Arma condeiului

Iar grăit-a Zaharova!

Când se ițește din faldurile comunicatelor, grăind către lume tot soiul de istorii, îmi imaginez că purtătoarea de vorbe a Externelor din Federația Rusă, Maria Zaharova, are un scop. Impus de mai-marii ei.

Poți fi sigur că mixează prezentul cu un trecut contorsionat, selectiv, pentru a putea răspunde la apel oricărei propagande, oricât de transparentă îi este lucrătura de dincolo de cusăturile proaste.

De data aceasta, Zaharova a constatat că se vorbește prea mult de debarcarea din Normandia (!), ignorându-se marile victorii sovietice din Est, în anii celui de Al Doilea Război Mondial, la Stalingrad și Kursk.

Însă iritarea avea un alt motiv, firește. Președintele Vladimir Putin a fost ignorat, anul acesta, de mai marii Occidentului, fiind tratat cu un… refuz de invitație la serbările istorico-militare din Normandia, menite să proslăvească celebra debarcare cunoscută în Vest drept D-Day.

Asta după ce, în 2014, Putin încă se număra printre invitații de seamă, atunci când se împlineau 70 de ani de la Ziua cea mai lungă, după titlul unei lucrări celebre a ziaristului Cornelius Ryan.

Greu de înghițit așa suverană ignorare.

Dar Maria Zaharova este o obișnuită a selecțiilor de tot felul din istoria complicată a URSS mai cu seamă, în anii tumultuoși ai secolului al XX-lea, în sensul ignorării unor aspecte care nu convin și exacerbării celor care rămân fixate mai ales în propaganda construită cu grijă în jurul așa-numitului Mare Război pentru Apărarea Patriei, cum este încă știută, în Rusia, a doua conflagrație mondială.

Înainte de toate, să spunem tranșant că efortul militar sovietic a fost bine potențat de anglo-americani.

Fără sprijinul financiar, material și tehnologic al Marii Britanii și SUA, URSS ar fi bâjbâit în Siberia, căutând salvarea la adăpostul obstacolelor naturale în vederea unei ipotetice refaceri.

Apoi, informațiile despre planul german, ora și ziua atacului, la Kursk, au fost bine cunoscute de ruși grație unei scurgeri de informații secrete din Comandamentul Armatei Germane (OKW), pe filieră elvețiană, de care sovieticii au beneficiat din plin pe tot parcursul războiului.

În fine, dacă frontul deschis în Normandia nu era atât de important – cum încearcă să ne convingă purtătoarea de vorbe a Externelor din Federația Rusă – atunci e de neînțeles iritarea continuă a lui Stalin, în 1943-1944, cu privire la amânarea deschiderii acestui front de către Aliați, ceea ce l-a determinat, de altfel, pe dictatorul de la Kremlin, la un moment dat, să retragă temporar ambasadorii săi de la Londra și Washington, în semn de represalii diplomatice pentru nehotărârea aliaților occidentali.

Iar atunci când vorbele Zaharovei, purtate de agențiile de presă, cad în țările est-europene, ele stârnesc furtuni de obidă.

Pentru că victoriile armatei sovietice – cu grija neostoită a liderului URSS de a ajunge cât mai repede la Berlin și de a-și impune, cum îi mărturisea Stalin comunistului iugoslav Milovan Djilas, propriul sistem social până acolo unde ajunge cizma rusească – au însemnat distrugerea elitelor, armatelor, sistemului social-economic și politic în țările est-europene care s-au trezit cu dictaturi comuniste, după chipul și asemănarea celei sovietice, staliniste.

Și e bine să știe că nu vor fi niciodată uitate aceste crime!

În plus, înfrângerea totalitarismului de dreapta, cel nazist, în 1945, a relegitimat un alt totalitarism, la fel de odios, cel sovietic, care a subjugat națiuni întregi în numele dictaturii proletariatului.

Iar grăit-a Zaharova, iar au zburat, contorsionate, frânturi de istorie care ne dor și ne ard. Și pe care nici nu le lasă să doarmă, vorba Poetului, în colb de cronici. Ar fi mult mai înțelept!

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

1 comentariu

  • Colonelul Florin Sperlea este un OM, care stie ce inseamna onoarea si demnitatea militara si care a reusit, de-a lungul timpului, sa-si impuna condeiul ascutit in fata unor decidenti militari, care nu l-au iubit intotdeauna. L-am cunoscut cand era tanar ofiter, in prezenta ilustrului Florin Constantiniu si a lui Laurentiu (fiul regretatului istoric). Dl Florin Constantiniu ne-a invitat intr-o zi de sambata pentru a ne prezenta unele dintre lucrarile dumnealui, insa ceea ce nu voi uita niciodata este faptul ca era inconjurat la biroul de lucru de un munte de carti (da, la propriu) si cand dorea sa argumenteze ceva lua din cartile respective (stia pe dinafara paginile) si ne prezenta unele citate. Si acest lucru se intampla nu cu o carte sau doua ci poate cu peste cincizei (50). Revenind la Florin Sperlea ( imi permit aceasta adresare prieteneasca, in semn de respect pentru intreaga lui cariera), pot spune ca abia absolvise Facultatea de istorie, cu un an inainte de ceea ce va povestesc, insa era in masura sa discute liber pe orice tema pe care o aborda dl Constantiniu. Din pacate, a fost singura intalnire in acel format, dar nu o voi uita (sper) niciodata. Daca va veti intreba de ce am scris aceste cateva randuri, raspunsul este urmatorul: sunt oameni care ne raman in minte, desi ii vezi o singura data in viata. Respect Florin Sperlea , respect Armatei Romane.
    Cu deosebita consideratie,
    D. Bucur

Lasă un comentariu