul-major Adrian Croitoru, sergentul Bogdan Stanciu, caporalul Ionuț Idriceanu și fruntașul Elena Bercaru a fost echipa cu cei mai buni trăgători, reușind astfel să obțină cele mai multe puncte din concurs la această probă.

Parteneriatul Alianței s-a putut observa și pe plan sportiv prin constituirea unei echipe mixte, formată din personal aparținând Grupului de Luptă, în care România a fost reprezentată de locotenentul Cătălin Stareț. Strânsa cooperare și profesionalismul fiecăruia au reușit să claseze această echipă pe locul al treilea.

Militarii români participă în cadrul Grupului de Luptă din Polonia, pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate în flancul Nord-Est al Alianței, alături de partenerii americani, britanici, polonezi și croați.

Text și foto: Locotenent Irina Cimpoer, caporal Valentin Ciobanu

 

 

 

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu